Descriere - Ucenicul lui Iisus Hristos. Jurnalul doctorului Sotirios Crotos
Jurnalul Doctorului Sotirios Crotos, cu titlul lui adevarat Intamplari din viata dr. Sotirios Crotos, ucenicul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu si Adevarat a fost gasit, sub forma de papirus, intr-o grota din Muntii Libanului, de catre un botanist in cautare de plante medicinale. Acesta, s-a catarat pe o stanca, ca sa ajunga la o planta ce-l interesa, stanca s-a sfaramat, iar el a cazut in grota, viu si nevatamat. Acolo, intins pe pamant, era un schelet uman, avand lipsa mana dreapta. Uitandu-se mai atent, a remarcat craniul, care era ceva mai ridicat decat restul scheletului. A dat la o parte totul si a scos o ladita imbracata in piele neagra, deosebit de fina, cam de 50/30 cm.
Cand a deschis-o, si-a dat seama, din continutul ei, ca are in fata o trusa medicala, cum aveau medicii in Antichitate. Totul era in perfecta stare. Inauntrul laditei erau mai multe pungute de panza alba ... Sub aceste carpe, a gasit un rulou de papirus, infasurat in piele neagra, foarte fin, intact conservat, avand pe coperta un cerc alb, cu o cruce alba in centru.
Neavand timp sa-l desfaca, l-a aruncat in sacul ce-l purta in spate, peste plantele stranse; a vrut sa ia si ladita, dar, fiind prea incarcat, a renuntat, in speranta ca va reveni a doua zi, s-o ridice. A facut insa o groapa mai mare si mai adanca in grota, a pus ladita in ea si, deasupra ei, craniul si scheletul, asa cum le gasise. Le-a acoperit cu pamant si cu sfaramaturile de stanca si, intrucat ziua era in declin, si-a notat in memorie grota si imprejurimile ei si a plecat. A doua zi, toata ziua si, in continuare, o luna in sir, a cautat grota fara s-o mai gaseasca, asa ca s-a ales numai cu papirusul.
Intorcandu-se in tara si cunoscand limba greaca, l-a tradus in limba latina si l-a stilizat cu un specialist, care i-a spus ca trebuie difuzat, deoarece continutul apartine intregii lumi. Botanistul a fost de acord, cu conditia ca numele lui sa nu fie divulgat. Continutul cartii a ramas intact, dar s-au facut schimbari stilistice, ca sa fie mai usor de citit si inteles.