Descriere - Vorbeste ca la TED
CELE 9 SECRETE ALE VORBITULUI IN PUBLIC ALE CELOR MAI STRALUCITE MINTI ALE LUMII. EDITIA A II-A
Vorbeste ca la TED / Talk Like TED de Carmine Gallo este o carte pe care o vei citi cu acelasi entuziasm, si daca prin natura meseriei pe care o practici esti nevoit sa sustii prezentari si sa vorbesti adesea in public, si daca esti pur simplu curios cum ajung discursurile de la conferintele TED ((Tehnologie, Educatie, Design) sa stranga milioane de vizualizari. Cartea te va convinge ca lumea este inca flamanda de idei extraordinare prezentate intr-un mod atractiv si te va invata sa fii pregatit pentru situatiile in care ti se vor cere idei magnifice, prezentate uluitor…
Carmine Gallo, autorul lucrarii de fata, dar si al bestsellerului The Presentation Secrets of Steve Jobs (Secretele prezentarii in opinia lui Steve Jobs), este consilierul in comunicare al celor mai admirate branduri din lume. Fost reporter principal de stiri si corespondent pentru CNN si CBS, Gallo este un orator de referinta, care a lucrat cu directori executivi de la Intel, Cisco, Chevron, Hewlett-Packard, Coca-Cola, Pfizer, etc. si care semneaza editorialul "My Communications Couch” ("Consilierul meu in comunicare”) de pe Forbes.com.
"Daca ai fost invitat sa sustii o prezentare la TED, atunci aceasta carte este Biblia ta. Daca nu ai fost invitat sa sustii o prezentare la TED si nu ai nicio intentie sa faci asa ceva, aceasta carte este, totusi, printre cele mai valoroase pe care le vei citi vreodata, pentru ca, te va invata cum sa te vinzi pe tine si ideile tale mai convingator decat ti-ai imaginat vreodata.”
Pornind de la premisa ca ideile sunt moneda secolului 21, dar ca o idee buna trebuie sa fie comunicata cu pricepere pentru a da roade, Carmine Gallo se angajeaza sa-ti fie mentor pe calea de a deveni un vorbitor in public mai bun. Si nu trebuie neaparat sa te pregatesti pentru conferintele TED ca sa ai nevoie de abilitati mai bune de a vorbi in public. Potrivit lui Gallo, nu poti fi un bun antreprenor fara a stapani pe deplin arta vorbitului in public, fara a fi capabil sa intelegi stiinta si arta de a convinge.
In timpul documentarii pentru Talk Like TED, Gallo a studiat si analizat mai bine de 500 de prezentari TED (adica, peste 150 de ore) a discutat personal cu vorbitori de succes de la TED, dar si cu psihologi si specialisti in comunicare, incercand sa descifreze care sunt secretele celor mai valoroase discursuri. Dincolo de niste observatii generale, precum faptul ca, pentru a sustine un discurs captivant trebuie sa fii interesant, distractiv si capabil sa inspiri, Gallo a ajuns la concluzia ca toti vorbitorii de la TED au in comun aceleasi noua secrete pe care ni le dezvaluie in cartea de fata.
Aflam totodata o scurta istorie a conferintelor TED dar si impactul uimitor pe care acestea au ajuns sa il aiba astazi, gratie internetului.
Exemplele relevante de discursuri care au captivat publicul si au schimbat intrucatva lumea prin mesajele lor, abunda, si sunt cum nu se poate mai convingatoare.
"Vorbeste ca la TED exploreaza stiinta comunicarii mai profund decat aproape orice alta carte aflata astazi pe piata. Iti prezinta barbati si femei – oameni de stiinta, scriitori, educatori, ecologisti si lideri renumiti – care pregatesc si sustin discursul vietii lor. Fiecare dintre cele peste 1.500 de prezentari care sunt disponibile gratuit pe site-ul TED te poate invata ceva despre vorbitul in public.”
Iata mai jos care sunt "ingredientele” de baza ale unui discurs de succes, in opinia lui Carmine Gallo:
Orice discurs trebuie sa fie: emotional, nou, memorabil!
Talk Like TED este structurata in trei parti, fiecare dintre ele vorbind despre cate o componenta obligatorie pe care trebuie sa o contina orice discurs:
• Aspectul emotional – impresioneaza;
• Aspectul noutatii – te invata ceva nou;
• Aspectul memorabil – prezinta un continut pe care nu il vei uita niciodata.
