Descriere - Teologia Patristica
Traducere din neogreaca si studiu introductiv de pr. dr. Gabriel Mandrila
Parintele Ioannis Romanides s-a nascut in anul 1927. Este absolvent al Facultatii de Teologie ,,Sfanta Cruce" din Boston (1949), al Facultatii de Teologie a Universitatii Yale (Yale University Divinity School 1954); a urmat cursuri de specializare atat la Seminarul Sf. Serghie din Paris (1954-1955, sub indrumarea lui John Meyendorff), cat si la Seminarul Sf. Vladimir al Universitatii Columbia (sub indrumarea parintelui G. Florovsky), fiind doctor al Facultatii de Teologie a Universitatii Nationale Kapodistria din Atena (1957) si al Facultatii de Teologie a Universitatii Harvard din America (School of Arts and Sciences). A fost profesor al Facultatii de Teologie Holy Cross Brookline (1958-1965) si al Facultatii de Teologie a Universitatii Aristotelice din Thessalonic (1970-1984), predand totodata, in calitate de visiting professor (din 1970) si la Facultatea de Teologie Ortodoxa ,,Ioan Damaschin" de la Balamand.
Si-a pus amprenta asupra generatiei sale nu doar prin ,,ascetismul" si ,,nebunia" lui pentru Hristos, ca un autentic <<calugar, in sensul strict al cuvantului, hranit cu Sfintii Parinti si cu sfanta viata liturgica a Bisericii Ortodoxe, laudandu-L pe Dumnezeu ,,de sapte ori pe zi">> (monahul Theoclit Dionisiatul), ci mai ales prin ,,devotiunea lui absoluta pentru ideea de teologie patristica" (G. Metallinos).
Opera sa, care a marcat hotarator procesul spiritual al reintoarcerii la Traditia Parintilor si al redescoperirii sensului Teologiei Patristice autentice, fiind asemenea ,,unei pietre de poticnire, este si va ramane nu doar o piatra de hotar pentru revenirea teologica a deceniului saizeci, ci si o unitate de masura a celei mai curate ortodoxii bisericesti" (Chr. Yannaras).
Anul aparitiei: 2012