Descriere - Uzucapiunea. Aspecte teoretice & Jurisprudenta
Lucrarea de fata, intitulata sugestiv "Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta, isi propune a raspunde, prin argumente doctrinare si de practica judiciara, mai multor intrebari, precum: Ce este uzucapiunea?; Care este importanta uzucapiunii in dreptul civil roman?; Cate tipuri de uzucapiune cunoaste sistemul nostru de drept?; Care sunt conditiile cerute de lege pentru a opera uzucapiunea?; Care este modul de calcul al termenului in materie de uzucapiune?; Care sunt efectele uzucapiunii? etc.
Inca de la inceputul parcurgerii materiei ar trebui sa retinem, pe scurt, ca prescriptia, lato sensu, nu este altceva decat un mijloc de a dobandi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, in conditiile stabilite de lege. Aceasta este o definitie generala care, desi pare ambigua, ne-o da chiar art. 1837 din Codul civil in vigoare.
Pentru a lamuri lucrurile, trebuie sa intelegem de la inceput ca vorbim despre prescriptia achizitiva, numita si uzucapiune, atunci cand implinirea termenului conduce la dobandirea unui drept si avem in vedere prescriptia extinctiva atunci cand implinirea unui termen permite exonerarea debitorului de indeplinirea unei obligatii. Timpul este, astfel, elementul cheie esential, in ambele cazuri, servind fie la dobandirea, fie la pierderea dreptului.
Asadar, se impune a delimita intre cele doua institutii ale dreptului civil: prescriptia achizitiva (uzucapiunea) si prescriptia extinctiva. In sistemul nostru legislativ, uzucapiunea sau prescriptia achizitiva este un mod originar de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale asupra unui bun imobil, ca efect al exercitarii posesiunii utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege. Spre deosebire de uzucapiune, prescriptia extinctiva consta in stingerea dreptului material la actiune, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege.
In materia pe care o analizam (prescriptia achizitiva sau uzucapiunea), Codul civil reglementeaza: uzucapiunea de 30 de ani (denumita si uzucapiunea de lunga durata) si uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani (denumita si uzucapiunea de scurta durata).
Articolul 1890 din Codul civil prevede dobandirea dreptului de proprietate asupra unui imobil prin simpla exercitare a unei posesii utile timp de 30 de ani, fara ca persoana care poseda sa fie tinuta a dispune de un titlu si fara sa i se poata opune reaua credinta. Astfel, pentru a uzucapa este suficient sa se exercite o posesie utila, timp de 30 de ani, fie ea chiar si de rea credinta si fara vreun just titlu.
De la aceasta regula s-a instituit exceptia, prevazuta de art. 1895 si art. 1896 din Codul civil, prin care s-a reglementat prescriptia achizitiva de scurta durata, de 10 pana la 20 de ani, ce presupune, pe langa exercitarea posesiei utile in timpul aratat, inca doua conditii: existenta bunei credinte si a unei juste cauze (justul titlu).
Pentru dobandirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementata in art. 1890 din Codul civil, trebuie indeplinite cumulativ doua conditii: posesia propriu-zisa sa fie utila, adica neviciata si sa fie exercitata neintrerupt timp de 30 de ani, indiferent daca posesorul este de buna-credinta sau de rea-credinta. In acest sens, in art. 1846 alin. 1 din Codul civil se dispune ca orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii. In completare acelasi articol din Codul civil precizeaza ca posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru. In conformitate cu prevederile art. 1847 din Codul civil: ca sa se poata prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.
In afara conditiilor generale (posesia utila si exercitarea acesteia, neintrerupt, pe o perioada de 10 pana la 20 de ani), uzucapiunea de scurta durata implica indeplinirea urmatoarelor conditii speciale: posesia sa se intemeieze pe un just titlu si pe buna-credinta a posesorului. Observam ca pentru a opera uzucapiunea de scurta durata trebuie indeplinite suplimentar doua conditii speciale: intrarea in posesie sa se fi realizat in temeiul unui just titlu si, respectiv, cu buna-credinta din partea posesorului.
Justul titlu (justa cauza in termenii Codului civil) poate fi orice act translativ de proprietate care, din diverse motive, nu a fost apt sa transmita acest drept. In acest sens, art. 1897 din Codul civil ne indica ca justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc. Actul respectiv (titlul) trebuie sa provina de la o alta persoana decat adevaratul proprietar. Actul care ar proveni de la adevaratul proprietar ar fi suficient sa duca, prin el insusi, la dobandirea proprietatii, fara sa fie nevoie de trecerea timpului, temeiul dobandirii dreptului de proprietate constituindu-l conventia, in acest caz. Drept urmare, titlul translativ de proprietate care provine de la adevaratul proprietar nu poate sta la baza uzucapiunii.
A doua conditie se refera la buna-credinta a posesorului. Art. 1898 alin. 1 din Codul civil dispune ca buna-credinta consta in credinta gresita a posesorului ca a dobandit bunul de la adevaratul proprietar. Buna-credinta trebuie sa fi existat la momentul dobandirii imobilului - art. 1898 alin. 2 din Codul civil - ea presupunandu-se totdeauna - art. 1899 alin. 2 C. civ. -, revenindu-i celui care sustine ca posesorul a fost de rea-credinta, sarcina de a aduce dovada acestui fapt.
Efectul principal al uzucapiunii este acela ca posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, dupa caz, al altui drept real asupra bunului posedat in tot timpul cerut de lege. Acest efect se produce retroactiv, in sensul ca posesorul va fi considerat proprietar din prima zi a posesiei sale si nu de la momentul implinirii termenului.
Autor(i): Adriana Pena, Eduard Dragomir
Anul aparitiei: 2009
Nr. pagini: 256
Format: A5
