Carti in categoria Religie

Biserica Intr'o zi, un om pacatos se jaluia unui cedincios. - <> Cel credincios ii spune atunci: - <> - <> - ii raspunse mirat pacatosul.

O liniste buna se cobori in incaperea sufletului, curatita de paianjenii indoielii. Intr-o dupa-amiaza viforoasa, pe cand cugeta la aceste lucruri, trecu prin dreptul casei convoiul stiut. Privind pe geam, Tatunu fu patruns pana in adancuri de induiosare si mila. Inserarea cernea paienjenis de umbre, fulgi mari piezisi bateau impotrivaconvoiului. Un soldat ducea in frunte o cruce. Nu mai era nici trompet, nici preot. Doi gropari veneau dupa car. Ladoiul avea la sine numai un singur lemn omenesc....

Reproducere in facsimil a lucrarii CCARTEA CU PILDE aparuta in anul 1940 la editura Cugetarea, Bucuresti

... Desprindere de satul acela... „N-au inteles nici iubirea, nici propovaduirea mea! Zadarnic le-am zis, zadarnic le-am dat pilda.” Biserica satului se infunda in pacla uitarii. Cate cuvinte inaripate n-au rasunat acolo! Ce chemari calde, ce indemnuri de foc! Uneori nadejdea parea ca se ridica biruitoare. Ochii ascultatorilor priveau cu o curiozitate cercetatoare spre pastorul care, stand in dreptul usilor imparatesti, le graia din intelepciunea cea fara ispravire. Patrascu, incalzi...

Cer, campie, zare, drum, toate erau alb-cenusii, zi si noapte. Si zapada care cadea, cadea. Parea ca o fiinta enorma, cat haul, destramata in miriade de albioare albe, de puf, a cuprins intreg vazduhul, coplesind sub pufoasa-i greutate, vietati si lucruri. Oamenii ieseau la rastimpuri din case, se priveau cu ochi mirati si se intrebau: „Tot mai ninge?!”. {i, pe urma, intrau din nou in casele inghetate. Viata clipea greu in toata fiinta satului. Cand se lasa noaptea, un oftat mare, ca...

De mult biserica nu mai era deschisa; incetul cu incetul, se incuibase ruina in ea; balariile napadisera in curte, acoperisul de sindrila se sparsese si usile ruginisera. O iarba firava crescuse sus pe acoperisul naruit. An cu an, ierburile se intinsesera ca niste mici gradini aeriene, pana cand, vantul aducand samanta de undeva, se ivira copacei de otetar, ca niste penaje funerare. Pe urma cazu o caramida, apoi alta – asa ca, in tacere si sigur, se facura sparturi in trupul parasit al bis...