Referinte despre Unsprezece minute
Dupa cum spuneam acum ceva timp, sunt impotriva trend-urilor, in special in literatura. Acesta ar fi unul din cele doua motive pentru care am refuzat sa citesc Paulo Coelho. Al doilea ar fi o cochetare dezamagitoare de doua ore cu Veronika se hotaraste sa moara, atunci cand printre elevii de liceu, inca nu se stia exact cum se citeste numele autorului. Intamplarea a facut insa sa primesc cadou romanul de fata, hotarandu-ma sa ii accord o sansa scriitorului brazilian.
Romanul nu m-a surprins in mod extraordinar, si in orice caz nu mi-a schimbat parerea conform careia Coelho este autor de telenovele, parere dobandita in urma �rezumatelor� la mini-romanele sale, pe care le-am tot auzit.
Cu toate acestea, alegerea subiectului ar putea anunta un roman reusit. Insusi autorul recunoaste in dedicatia de la inceput, ca are obligatia fata de el in primul rand, de a scrie despre ce il preocupa. Astfel construieste povestea unei fete brazilience pe nume Maria, care traieste in copilarie cateva dezamagiri in dragoste, dezamagiri prin care cred ca toti am trecut, fara exceptie; nu inteleg exact din ce motiv ea face o tragedie din copilarismele de genul acesta, si ajunge la concluzia ca "dragostea este un lucru cumplit care te face sa suferi". Pornind la drum cu aceasta "incarcatura", viata sa amoroasa este un continuu sir de dezamagiri; sub acelasi semn al deziluziei ii sta si viata sexuala, cand descopera ca relatiile cu un partener nu ii pot oferi aceeasi placere pe care si-o poate oferi singura...