Noua povestiri a caror tema comuna este pierderea. Asta ne propune Gabriel Macsim in volumul sau. Indiferent daca este vorba de pierderea unei persoane dragi, a sperantei sau a luciditatii, fiecare text are in centru o anumita bizarerie: un element fantastic, o situatie inedita, un univers distopic sau pur si simplu comportamentul scapat dintre granitele normalitatii general acceptate, cauzat de credinta oarba sau alunecarea in nebunie. Scrise cu precizie chirurgicala si o uimitoare atentie la detalii, prozele reunite in Vezi mainile mele au toate datele unui debut remarcabil.