Iar cele 9 secrete comune tuturor discursurilor de la conferintele TED sunt:
Secretul nr.1 – Elibereaza maestrul din tine
Potrivit autorului, nu poti sustine un discurs de succes fara a avea o pasiune pentru subiectul abordat, caci, crede Gallo, pasiunea este contagioasa: nu poti sa-i insufletesti pe altii, daca nu esti insufletit tu insuti.
"Doar pasiunile, marile pasiuni, pot inalta sufletul pana la lucruri extraordinare”. Denis Diderot
Carmine Gallo ne ofera cateva exemple de vorbitori de la TED care au avut o legatura foarte stransa cu subiectul lor, motiv pentru care prezentarile lor s-au bucurat de un succes rasunator. Printre acestia se numara: Matthieu Ricard, cel mai fericit om din lume, celebrul antreprenor Sir Richard Branson, neuroanatomista Jill Bolte Taylor (dr. Jill), autoarea unuia dintre cele mai populare discursuri de la TED din toate timpurile, care a vorbit despre atacul ei cerebral sau Howard Schultz, fondatorul Starbucks.
"Atunci cand esti inspirat de un scop important, de un proiect extraordinar, toate gandurile tale ies din matca lor. Mintea ta transcende obstacolele, constiinta ta se extinde in toate directiile si constati ca te afli intr-o lume noua, grozava si minunata. Fortele, talentele si inzestrarile latente prind viata, iar tu descoperi ca esti o persoana cu mult mai grozava decat ai visat vreodata sa fii.” – Patanjali, invatator indian numit adesea parintele sistemului yoga.
Secretul nr.2 – Stapaneste arta de a spune povesti
"Marile adevaruri ale omenirii au fost formulate adesea sub forma unor povesti fascinante.” – Dale Carnegie
Oamenii iubesc povestile, asadar, povestile sunt calea cea mai scurta pe care o poate urma un vorbitor pentru a ajunge la inima si mintea celor care il asculta. Cercetarile lui Gallo au aratat ca radiografiile cerebrale dezvaluie faptul ca povestile stimuleaza si angajeaza creierul uman, ajutand vorbitorul sa intre in contact cu publicul sau. Dovada cea mai vie o constituie exemplul lui Bryan Stevenson, un avocat pentru drepturi civile care a castigat un proces de referinta la Curtea Suprema de Justitie si care, detine recordul pentru cele mai lungi aplauze la scena deschisa din istoria TED. Care este secretul sau?
Ce fel de povesti prind cel mai bine intr-un discurs? Cate tipuri de povesti poti folosi intr-o prezentare? Cum faci ca o idee sa "prinda” si oamenii sa si-o aduca aminte cu usurinta? Care e cel mai eficient mod de a capta atentia? Cum procedezi daca nu ai o poveste reala? Pe parcursul acestui capitol vei afla raspunsurile la aceste intrebari, dar si cateva povesti extraordinare, demne de a capta interesul si de a deveni memorabile. Experimentul significantobjects.com este de-a dreptul fabulos si nu trebuie sa il ratezi sub nicio forma!
Secretul nr. 3 – Fa conversatie
"O prezentare autentica necesita ore de lucru – sa sapi in sufletul tau mai adanc decat ai facut-o vreodata, sa alegi cuvintele potrivite, care reprezinta cel mai bine modul in care simti tu cu privire la subiectul tau, sa exprimi acele cuvinte astfel incat sa aiba un impact maxim si sa te asiguri ca si comunicarea ta nonverbala (gesturile, expresiile faciale si limbajul corporal) sunt in concordanta cu mesajul tau.”
Pentru a sustine o prezentare de succes, afirma Gallo, trebuie sa iti internalizezi continutul in asa masura, incat, discursul sa ti se para la fel de usor ca si o conversatie cu un prieten. Prin ce metode poti ajunge la un asemenea nivel de siguranta? Cat trebuie sa exersezi pentru a iesi totul perfect? Exista un ritm ideal pentru vorbitul in public? Dar un ton ideal? Cat de important este limbajul corporal pentru reusita discursului? Cum ne adaptam gesturile la mesajul transmis? Ce este si cum putem folosi "entuziasmul nonverbal”? Afla raspunsurile la aceste intrebari din acest capitol plin de informatii practice, dar si ritualul de dinainte de a prezenta un discurs al lui Tony Robbins.
