Descriere - Trinosophia - Sfanta si intreita intelepciune
La Tres Sainte Trinosophie este un manuscris unic; nu numai ca este singura scriere cunoscuta a contelui de Saint-Germain, dar este unul dintre remarcabilele documente despre stiintele hermetice alcatuite vreodata. Se stie ca Saint-Germain detinea o biblioteca magnifica si ca pe baza unor manuscrise despre stiintele secrete a alcatuit o culegere spre folosul discipolilor sai.
La Tres Sainte Trinosophie este manuscrisul ce poarta nr. 2400 in Biblioteca Franceza din Troyes. Lucrarea nu este de mare intindere, constand din nouazeci si sase de pagini scrise doar pe o parte. Caligrafia este excelenta iar textul este infrumusetat cu numeroase figuri bine desenate si stralucitor colorate. In completarea desenelor aflate pe pagini separate, exista mici simboluri la inceputul si la sfarsitul fiecareia dintre sectiuni. Pe tot parcursul textului francez sunt presarate litere, cuvinte si fraze in cateva limbi antice. Exista, de asemenea, simboluri magice, figuri care seamana cu hieroglifele egiptene si cateva cuvinte in caractere care seamana cu cuneiformele. La sfarsitul manuscrisului exista cateva pagini scrise in cifruri arbitrare, posibil codul folosit de societatea secreta a lui Saint-Germain. Lucrarea a fost redactata probabil in ultima parte a secolului al XVIII-lea, chiar daca cea mai mare parte a materialului apartine unei perioade considerabil mai timpurii.
Ilustrul conte Allesandro Cagliostro a purtat aceasta carte impreuna cu altele in nefericita lui calatorie la Roma. Dupa incarcerarea acestuia la castelul San Leo, orice urma a manuscrisului s-a pierdut temporar. Se pare ca bunurile literare ale lui Cagliostro au intrat in posesia unui general din armata lui Napoleon si dupa moartea ofiterului, La Tres Sainte Trinosophie a fost cumparata de Biblioteca din Troyes.
Titlul manuscrisului, La Tres Sainte Trinosophie, tradus inseamna "Cea mai sfanta Trinosofie" sau "Cea mai sfanta si intreita Intelepciune". Titlul insusi deschide un camp considerabil de speculatie.
Exista o legatura intre La Tres Sainte Trinosophie si faimoasa Societate masonica a trinosofilor, fondata pe "proprietatile oculte ale celor trei linii egale sau parti ale Triunghiului". In esenta, prima linie reprezinta lumea minerala, care este domeniul de studiu potrivit pentru ucenici; linia a doua reprezinta lumea vegetala, pe care companionii trebuie sa invete sa o inteleaga pentru ca in aceasta lume incepe generarea corpurilor; a treia linie reprezinta lumea animala, prin explorarea careia Maestrul Mason trebuie sa isi completeze educatia.
Cuvantul "trinosophia" trimite in mod adecvat la un sens triplu al tematicii cartii, cu alte cuvinte ca intelesurile ei trebuie sa fie interpretate cu ajutorul a trei chei. Din punctul de vedere al simbolismului se pare ca una dintre aceste chei este alchimia ori chimia sufletului; o alta, kabbalismul esenian; iar a treia, hermetismul alexandrin, misticismul ultimilor egipteni. Din astfel de fragmente ale stiintei rozacruciene care exista in prezent, reiese ca fratii Roza-Crucii erau dedicati in special acestor trei forme ale intelepciunii antice si au ales simbolurile acestor scoli ca vehicule ale ideilor lor.
La Tres Sainte Trinosophie nu este un manuscris pentru necunoscatori. Numai un studiu profund si o atentie sporita pot descalci ghemul complicat al simbolismului cuprins aici. Cu toate ca subiectul textului este tratat cu cea mai mare simplitate, fiecare rand contine o enigma profunda. Citirea atenta a cartii si meditatia asupra continutului ei ne vor incredinta ca aceasta a fost corect desemnata drept "cel mai pretios manuscris al ocultismului". Manley Hall
Cuprins:
I. Omul care nu moare 7
II. Cele mai rare manuscrise oculte 33
III. Initierea si alchimia interioara 42
Sectiunea I 55
Interpretare si comentariu 59
Sectiunea a II a 63
Interpretare si comentariu 67
Sectiunea a III a 72
Interpretare si comentariu 75
Sectiunea a IV a 79
Interpretare si comentariu 82
Sectiunea a V a 86
Interpretare si comentariu 89
Sectiunea a VI a 93
Interpretare si comentariu 101
Sectiunea a VII a 107
Interpretare si comentariu 110
Sectiunea a VIII a 114
Interpretare si comentariu 117
Sectiunea a IX a 120
Interpretare si comentariu 124
Sectiunea a X a 128
Interpretare si comentariu 130
Sectiunea a XI a 133
Interpretare si comentariu 136
Sectiunea a XII a 139
Interpretare si comentariu 143
Anexa 147
Referinte si informatii bibliografie 155
Cod bara EAN 13: 5948417190226
Coperta: Policromie,carton laminat
Format: 13 x 22 cm
Nr. pagini: 160
An aparitie: 2012
Cartea "Trinosophia - Sfanta si intreita intelepciune ". face parte din
categoria carti >>
- - a catalogului LibrariaRomana.ro.
Cartea este scrisa de catre Saint-Germain, Contele si a fost publicata la Editura HERALD
Pentru orice solicitare apelati
departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.