Carti in categoria Religie
Tip afisare:
Traducere de Corina Popescu„In aparenta si numai in aparenta, subiectul acestei carti il constituie studierea unor curente – mai intii din domeniul religiei, apoi din domeniile filozofiei, literaturii si stiintei – care au in comun o serie de premise, cum ar fi aceea ca lumea aceasta si Creatorul ei sint, daca nu de esenta rea, cel putin de esenta inferioara. Potrivit asteptarilor mele, cartea se va dovedi destul de incitanta pentru cei interesati de studiul Antichitatii tirzii...
Editura
POLIROM
Cuvint‑inainte de conf. univ. dr. Serban Turcus
Prefata de pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb
Europa secolului al XVI-lea a stat sub semnul unei tensiuni care a schimbat pentru totdeauna soarta politica si religioasa a continentului. Noile idei reformiste impotriva Bisericii Catolice, care se raspindeau cu repeziciune si se transformau intr-o miscare sociopolitica si ideologica, au avut ca efect initierea Contrareformei, prin care catolicismul dorea sa-si recapete prestigiul. Evolutia celor...
Editura
POLIROM
„O autobiografie nu e literatura privata, e mai degraba geanta cu care calatorim. Iar memoria nu e doar ceea ce ne amintim, ci si ceea ce ne inconjoara. Ea nu vorbeste numai despre ce a fost, ci si despre ce va fi. Pare ieri, dar de fapt e maine. Totul se naste pentru a inflori intr-o primavara eterna.” (Papa Francisc)
Initial, papa Francisc a dorit ca acest document exceptional sa fie publicat abia dupa moartea sa. Dar Jubileul Sperantei si problemele actuale l-au determinat sa n...
Editura
POLIROM
„Volumul de fata isi propune sa fie un instrument de clarificare a unor concepte si modele teoretice prin care este interpretata religia, sa familiarizeze cititorul cu universul teoretic specific stiintelor socio-umane care s?au aplecat asupra fenomenului religios. Astfel, avem, pe de o parte, notiuni referitoare la definirea conceptului principal, religia, precum si forme ce deriva din aceasta ori concepte si categorii religioase si, pe de alta parte, fenomene provenite din afara sistem...
Editura
POLIROM
Editia a IV-aTraducere de Tereza Culianu?PetrescuCuvant inainte al autoruluiPostfata de H.?R. Patapievici
Ioan Petru Culianu face o analiza a religiilor dualiste a caror istorie a influentat in mod profund Occidentul: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, paulicianismul, bogomilismul si catharismul occitan si lombard. Volumul umple o lacuna din istoria ideilor infatisand o descoperire fundamentala: curentele dualiste formeaza un sistem, ele nu deriva unul din altul, ci reprezinta rezultatu...
Editura
POLIROM
Editie critica, traducere din limba latina, note si studiu introductiv de Alexandra Baneu
Rozariul de aur al teologiei, publicat pentru prima data la Hagenau in atelierul lui Heinrich Gran intre 1503 si 1508, este ultima lucrare scrisa de teologul Pelbart din Timisoara, figura cunoscuta a lumii savante a Europei Centrale in secolul al XV-lea: o enciclopedie in patru volume care urmeaza tematic Cartea Sentintelor a lui Petrus Lombardus, tratand pe rand Treimea, creatia, christologia si, respecti...
Editura
POLIROM
Cuvant-inainte de Damian Gheorghe Patrascu
„Mai mult decat emotionant este capitolul referitor la inchisorile prin care a trecut parintele si de unde a iesit paralizat. Si-a asumat acolo rolul de a pastra speranta in sufletele oamenilor. Nu-s mai putin emotionante nici paginile care reconstituie viata de dupa eliberare si mucenicia parintelui in parohii din Moldova, osardia lui in munca pastorala, devotamentul si daruirea pentru toti oamenii necajiti, care-l cautau ca pe un intercesor de ...
Editura
POLIROM
Editie bilingvaTraducere si note de Anamaria-Irina StoicaStudiu introductiv de Miruna Tataru-Cazaban si Bogdan Tataru-CazabanEditie ingrijita de Adrian Muraru
„Caci unii oameni se pling de ultimele lovituri primite si de caznele de aici. Pentru acestia, doar aceasta viata e de luat in considerare, caci ei nu ajung cu gindul la cele de dincolo, si nici nu considera ca ar putea exista vreo ratiune si vreo rasplata a celor care au fost traite aici; traiesc insa o viata de necuvintatoare, duc...
Editura
POLIROM
10 ani cu mitropolitul meu, Bartolomeu Anania (1998-2008). Amintiri la capatul dorului
Cu un cuvant inainte de Radu Preda
„Ma bucur sa vad cum, la un secol de la nasterea si la un deceniu de la plecarea fizica dintre noi, dorul de mitropolitul Bartolomeu este «stins» printr-o serie de evocari. Cea de fata, a parintelui episcop Macarie, este un exemplu memorial dintre cele mai reusite: firele amintirilor nu se incalcesc intr-un ghem fara noima, ci se impletesc, tesand, la un l...
Editura
POLIROM
Traducere din limba greaca, introducere, note si glosar de Marilena Vlad
Despre ierarhia cereasca este al treilea tratat din corpusul areopagitic pe care il oferim publicului intr-o noua traducere, dupa Despre numele divine si Teologia mistica. Departe de a fi o simpla expunere dogmatica a nivelurilor ingeresti, scrierea este o meditatie asupra manierei complexe in care lucreaza providenta divina. Prin ingeri, dumnezeirea transmite darul sau de lumina primordial. In plus, prezenta ingerilor est...
