Carti in categoria Drept constitutional
Tip afisare:
Lucrarea Contencios constitutional reprezinta editia a treia a cursului publicat in anul 2017 la Editura Hamangiu. Sub titlul de contencios constitutional, cu referire deopotriva la concepte inrudite precum justitie constitutionala sau jurisdictie constitutionala, autorii abordeaza institutiile si procedurile specifice prin care se realizeaza, lato sensu, controlul de constitutionalitate, garantarea suprematiei Constitutiei ca lege fundamentala a statului. Sunt prezentate, intr-o structurare tem...
Editura
HAMANGIU
Volumul Institutii politice reprezinta a doua parte a cursului de Drept constitutional si institutii politice, al carui prim volum – Teoria generala a dreptului constitutional. Drepturi si libertati, aflat la editia a 8?a – a fost publicat, la aceeasi editura, in anul 2023.
Prezenta lucrare cuprinde analiza puterii organizate statal, a teoriei statului, a autoritatilor publice reglementate in Titlul III al Constitutiei – Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul s...
Editura
HAMANGIU
Prezentul caiet de seminar Drept institutional. Institutii si proceduri este destinat studentilor de la Facultatea de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, ce urmeaza cursul omonim din planul de invatamant al anului I, scopul sau fiind acela de a facilita desfasurarea seminarelor la aceasta disciplina. Aceasta este a cincea editie a lucrarii, continand mai multe modificari si completari fata de editiile anterioare.
Cartea Drept institutional. Institutii si ...
Editura
HAMANGIU
Caietul de seminar Drept constitutional. Libertati publice, aflat la cea de-a patra editie, sintetizeaza elemente de teorie si aplicatii practice din sfera dreptului constitutional si a dreptului european al drepturilor omului.Lucrarea este structurata in 5 parti. Prima parte reda principalele teme dezbatute la cursul Drept constitutional. Libertati publice, din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, alaturi de resursele bibliografice relevante, ia...
Editura
HAMANGIU
Drept constitutional si institutii politice, aflat la cea de a patra editie, cuprinde o analiza aprofundata a institutiilor fundamentale constitutionale si politice, precum si cele mai recente decizii pronuntate de Curtea Constitutionala si de instantele europene.
Editia actualizata si revazuta a celui de al doilea volum include recentele modificari si completari semnificative aduse in organizarea si desfasurarea alegerilor parlamentare in Romania, in special cele cu privire la votul prin cores...
Editura
HAMANGIU
Cursul de Drept constitutional si institutii politice, aflat la cea de a patra editie, cuprinde o analiza aprofundata a institutiilor fundamentale constitutionale, precum si cele mai recente decizii pronuntate de Curtea Constitutionala si de instantele europene.
Editia actualizata si revazuta a acestui prim volum prezinta intr-o maniera clara si sintetizata principalele institutii ale dreptului constitutional, fiind impartit in opt capitole care trateaza: notiuni generale ale dreptului constitu...
Editura
HAMANGIU
Cartea reuneste principalele instrumente nationale si europene in domeniul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentele ale omului: Constitutia Romaniei, Conventia europeana a drepturilor omului si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Constitutia Romaniei din 1991 reprezinta cadrul legislativ fundamental pentru organizarea si functionarea statului si societatii pe baze democratice. Editia de fata cuprinde textul ei revizuit prin Legea nr. 429/2003 si republicat in Monitorul...
Editura
HAMANGIU
Institutiile si procedurile specifice prin care se realizeaza, lato sensu, controlul de constitutionalitate au devenit, in timp, de un larg interes teoretic si practic.Valorificand experienta autorilor in cadrul instantei constitutionale din Romania, reunind si restructurand o serie de studii si lucrari publicate de-a lungul a peste 10 ani, acest Curs de contencios constitutional ofera o baza de documentare solida in domeniul de referinta.Sunt abordate, astfel, atat controlul de constitutionalit...
Editura
HAMANGIU
Volumul acopera dezvoltarea constitutionala a Romaniei, de la primele proiecte de factura iluminista aparute in Principate (asa-zisele „politograme” si apoi Regulamentele Organice) si pana in prezent. Cartea nu este o simpla sinteza de istorie constitutionala sau de drept constitutional, ci o analiza critica si originala a evolutiei constitutionalismului si dreptului constitutional roman, din perspectiva decalajelor centru-periferie.
Constitutionalismul de tip normativ, o creatie a ...
Editura
HAMANGIU
Cursul universitar pe care il propunem se adreseaza, in primul rand, studentilor din anul I ai facultatilor de drept, dar si studentilor facultatilor de stiinte administrative ori stiinte politice, constituindu-se intr-un indreptar, susceptibil de a fi inteles de toti cei care doresc sa-si apropie aria de cercetare a fenomenului juridic, politic ori administrativ.
Manualul prezinta notiunile, conceptele si categoriile juridice specifice dreptului constitutional, precum: conceptul de constitutie...
