Descriere - Trecere - Alexander Bibac
Nascut la Brasov, Alexander Bibac (Mircea pentru apropiati) s-a facut cunoscut in Romania ca actor si interpret. A participat la festivalul de muzica usoara de la Mamaia in 1971 si a facut parte din echipa cunoscutului Teatru al Tineretului din Piatra Neamt. Constrangerile anilor comunismului il obliga sa se expatrieze. Se stabileste in Suedia, unde vocatia sa de scriitor si de pictor isi gaseste implinirea. Activeaza in cadrul Centrului Inter-national de Cultura din Malmö, devenind un promotor al culturii, nu numai al celei apartinand tarii de adoptie, ci si al artei si culturii romanesti. Proza sa scurta, plutind intre profunzimi filosofice si piscuri ale fanteziei, aduce o viziune a lumii complexa, foarte personala si nu lipsita de valente ale concretului.
"Intreaga terasa, fetele oaspetilor, vesmintele, totul palise la culoare, devenise fantomatic. Cele doua prietene priveau uluite. In lumina ciudata care le invaluise, nimic si nimeni nu mai avea umbre. Scanteierea diamantelor, a perlelor, devenea tot mai puternica. Manunchiurile de lumina aruncate de multimea pietrelor pretioase pareau ca tipa, amestecandu-se cu fosnetul uscat al norului argintiu care devenea din ce in ce mai des si mai mare pe masura ce se apropia de terasa. In cateva clipe deasupra oaspetilor se forma o uriasa bolta argintie. Mii de aripi fosneau ca un ecou stins, lumina lunii parea absorbita de trupurile transparente cu luciri de matase care se zbateau in aer izgonind intunericul. Timpul se oprise in loc, la fel ca si gandurile celor care priveau impietriti, fara sa-si creada ochilor, la ce se intampla in jur.”