Secretul nr.4 – Invata-ma ceva nou!
"Delecteaza-ti audienta cu informatii care sunt complet noi pentru ea, ambaleaza informatiile diferit sau ofera un mod original si inedit de rezolvare a unei probleme vechi. Creierului uman ii place noutatea. Un element nefamiliar, neobisnuit sau neasteptat dintr-o prezentare intriga audienta, ii spulbera notiunile preconcepute si ii da rapid o noua perspectiva asupra lumii.”
Dupa cum a demonstrat John Medina, un biolog specializat in dezvoltarea moleculara, noi oamenii avem o nevoie neostoita de a sti si de a invata. Nevoia de a invata ceva nou si incitant este atat de mare, incat, creierul nostru elibereaza dopamina in momentul in care afla o informatie noua. Asadar, oamenii sunt aproape dependenti de informatii noi, prin urmare, de ce sa nu le oferi exact ceea ce stii ca au nevoie? Invata de la exploratorul marin Robert Ballard, de la profesorul Hans Roseling sau de la regizorul de film James Cameron, cum sa folosesti noutatea in discursul tau, afland totodata niste curiozitati interesante.
Secretul nr.5 – Ofera momente care sa lase publicul cu gura cascata
"Momentul in care ramai cu gura cascata in timpul unei prezentari este atunci cand prezentatorul ofera un moment socant, impresionant sau surprinzator, care este atat de miscator si memorabil, incat capteaza atentia ascultatorului si este tinut minte mult timp dupa ce se termina prezentarea.”
Desigur ca nu oricine poate apela la un astfel de truc. Bill Gates insa, poate, iar informatia despre gestul facut de el la una din conferintele TED s-a raspandit cu repeziciune pe internet, devenind virala. Oamenii au tinut minte acea conferinta pentru ca a fost socanta, si acelasi este motivul pentru care tu iti amintesti acum foarte bine ce s-a intamplat pe 11 septembrie 2001. Retinem pentru mult timp ceea ce ne socheaza, ceea ce ne marcheaza la nivel emotional, negativ, sau pozitiv. Afla asadar de ce ai nevoie pentru a-ti lasa publicul cu gura cascata, din acest capitol surprinzator, dar si de ce Steve Jobs era regele evenimentelor incarcate emotional!
Secretul nr. 6 – Destinde-te!
"Umorul coboara zidurile de aparare, facand publicul mai receptiv la mesaj. De asemenea te face sa pari mai placut, iar oamenii sunt mai dispusi sa faca afaceri sau sa sustina o persoana pe care o plac”.
Autorul ne ofera aici exemplul lui Sir Ken Robinson si a discursului sau pe tema "de ce scoala ucide creativitatea?”. Este cel mai popular discurs de la TED din toate timpurile cu 15 milioane de vizualizari, iar secretul succesului sau fulminant se pare ca este o combinatie inedita dintre umor si noutate, unde tema este: cum sa ne educam mai bine copiii, iar noutatea este… umorul. Sfatul autorului este sa nu te iei niciodata nici pe tine, nici subiectul tau prea in serios, si sa-i oferi publicului ceva care sa-l faca sa zambeasca, din moment ce creierul iubeste umorul, iar umorul este folosit deseori ca o tactica "de a intra in gratiile cuiva”.
"Folosit cu abilitate, umorul unge rotile managementului. Reduce ostilitatea, deviaza critica, elibereaza tensiunea, ridica moralul si ajuta la comunicarea mesajelor dificile.”
Acest capitol e plin de anecdote, observatii si povesti personale amuzante, dar si de analogii, metafore, citate si modalitati inteligente de a folosi videoclipurile si fotografiile amuzante in cadrul discursurilor, menite sa te inspire pentru urmatoarea ta prezentare. Insa umorul e si foarte riscant, de aceea nu toata lumea are curaj sa il foloseasca. Prinde curaj pentru a "actiona” cu umor, lecturand acest capitol!
Secretul nr. 7 – Respecta regula celor 18 minute
”18 minute este intervalul de timp ideal pentru o prezentare. Daca trebuie sa creezi o prezentare mai lunga include cate o mica pauza (povesti, videoclipuri demonstratii).”
Motivul pentru care aceasta este durata ideala pentru un discurs sau o prezentare este explicat de coordonatorul TED, Chris Anderson. Tot acum vei afla o serie de curiozitati interesante despre creierul uman, ce inseamna regula celor trei povesti, cum sa iti construiesti propria harta a mesajului, dar si teoria pertinenta care se afla in spatele regulii de 18 minute a discursurilor de succes.
