Carti in categoria Drept administrativ
Tip afisare:
Fiecare noua editie a cursului ne incalzeste sufletul si reprezinta simbolul continuitatii, al perseverentei si al iubirii pentru studentii nostri si pentru cei care, practicieni sau teoreticieni, adancesc cercetarea fenomenului administrativ si militeaza pentru desavarsirea lui. Totodata, reprezinta simbolul increderii ca administratia publica si personalul care o infaptuiesc au ca unic scop faurirea unei societati in care realizarea binelui general, al interesului public, prosperitatea colecti...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Verginia Vedinas este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, institutie unde s-a format sub ,,bagheta" magica a regretatului profesor Antonie Iorgovan. Ca si mentorul sau, a urmat si drumul vietii publice alaturi de cel al vietii academice, indeplinind importante functii in sfera puterii legiuitoare (senator in legislatura 2004-2008), executive (presedinte al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si primul director general adjunct al Institutului Nati...
Editura
UJ (PROMO)
„Daca primele doua editii le-am scris sub semnul entuziasmului si al framantarilor pe care ni le-a adus anul 2020, aceasta a treia editie s-a aflat sub zodia responsabilitatii. A acumularilor. A nevoii de a patrunde dincolo de continutul textelor, de a prezenta cazuri practice, situatii inedite sau controversate pe care a inceput sa le creeze punerea in aplicare a Codului administrativ. In care am avut ocazia sa ne implicam nu doar prin activitatea academica, dar si ca practician al dreptu...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Am asezat la baza si a acestei noi editii a cursului nostru dragostea pentru generatiile de studenti pe care ne-am straduit sa le formam, ca oameni si profesionisti.
Nutrim nadejdea ca truda noastra este in beneficiul celor care se pregatesc pentru nobila misiune de a aplica dreptul sau pentru cea, la fel de nobila, de a sluji binele general prin diferite demnitati si functii publice, pentru intreg personalul din administratie.
Credinta noastra nestramutata este aceea ca a administra si gu...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
CODUL ADMINISTRATIV APRILIE 2024 (EDITIE SPIRALATA)
Prefata la editia a 8-a:
Nici codurile nu mai sunt ce erau odata. Codul administrativ,
sub „tirul” modificarilor conjuncturale
Prefetele editiilor anterioare
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ
(cu NOILE MODIFICARI aduse prin: O.U.G. nr. 23/2024;
O.U.G. nr. 26/2024; O.U.G. nr. 31/2024; O.U.G. nr. 35/2024)
Index
OPANFP nr. 72/2023 pentru aprobarea formatului standard
al informatiilor referitoare la raportul de se...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
CODUL ADMINISTRATIV:
MARTIE 2023
Prefata la editia a 7-a:
Codificarea administratiei publice, la intersectia dintre
realizari si asteptari
Prefete la editiile anterioare
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizata
(include noile anexe nr. 8 si 9
si Dec. ICCJ nr. 18/2023 – Complet DCD)
Index
OPANFP nr. 72/2023
Calitatea unei activitati este influentata, in mod esential, de cea a esafodajului juridic care o organizeaza, reglementeaza si transpune...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
La trei ani de la intrarea in vigoare a Codului administrativ, anuntam aparitia prezentei lucrari, la baza careia am asezat dorinta de a veni in sprijinul celor care exercita administratia publica, indiferent de faptul ca sunt demnitari, functionari sau personal contractual.
De asemenea, ne preocupa calitatea activitatii pe care ei o desfasoara, dorind ca prezenta lucrare sa raspunda, in cat mai mare masura, asteptarilor acestora.
Public tinta – teoreticieni si practicieni, deopo...

De fiecare data, o noua aparitie editoriala a cursului universitar „Drept administrativ” realizat de prof. univ. dr. Verginia Vedinas este asteptata cu real interes de catre studenti, teoreticieni si practicieni.
In cea de-a zecea editie a lucrarii, actualizarea intregii problematici este facuta pe baza recentelor modificari legislative, a unei documentari teoretice si jurisprudentiale „de ultima ora”, context in care autoarea analizeaza, cu competenta si responsabilitat...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Codul administrativ cuprinde 10 parti, 638 de articole si 6 anexe. Este, in opinia noastra, o structura acoperitoare pentru toate marile domenii ale dreptului administrativ.
Constatam ca nu este vorba, cum incearca sa induca ideea unii „carcotasi”, de o simpla alaturare de reglementari existente, ci despre un proces care sub aspectul fondului, dar si al formei, este elaborat si integrator.
Un al doilea argument care sustine semnificatia Codului si deriva din primul este acela ca, p...
