Descriere - Tratat despre spirit. Editia a doua, revazuta si adaugita
Prezentul tratat despre spirit poate inaugura − sau, dimpotriva, poate incheia − discursul despre fiinta-ca-logos propus de alta lucrare. Cele doua perspective ale cercetarii se completeaza creator, pentru a se regasi in sinteza aceluiasi intreg. Dorinta ratiunii de a intelege sensul prezentei pure se impleteste cu nevoia sa de a se cunoaste, in aceeasi masura, ca spirit. Asa se face ca, in clipa in care imi pun intrebarea: "ce este fiinta?”, dau glas unei interogatii complementare ce ma framanta la fel de mult: "cine sunt?”. (...)
Voi incerca sa inteleg (...) ce este de fapt spiritul meu si cum se oglindeste in el esenta principiului originar, asa dupa cum voi incerca sa inteleg ce relatie exista intre realitatea materiala a corpului meu fizic si spiritul reflexiv. Cele doua entitati se confunda oare, se intrepatrund si se conditioneaza reciproc, ori sunt autonome? Cum trebuie inteleasa, in esenta sa, prezenta spirituala: ca o entitate omogena sau mai curand ca un intreg structurat, guvernat de legi specifice?
Logos-ul spiritului ganditor – in care se oglindeste logos-ul fiintei – ma va conduce, pas cu pas, dintr-o dimensiune sufleteasca in alta, spre inceputul-fara-de-inceput (al meu si al fiintei, simultan). Din acest motiv, mare parte dintre notiunile psihologiei si fenomenologiei vor trebui reinterpretate, revalorizate si intelese in profunda lor devenire si articulare. Nu pot apoi sa nu dau glas unei tulburatoare intrebari: de ce oare termenul "spirit”, definitoriu pentru fiinta mea individuala, coincide cu termenul prin care Anaxogora a definit principiul originar? Care ar fi relatia dintre spiritul meu ganditor si Spiritul universal? Nu cumva aceasta coincidenta a termenilor are o semnificatie revelatoare pe care doar o cercetare temeinica mi-o va putea pune in evidenta?
"Cercetand hotarele sufletului, nu le vei gasi, oricare ar fi calea pe care ai merge; atat de adanc logos are” spusese, odinioara, profundul Heraclit. De ce nu as putea afla hotarele sufletului? Sa fie, intr-adevar, spiritul ganditor fara de margini? Dupa cum se vede, campul cercetarii s-a deschis dintr-o data, neasteptat de vast. Sunt nevoit sa-i dau crezare lui Heraclit. Atras de zarea ce se va deschide progresiv, simt inca de pe acum ca ma apropii de un adevar ce nu va intarzia sa isi deconspire misterul, in aventura plina de promisiuni care se anunta.
Corneliu Mircea