Editura
POLIROM
Editie bilingvaTraducere, studiu introductiv si note de Gheorghe Ovidiu SferleaEditie ingrijita de Adrian Muraru„Aceasta a fost deci ideea articulata de invatatorul nostru, gratie careia oricine nu si-a acoperit ochii cu valul ereziei poate vedea limpede ca modul de a fi al naturii dumnezeiesti, oricare ar fi el, ramine de neatins, de negindit si mai inalt decit orice intelegere prin rationamente. Cit despre gindirea omeneasca, care iscodeste si cerceteaza prin ce rationamente s-ar putea i...
Editura
POLIROM
Coordonator Madeea AxinciucLectura in limba ebraica Prim-Rabin Rafael ShafferTraducere, transliterare si note de Madeea Axinciuc, Ioana Bujor, Rodica Guramulta, Gabriela Myers, Alina Tariceanu, Beniamin Chircan, Sabina Avram, Ioana Zamfir, Gabriel Victor Baclea, Andrada ChioveanuVolumul contine traducerea din ebraica a primei parti din Cartea Psalmilor, dupa textul masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1977), care preia, in cea mai ingrijita varianta completa de pina acum, man...
Editura
POLIROM
Traducere de Anacaona Mindrila-Sonetto
Razboiul de la sfirsitul veacurilor este o calatorie uimitoare printre sustinatorii Statului Islamic, o calatorie care ne ajuta sa intelegem mai bine psihologia, caracterul si scopurile lor. De pe strazile din Cairo pina in moscheile din Londra si suburbiile din Melbourne, Wood, corespondent national pentru The Atlantic, intervieveaza recrutori si simpatizanti ai celui mai cunoscut grup jihadist din lume. Un croitor egiptean care facea costume la comanda p...
Editura
POLIROM
Editie bilingva
Introducere, traducere din limba araba si note de George Grigore
Cuvinthotaritor este o pledoarie a lui Averroes pentru lectura textului sacru al religiei islamice pe nivelurile potrivite de intelegere ale fiecarui auditor. Ideea pluralitatii sensurilor textului sacru, comuna marilor religii monoteiste ale Mediteranei, rodeste aici sub forma unei teorii hermeneutice: ea permite coexistenta armonioasa a doua „surori de lapte”: filosofia si revelatia. Primul tratat tr...
Editura
POLIROM
Traducere din limba engleza de Maria-Magdalena Anghelescu
Moshe Idel ofera prima prezentare ampla a gindirii lui Abulafia, unul dintre cei mai importanti mistici evrei si fondatorul Cabalei extatice, de la tehnicile folosite de predecesorii acestuia - incluzind aici si muzica - pina la caracteristicile experientei sale mistice si imaginile erotice cu ajutorul carora este ea exprimata. Analizind vastul material reprezentat de scrierile abulafiene care ni s-au transmis, volumul deschide calea spr...
Editura
POLIROM
Traducere din limba greaca, introducere, note, glosar de termeni si bibliografie de Marilena VladAcest volum propune o noua traducere a doua tratate din corpusul areopagitic, atribuit in mod traditional discipolului convertit de apostolul Pavel in Areopag, dar pe care exegeza moderna il situeaza dupa Conciliul de la Calcedon. Despre numele divine este un text fundamental pentru intelegerea relatiei dintre istoria filozofiei grecesti tirzii si traditia teologiei crestine. El imbina conceptia neop...
Editura
POLIROM
Traducere de Ciprian Siulea
Stiati ca Atena, Afrodita si Hera au fost initial trei reprezentari ale aceleiasi zeite? V-ati intrebat vreodata cum au aparut miturile grecesti? Vreti sa stiti ce simbolizeaza Sfinxul si celelalte creaturi fantastice? Cu talent de romancier si sensibilitate de poet, Robert Graves repovesteste in aceasta carte aproape doua sute de mituri, de la crearea Olimpului si intimplari din viata zeilor pina la aventurile din Iliada si Odiseea – povesti despre zei, eroi s...
Editura
POLIROM
Editie a textului latin, traducere in limba romana, studiu si aparat critic de Alexander BaumgartenPrologul unui comentariu la Cartea Sentintelor contine, in traditia scolastica, o discutie asupra obiectului cunoasterii si un raspuns la intrebarea: ce se petrece cu mintea umana in efortul ei de a cunoaste fiinta care e in afara experientei sale, dar este vie, buna si creatoare a acestei minti? Godescalc de Nepomuk, magistru cistercian din secolul al XIV-lea, aparut pentru prima oara intr-o editi...
Editura
POLIROM
Traducere de Stela Avram, Alexandra Baneu, Alexander Baumgarten (coord.), Cristian Bejan, Mihai Ciucur, Daniel Coman, Ioana Curut, Claudia Renata David, Carmen Fenechiu, Emanuel Grosu, Cristina Melania Horotan, Florina Ion, Andrei Marinca, Laura-Maria Popoviciu, Otniel VeresNota preliminara, note si ingrijirea editiei de Alexander BaumgartenSumma theologica este cea mai importanta opera a lui Toma din Aquino si ofera spectacolul unei magnifice vieti intelectuale, raspunzind unor exigente didacti...
Editura
POLIROM
Traducere de Dan PetrescuPrefata de Mircea EliadePostfata de Eduard IricinschiViziuni si transe, inaltari la cer, zboruri magice, stari cataleptice sau posedare de catre spirite, toate, pina la contactul direct al initiatului cu divinitatea, se inscriu printre modalitatile extazului, ale „iesirii din sine”.„In Experiente ale extazului, Ioan Petru Culianu abordeaza studiul ascensiunii extatice ca istoric al religiilor. El isi limiteaza investigatia la o arie culturala precisa si...
Editura