Editura
HAMANGIU
In ultimii ani suntem cu totii, daca nu participanti activi, cel putin martori tacuti la o dezbatere tot mai intensa cu privire la relatia dintre instantele europene – Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dar, mai ales, Curtea de Justitie a Uniunii Europene – si curtile constitutionale ale unor state membre UE; o dezbatere ce se poarta in primul rand asupra limitelor de jurisdictie pentru fiecare dintre aceste paliere. Asa-zisele „conflicte” si „dialoguri” d...
Editura
HAMANGIU
Volumul Institutii politice reprezinta a doua parte a cursului de Drept constitutional si institutii politice, al carui prim volum – Teoria generala a dreptului constitutional. Drepturi si libertati, aflat la editia a 7 a – a fost publicat, la aceeasi editura, in anul 2021.
Prezenta lucrare cuprinde analiza puterii organizate statal, a teoriei statului, a autoritatilor publice reglementate in Titlul III al Constitutiei – Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si Autorita...
Editura
HAMANGIU
Lucrarea Contencios constitutional reprezinta o varianta actualizata a cursului publicat in anul 2017 la Editura Hamangiu, fiind adaugate solutii recente din jurisprudenta Curtii Constitutionale, care completeaza explicatiile teoretice si evidentiaza procesul de constructie/modelare/remodelare a conceptelor constitutionale, realizat in timp prin intermediul si ca efect al controlului de constitutionalitate, in spiritul ideii de „Constitutie vie”, adaptata si adaptabila realitatilor c...
Editura
HAMANGIU
Lucrarea Controlul de constitutionalitate in Romania reprezinta o expunere complexa a regimului juridic al controlului de constitutionalitate si al exceptiei de neconstitutionalitate in Romania, valorificand o experienta didactica si practica de peste 15 ani a autorilor, dobandita la nivelul Institutului National al Magistraturii, in calitate de formatori la disciplina Elemente de drept constitutional, si la nivelul Curtii Constitutionale, in calitate de magistrati-asistenti.
Lucrarea are ca ob...
Editura
HAMANGIU
Lucrarea de fata, aflata la cea de-a 3-a editie, este destinata cu precadere studentilor ce urmeaza cursul de Drept constitutional din planul de invatamant al Facultatii de Drept a Universitatii ,,Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, dar este utila, in egala masura, tuturor celor care studiaza materia drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.Prezenta editie completeaza cele 14 teme care vor fi discutate in cadrul orelor de seminar cu spete noi si modele de teste pentru examen. In ultima par...
Editura
HAMANGIU
Contencios vine de la latinescul „contendere”, care inseamna „lupta”. Asadar, intrebarea fireasca ce se pune este: pentru cine, respectiv cu cine „lupta” in contenciosul administrativ?
Daca ne gandim cum a aparut si cum este reglementata de Constitutia noastra institutia contenciosului subiectiv, ca o garantie impotriva abuzurilor administratiei, raspunsul e relativ simplu: pentru individ, particular, privat si impotriva puterii publice. Iar aceasta nu este f...
Editura
HAMANGIU
In contextul evolutiei generale a societatii romanesti in ultimii ani, si sistemul juridic romanesc a cunoscut si cunoaste metamorfoze si imbunatatiri. Controlul constitutionalitatii este incredintat Curtii Constitutionale, ca autoritate publica ce indeplineste functia de garant al suprematiei Constitutiei.
Astfel, lucrarea de fata, care are la baza cursul Contencios constitutional aparut in anul 2009, este o editie revizuita si adaugita, unde s-au avut in vedere, pe langa doctrina si jurisprud...
Editura
HAMANGIU
Cartea reuneste principalele instrumente nationale si europene in domeniul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentele ale omului: Constitutia Romaniei, Conventia europeana a drepturilor omului si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Constitutia Romaniei din 1991 reprezinta cadrul legislativ fundamental pentru organizarea si functionarea statului si societatii pe baze democratice. Editia de fata cuprinde textul ei revizuit prin Legea nr. 429/2003 si republicat in Monitor...
Editura
HAMANGIU
Constitutia este actul de identitate al unui stat de drept, fundamentul pe care se cladeste intreaga sa ordine juridica si sursa de baza pentru toate ramurile dreptului. In Romania, interpretarea si explicarea normei constitutionale, prin raportarea celorlalte legi la textele Constitutiei, se face de catre Curtea Constitutionala, prin deciziile sale. Daca deciziile de constatare a neconstitutionalitatii devin cunoscute, datorita caracterului obligatoriu pe care il au, toate celelalte decizii ale...
Editura
HAMANGIU
Aceasta a treia editie a culegerii, revizuita si adaugita, aduce ca noutate practica judiciara bogata ulterioara anului 2009, modificarile aduse institutiei prin Legea nr. 202/2010 si reglementarea plangerii impotriva actelor si masurilor procurorului prin Noul Cod de procedura penala.
Spetele selectate, insotite de note ale autorului, recursurile in interesul legii solutionate, deciziile Curtii Constitutionale si juriprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt un instrumen...
Editura