Secretul nr. 8 – zugraveste o imagine mentala prin experiente multisenzoriale
"Sustine prezentari care sa includa componente de natura sa influenteze mai multe simturi: vazul, auzul, pipaitul, gustul si mirosul. Creierul nu este atent la lucruri plictisitoare. E aproape imposibil sa fii plictisit daca ti se prezinta lucruri fascinante, videoclipuri captivante, recuzite interesante, cuvinte frumoase si mai mult de o voce care da viata povestii.”
Folosind impulsuri senzoriale multiple: auditive, vizuale si chinestezice, avem toate sansele ca informatia difuzata sa fie retinuta mai bine de audienta. Bineinteles ca nu vei putea folosi toti acesti stimuli in egala masura in aceeasi prezentare, asadar incearca sa ai cel putin doua simturi stimulate predominant (vaz, auz) si alte doua stimulate in plan secundar (simt tactil si miros). "Fura” aceasta tehnica de la fostul vicepresedinte al SUA, Al Gore, analizand metodele folosite de el in conferinta TED despre criza climatica din 2006. Si solistul trupei U2, Bono, fotograful Chris Jordan, jurnalista Lisa Kristine, criticul de film Roger Ebert sau al doilea cel mai bogat om din lume, Bill Gates au ceva de spus in ceea ce priveste oferirea de experiente multisenzoriale publicului.
Secretul nr.9 – Ramai pe drumul tau
"Fii autentic, deschis si transparent. Majoritatea oamenilor pot sa recunoasca un mincinos. Daca incerci sa fii ceva sau cineva care nu esti, nu vei reusi sa castigi increderea publicului.”
Cu alte cuvinte, dupa ce iti ofera o baza teoretica solida pentru a concepe si a sustine un discurs de succes, si dupa ce iti ofera zeci de modele de urmat care s-au impus cu prezentari magnifice la TED, Gallo iti da, poate, cel mai valoros sfat din intreaga carte: Ramai pe drumul tau! Fii tu insuti. Inspira-te cat poti de mult si cat se poate de inteligent de la toti subiectii "intalniti” pe parcursul cartii, dar atunci cand vei urca la pupitru nu incerca sa fii nici Tony Robbins, nici Bill Gates, nici Bono, nici Howard Schultz, nici Al Gore, nici oricine altcineva. Incearca, de fapt nu incerca, ci chiar fii, TU INSUTI!
Privind retrospectiv la lectura pe care tocmai ai incheiat-o, ai la un loc toate ingredientele unui discurs de succes: vorbeste cu pasiune, fii amuzant, spune povesti, adreseaza-te publicului ca si cum ai vorbi cu un prieten, invata-l ceva nou, socheaza-l, foloseste experiente multisenzoriale, fii tu insuti, si, foarte important, incadreaza-te in doar 18 minute! Atat de simplu… si totusi… nu e simplu deloc…
TESTIMONIALE
"Premisa acestei carti, si anume aceea ca prelegerile TED furnizeaza niste exemple si lectii grozave, reprezinta o idee magnifica. Iar felul in care Carmine o pune in practica este chiar mai grozav. Aceasta carte te va face un vorbitor mult mai bun.” Guy Kawasaki, fost chief evanghelist* la Apple si autor al cartii APE: Author, Publisher, Entrepreneur
"Inspira, motiveaza si convinge audienta! Iata ce m-a ajutat Carmine Gallo sa fac, iar acum, gratie cartii Vorbeste ca la Ted, te poate ajuta si pe tine. Succesul depinde de abilitatea de a-ti sustine si prezenta viziunea, ideile si telurile. Invata sa o faci ca un profesionist.” Darren Hardy, editor si fondator al publicatiei SUCCES
"In aceasta carte, Gallo face un adevarat numar de magie: ne arata ce face sa fie atat de minunate cele mai grozave prelegeri din lume. Prin intermediul povestii, al detaliului, al perspicacitatii si al pasiunii, Gallo ne ofera acele secrete la care am putea recurge in cazul propriilor prezentari, astfel incat oamenii sa-si doreasca realmente sa ne asculte.” Dan Roam, autor al cartilor The Back of the Napkin (Dosul servetelului) si Show and Tell (Arata si povesteste)