Ca „vietile” si „mortile” filosofilor, cel putin, sa poata fi facute co‑participante la cunoasterea, indeosebi, a „posteritatii critice”, a destinului lor, trebuie sa te raportezi la ele ca opere, intr‑un sens non restrictiv. Adica la ele ca istorii de dupa, pe orizontala vietii noastre insa. Cu o „istorie” care ne depaseste, in „lumea de dincolo”, sufletul, ceea ce a insufletit un timp anume, poate sa mai produca istorie ori poate ...