Descriere - Talcuire la Rugaciunea Domneasca
"Doamne, invataa€‘ne sa ne rugam” (Luca 11,1). Cata dreptate au avut Sfintii Apostoli! Nici unul dintre noi n-ar fi stiut cu adevarat sa se roage daca Domnul Insusi nu nea€‘ar fi indrumat.
Rugaciunea Domneasca este socotita modelul tuturor rugaciunilor, caci prin putine cuvinte sunt aratate aici toate cele de care avem nevoie pentru a petrece pe pamant "viata pasnica si linistita intru toata cuviosia si bunaa€‘cuviinta” (I Timotei 2, 2), spre a ajunge pe lumea cealalta la desfatarea celor mantuiti. Intr-o simplitate dumnezeiasca inconfundabila, ne sunt amintite nevoile noastre duhovnicesti si trupesti, precum si indatoririle fata de Dumnezeu si aproapele. Prin ea ni se deschid ochii spre a vedea intaietatea fara seaman a duhului asupra trupului si a ne inalta de la tina pacatelor noastre catre sfintenia cea dumnezeiasca.
Toate cuvintele acestei rugaciuni sunt adanc de intelepciune, margaritare fara de pret. E de datoria fiecarui crestin sa o cunoasca si sa inteleaga in chip drept continutul ei.
In randurile cartii de fata – a celui mai cunoscut teolog bulgar din veacul al XX-lea, arhimandritul Serafim Alexiev –, Rugaciunea Domneasca este lamurita intra€‘un mod cat se poate de accesibil, in lumina Sfintei Scripturi si pe temeiul cuvintelor Sfintilor Parinti, in folosul nostru duhovnicesc.