Descriere - Ultimul meteorolog
"Cum este vremea? O intrebare pe cat de banala, pe atat de complicata. Ati crede probabil ca este de ajuns un raspuns simplu: vremea este frumoasa sau calduroasa, sau ploioasa. Dar oare pentru a caracteriza un tablou, putem da un raspuns atat de simplu? Raspunsul este da, putem raspunde printr-un singur cuvant, dar un artist va vedea o sumedenie de nuante, de tente, de tuse, de explozii de culori sau de umbre. Putem caracteriza o femeie printr-un singur cuvant? Raspunsul si de aceasta data este afirmativ, insa niciodata nu vom cuprinde intr-un singur cuvant misterul, profunzimea, perfectiunea sau toanele feminine. Desigur, sunt oameni, precum Vladimir Nabokov, care, rugat sa-si descrie casnicia cu Vera Slonim, a caracterizat-o sintetic, printr-un scurt raport meteorologic: "fara nori”.
Mariajul meu cu meteorologia a fost invaluit in nori, turbulente, zile senine, furtuni, ingheturi, rataciri prin ceata si o seceta cumplita, care nu se mai termina. Nimic insa, pe parcursul acestui slalom printre fenomene si prin viata, nu m-a impiedicat sa tin privirea ridicata catre cer cautand raspunsul la intrebarea care m-a framantat dintotdeauna: "cum este vremea?” (Mugur Ionita)