Editura
UJ (PROMO)
Cursul – si ne referim, cu precadere, la cele din sfera dreptului – reprezinta prima intalnire cu o disciplina. El deschide studentilor portile cunoasterii, ale invatarii, dar, mai ales, ale intelegerii rostului institutiilor, ale modului in care viitorul jurist urmeaza sa le valorifice in activitatea sa. Dar el nu reprezinta o lucrare esentialmente didactica, de invatatura, ci una de doctrina, care concentreaza, in paginile ei, ani de cercetare, de reflectie, de intrebari cu unul s...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
ODUL ADMINISTRATIV:
NOIEMBRIE 2022
Prefata la editia a 6-a:
Codul administrativ la trei ani de la adoptare. De la aspiratii la realitati
Prefete la editiile anterioare
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizata
(include modificarile aduse prin Legea nr. 283/2022)
Index
Calitatea unei activitati este influentata, in mod esential, de cea a esafodajului juridic care o organizeaza, reglementeaza si transpune in practica.
Codul administrativ este un act n...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Pachetul contine:
1. Drept administrativ. Editia a XIII-a, revazuta si actualizata. Doctrina, practica si jurisprudenta. 2022
Fiecare noua editie a cursului ne incalzeste sufletul si reprezinta simbolul continuitatii, al perseverentei si al iubirii pentru studentii nostri si pentru cei care, practicieni sau teoreticieni, adancesc cercetarea fenomenului administrativ si militeaza pentru desavarsirea lui. Totodata, reprezinta simbolul increderii ca administratia publica si personalul care o infa...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
CODUL ADMINISTRATIV:
FEBRUARIE 2022
Prefata la editia a 5-a:
Codul administrativ – „cartea cartilor” in dministratia publica
Prefete la editiile anterioare
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizata (ultimul act normativ modificator: O.U.G. nr. 1/2022)
Index
Calitatea unei activitati este influentata, in mod esential, de cea a esafodajului juridic care o organizeaza, reglementeaza si transpune in practica.
Codul administrativ este un act normativ care p...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
„Daca primele doua editii le-am scris sub semnul entuziasmului si al framantarilor pe care ni le-a adus anul 2020, aceasta a treia editie s-a aflat sub zodia responsabilitatii. A acumularilor. A nevoii de a patrunde dincolo de continutul textelor, de a prezenta cazuri practice, situatii inedite sau controversate pe care a inceput sa le creeze punerea in aplicare a Codului administrativ. In care am avut ocazia sa ne implicam nu doar prin activitatea academica, dar si ca practician al dreptu...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Cu modificarile aduse Codului prin O.U.G. nr. 4/2021 si dispozitiilor de aplicare prin H.G. nr. 66/2021
Codul administrativ cuprinde 10 parti si 6 anexe. Este, in opinia noastra, o structura acoperitoare pentru toate marile domenii ale dreptului administrativ.
Constatam ca nu este vorba, cum incearca sa induca ideea unii „carcotasi”, de o simpla alaturare de reglementari existente, ci despre un proces care sub aspectul fondului, dar si al formei, este elaborat si integrator.
Un al...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Codul administrativ cuprinde 10 parti, 638 de articole si 6 anexe. Este, in opinia noastra, o structura acoperitoare pentru toate marile domenii ale dreptului administrativ.
Constatam ca nu este vorba, cum incearca sa induca ideea unii „carcotasi”, de o simpla alaturare de reglementari existente, ci despre un proces care sub aspectul fondului, dar si al formei, este elaborat si integrator.
Un al doilea argument care sustine semnificatia Codului si deriva din primul este acela ca, p...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
In aceste vremuri in care Romania, ca, de altfel, omenirea toata, este supusa unor incercari care cu greu isi pot gasi un corespondent in trecut, in care administratia publica este „varful de lance” in toate stradaniile de a combate sau macar diminua efectele dureroase ale starilor care s-au instituit in Romania, mai intai de urgenta si acum de alerta, am considerat de datoria noastra sa ne concentram eforturile pentru a elabora o noua editie a Codului administrativ adnotat, constien...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Aceasta lucrare realizeaza o prezentare „la cald” a elementelor structurale ale Codului administrativ: parti, titluri, capitole. Ne-am asumat-o constienti fiind de iminenta nasterii Codului, precum si de faptul ca un comentariu, articol cu articol, constituie un demers anevoios, care necesita timp si o echipa de autori care sa le analizeze sensurile, litera si spiritul, spre a realiza un instrument de lucru cel putin la fel de necesar precum Codul insusi, actiune pe care, impreuna cu...
Editura
UNIVERSUL JURIDIC
Codul administrativ cuprinde 10 parti, 638 de articole si 6 anexe. Prevederile intra in vigoare de la data publicarii, cu o serie de exceptii pentru care s au prevazut urmatoarele termene: 30 de zile, 60 de zile, 180 de zile de la data intrarii in vigoare a Codului administrativ, precum si 1 ianuarie 2020 si 1 ianuarie 2022.Este, in opinia noastra, o structura acoperitoare pentru toate marile domenii ale dreptului administrativ. Totodata, prin Codul administrativ se abroga 16 acte normative: 8 l...
Editura