Templul Dragonului - Moestl, Bernhard

Citat din carte:

Adeseori, cand iti amintesti evenimentele importante din viata, iti vin mai intai in gand lucruri aparent marunte. Poate un miros, o discutie sau un gust care dintr-odata readuc la viata trecutul. Pentru mine, exista un zgomot care ma transpune inapoi in lumea Maestrului Shi Yang He si in cea a calugarilor din Shaolin. O bataie usoara, plina, asa cum se aude cand bati cu palma dosul intins al piciorului. Ori de cate ori aud ceva asemanator, imi apare imediat in fata ochilor manastirea si ma vad stand ascuns in spatele unei coloane subtiri, fixand cu privirea un mic grup de barbati imbracati in vesmantul portocaliu al calugarilor.

Pilonul rosu in spatele caruia ma ascundeam pentru putin timp era mult prea subtire pentru a-mi putea acoperi intregul corp. %u0218i totusi, imi dadea un sentiment de siguranta in timp ce ii urmaream pe tinerii care se miscau la cativa metri in fata mea, dupa o coregrafie teribila. Succesiunea de miscari parea sa urmeze un tipar clar definit. Mai intai, impingeau pumnul drept in fata cu un strigat scurt, apoi si pe cel stang la fel, pentru ca in cele din urma sa aduca intr-o clipita ambii pumni inapoi langa solduri. Isi mentineau scurt timp pozitia, un alt strigat. Apoi un salt inalt, iar barbatii se lasau pe spate, cazand pe pardoseala de piatra. Din reflex, inchideam ochii. Totusi, o data ce ii deschideam din nou, grupul era deja din nou in picioare si o lua de la capat.

Urmaream acei barbati cu un amestec de teama si fascinatie. Am realizat ca membrii grupului formau o unitate perfecta nu numai in miscari. De altfel, era si greu sa ii diferentiezi. Toti aveau parul negru, tuns la fel de scurt. In partea de sus a corpului purtau o haina portocalie, iar in partea de jos niste pantaloni de aceeasi culoare, cu croi larg. Picioarele erau acoperite cu sosete albe, stranse cu o banda neagra in zigzag pe gamba, si incaltari sport albe cu talpa joasa, de la o marca necunoscuta mie. Doar cel care parea sa dea indicatii grupului se abatea usor de la aceasta regula. Purta si el pantaloni portocalii, sosete albe pana pe gamba si aceleasi incaltari, insa avea, in ciuda frigului cumplit, doar o vesta alba fara maneci de pe care priveau fioros emblema brodata a unui tigru si cea a unui dragon.

Dupa ce antrenorul isi privea o vreme in tacere protejatii, dadea o comanda scurta. Numaidecat, barbatii intrerupeau exercitiul si se asezau pe patru randuri in fata lui. Vizibil multumit, maestrul privea grupa. Apoi, la o noua comanda, calugarii se puneau din nou in miscare. In cadenta exacta, barbatii ridicau acum piciorul drept in aer atat de sus incat degetele de la picioare ajungeau deasupra capului si loveau cu palma dosul piciorului. Apoi, lasau piciorul la loc si repetau exercitiul cu al doilea picior. Dreptul. Pac. Stangul. Pac. Dreptul. Pac. Pac. Pac.

In timp ce ii urmaream, gandurile incepeau sa-mi zboare. Ma gandeam la acasa. Oare cum le mergea colegilor mei, dintre care nici unul nu credea ca voi ajunge vreodata in acest loc? Eram plecat deja de doua luni si nu am trimis nici macar o data un semn de viata acasa. Pentru o clipa, m-am simtit vinovat si mi-am propus sa trimit macar o carte postala. Calugarii marsaluiau mai departe prin curte, in acelasi sunet de bataie pe picior, iar eu radeam in sinea mea ca in acest moment se implinise un vis.

Totul a inceput intr-o seara de toamna intunecata in care nu puteam face altceva in afara de a-mi petrece timpul citind pana la urmatoarea zi de lucru. Plictisit, luasem in mana una dintre revistele pe care le primeam in fiecare luna, pentru ca eram mult prea comod ca sa anulez abonamentul. Rasfoiam paginile fara chef si eram pe punctul de a pune revista inapoi in teanc, cand privirea mi-a ramas fixata pe un portret usor estompat. Imaginea ocupa o pagina intreaga si infatisa un barbat care provenea clar din Asia. Am privit hipnotizat fotografia aceea. Ma fascina ceva la acel barbat. Incercam din rasputeri sa imi dau seama ce anume era. Puteam deduce din titlul fotografiei ca era vorba despre un calugar chinez. Insa doar faptul ca persoana din fotografie era din Asia nu era suficient pentru a ma cuceri. Trebuia sa fie altceva. Am asezat revista pe genunchi si m-am lasat fermecat de fotografie. Incetul cu incetul, a devenit tot mai clar ce anume ma fascina. Barbatul portretizat emana liniste si superioritate, transmitandu-mi si mie aceeasi stare, de dincolo de fotografie. In ciuda oboselii, am ales sa citesc povestea asociata fotografiei.