Descriere - Un martor al Marii Uniri
"O carte bine-venita in anul centenarului Marii Uniri, avand un rol recuperator pentru cel care a fost scriitorul, publicistul, avocatul si omul politic Ionel Pop (unul dintre secretarii Unirii de la 1 Decembrie 1918), care readuce in prezent atat personalitatile care au luptat pentru infaptuirea Romaniei Mari, cat si contextul istoric si locurile in care acesti oameni alesi s-au format. In cele doua manuscrise inedite – Batranii nostri si Genius loci – ii veti putea descoperi pe inaintatii nostri, ai tuturor, ai natiunii romane de astazi. O carte-document, o pilda pentru conduita, dedicarea si sacrificiul pe care trebuie sa le redescoperim pentru a razbi in negura vremurilor pe care le traim...”
ALEXANDRU IOAN BARSAN
"Unirea Transilvaniei a fost floarea sufletului, caldura inimii si munca bratelor a milioane si milioane de romani, care in sirag de veacuri au trait in lumina unui ideal, in caldura unei nadejdi si adesea s-au faramitat in tarana pamantului romanesc fara sa lase vreun nume. Sunt fericit ca m-am incadrat in aceasta mostenire si am trait zilele glorioase ale izbanzii.”
IONEL POP
"Mai toata istoria romanilor in marile sale articulatii de la sfarsitul secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului XX ni se desfasoara in fata ochilor prin lentila lui Ionel Pop, personalitate fascinanta el insusi, care s-a intersectat cu oameni care au facut istorie in Transilvania de pana la Primul Razboi Mondial sau dupa 1918, in Romania Mare. Amintirile memorialistului cauta sa imbrace in cuvinte adecvate, atent formulate, atat dificultatile, cat si implinirile (personale sau colective) la care a fost martor ocular. Fie ca, macar acum, la 100 de ani de la Marea Unire, sa putem descoperi in Romania contemporana si, mai ales, in cea viitoare ?cursul mare si linistit? al unei natiuni marete, mandre de trecutul pe care si l-a asumat cu responsabilitate si cu incredere in destinul ei istoric din aceasta parte a Europei.”
IOAN BOLOVAN
An aparitie: 2018
Nr. pagini: 336
ISBN: 9786067934465