Descriere - Transformarea de sine - Cum ne putem schimba viata atunci cand ne aflam intr-o criza majora
Ura este o inchisoare a sufletului, pe care omul si-o construieste singur. Singura cale de scapare din ea este iubirea. Noi nu avem acces la puterea divinitatii dinlauntrul nostru decat atunci cand iubim.
Cartea se adreseaza celor care au ajuns la capatul puterilor sau pe culmile disperarii, care cred ca au incercat totul, de la gandirea pozitiva la rugaciune, dar raman totusi torturati de probleme de care nu reusesc sa scape.
Fragment din carte
?Draga prietene,
Nimic in aceasta lume nu este mai misterios, mai complex si mai intim ca peisajul propriului tau suflet. Tu calatoresti singur prin el, ii urci culmile si ii cobori vaile, ai coborat singur in prapastiile sale intunecate si te-ai odihnit pe pajistile lui luminoase. ti-ai construit singur inchisorile, dar si catedralele.
Chiar daca nu cunosti drumul pe care a apucat-o sufletul tau, tot ceea ce esti astazi este rezultatul direct al acestui drum. Chiar acum, sufletul tau este precum un atlas rutier al vietii tale; poti gasi pe hartile lui toate experientele, toate convingerile, toate gandurile si toate emotiile pe care le-ai adunat de-a lungul calatoriei. Multe din aceste convingeri te-au silit sa faci cale intoarsa sau te-au blocat in niste fundaturi fara iesire. Si totul, in numele dorintei de a-ti imbunatati viata. Sufletul tau are secretele lui. Unele din aceste ganduri si sentimente ascunse se dovedesc de multe ori chiar obstacolele care te impiedica sa fii tu insuti, sa experimentezi o stare mai intensa de pace, de bucurie, o sanatate mai buna, o prosperitate mai mare. Veritabili asasini care scurtcircuiteaza sinele tau superior, aceste obstacole trebuie inlaturate unul cate unul, pana cand calea devine libera din nou.
Transformarea de sine este un proces care se produce la nivelul sufletului, caci nici o schimbare din viata ta nu poate fi permanenta daca nu ai facut-o mai intai in sufletul tau.?
Noi cautam mult prea des raspunsuri exterioare la problemele noastre interioare, desi dispunem inlauntrul nostru de o intelepciune la care nu apelam aproape niciodata. Indiferent de situatia in care ne aflam, problema reala nu este decat rareori aceea pe care o vedem. Adevarata problema consta in incapacitatea noastra (adica in opozitia noastra subconstienta) de a-i permite acestei intelepciuni interioare sa-si prezinte planul in fata noastra. Natura umana ne face sa privim o situatie dificila ca pe un set de circumstante "exterioare” care se opun fericirii noastre, de pilda dorintei noastre de a fi bogati sau de a nu mai fi saraci, de a fi respectati sau de a nu mai fi dispretuiti, de a fi iubiti sau de a nu mai fi ignorati etc., adica de a fi… sau a nu fi. Ne trezim astfel ca ne intrebam prietenii, vecinii, toti cei dragi, cautand solutii si raspunsuri pentru problemele noastre. Unii apeleaza chiar la consultanta psihologica, daca suferinta lor este foarte acuta. "Ce crezi ca ar trebui sa fac?” Pana la urma, primim tot felul de sfaturi, dar nici un raspuns la intrebarea: "Care este situatia ideala pentru mine?” Daca atunci cand luam o decizie, nu ne implicam intelepciunea interioara, nu facem altceva decat sa dam cu zarul, caci mai presus decat noi exista un plan cosmic care opereaza, si cu care putem fi la unison sau nu (in functie de care vom avea succes sau nu).