Descriere - Sui-Generis
Valentele poeziei astrale in volumul Sui-Generis
Noul volum de poeme al poetei Paula Barsan se inscrie intr-o constelatie poetica astrala, intr-o formula lirica modernista, extrapoland motive poetice sub semnul luminii cu variante semantice multiple. Eul liric se fiinteaza ca nucleu generator de trairi concentrice pe o spirala cereasca, selenara si solara.
Ceea ce aduce nou acest volum este tendinta de incifrare a emotiei, de stapanire lucida a trairilor, dand mai multa consistenta exprimarii subtile, elevate si mult prea elaborate, subordonand efemerul si lumescul unei forme superioare de intelectualizare a actului poetic. Este acesta un semn de maturizare poetica, o mai buna stapanire a verbului care intra in vecinatati stilistice complexe, incat decodificarea scoate la iveala o noua ipostaza a eului liric, aplecat mai mult asupra poeziei gnomice, decat sublimarii erosului supus destramarii ineluctabile.
Mergand pe aceste coordonate astrale in care se situeaza discursul liric al poetei, putem remarca un evident progres, ceea ce ne permite s-o definim ca o poeta celesta, preocupata mai mult de inalt, de cerul inimii, de soarele orbitor, un urcus, asadar, pe o alta treapta de esentializare a rostirii individuale.
Din acest punct de vedere, nu putem raporta poezia Paulei Barsan la un model euristic, este unica in peisajul liricii actuale, tocmai prin acest urcus in spirala de lumina din ce in ce mai intensa, asigurandu-i un axis mundi mult mai inalt, singular, un rotund al fructului cunoasterii, sublimat si golit de materie.
Nu intamplator volumul se numeste Sui-Generis, subliniind esenta continutului ideatic. In acest sens, primul poem care deschide volumul se intituleaza Lumina, care pare a fi in constelatia metaforica a poemelor un ars poetica, o profesiune de credinta. Din acest poem izvorasc concentric toate ideile, imaginile, trairile, suspendand eul poetic in eter: Atat aur deodata,/Atat soare urzeste,/centrifuga rotind,/ nor destramat,/ ce n-am aflat, Catapulta tasneste,/ Imensitate,/ inundata pe azi/ (Lumina)
Asadar, in viziunea poetei, nemarginirea nu exista decat prin transcendere. Dincolo de fluturii iluzorii,/ cred/ in aripi de stele/ si-n fluturii inimii mele,/ iesind din pleoapa ta/(Religie). Poeta isi construieste un microcosmos departe de lumesc, inspre inalt, dupa cum in Spectrum, dorul se naste din apa si duh, in timp ce poeta isi construieste Aripi voluptuoase de aburi in foi/ din coapse de nori, urcand in inalt cu o stare de dezmarginire, imortalizand arta: Grafitti vibrez/ spre sepale de zari. Versul urca, plutind in eter, apoi izbucnind ca o flacara, sugestie a emotiei traitoare in iubire, caci este constienta ca a fi inseamna a iubi, de aceea /despoaie gandurile,/ in amagire de cer,/ ca impreuna /sa cugete Geneza/, caci ea, geneza, este verde-ntomnata/,in timp ce/ nasterea/ este obarsie in sclipire (Truism)
Multe dintre poeme sunt focalizate pe motivul visului, intrucat implinirea este data de supremul vis: topesc/ cel mai zamislit dor barbat/ in emotia mea/ (Aluviuni)
Eliberarea de pacat de care este constienta se face tot prin acest urcus spre Inalt, desi pe pamant si-l asuma cu un fel de rasfat ca in poemul Carillon: Te dezmierd/ te desfac in pacat/ Vraja ta/ Nu pot risipi dangat / Nasc zori de zi peste ea/ Sintagma zori de zi este generatoare de lumina, oricat s-ar scufunda in pacat, poeta se despovareaza si re-naste in zori de zi, inalta visul catarg, incifrandu-si trairea intr-o ruga: Da-mi, Doamne, putere de soare,/ Sa ard fara de acrum /Sa ploua siroaie sufletul meu,/ Sa despoi dor…/de reci comori, /cautator (Demiurg)
Vom vedea ca aceasta ruga-etalon poetic va reveni obsesiv in tot volumul, deschizand o punte catre cer, catre de-materializare, desprinzandu-se total de teluric, de lumesc, pentru a trai in eter, /intr-un cer de lumina blanda…/in iubire de Hiperion/ (Demiurg)
Un alt motiv predominant in minipoemele Paulei Barsan este steaua, un fel de rotunjime de stea incoltita, ca in poemul Gest.
Noutatea scriiturii Paulei Barsan este paleta de culori prin care isi invioreaza poemele, ridicandu-le in astral: albul zapezii, un semn al cosmosului, verde, smaraldul, aur, soare, luna, albastru cobalt, seri argintii, toate aceste culori revin in nuante si intensitati diferite, ceea ce ne duce cu ideea la recuzita simbolista sau mai degraba a neosimbolismului, prin dizolvarea eului in spatii deschise: departare, zari, infinit, imensitate, cerul inimii mele.
Toate se topesc in iubire, desi nu exista o dezvoltare a scenariilor erotice cu prezenta unor personaje lirice, El sau Ea, sentimentul iubirii este sugerat prin sintagme concentrate, devenite nuclee figurative, incifrand emotia: toate frunzele ruginite intomnate de tine este un vers magistral, sugerand trecerea timpului subiectiv in simetrie perfecta cu ritmul vesnic al naturii, revarsat intr-o dragoste mare, invocand o metafora din Nichita Stanescu, ca intamplari ale fiintei. Fiind o poeta solara si celesta deopotriva, Paula Barsan ravneste incandescenta, topindu-se cu totul in soare/ defrisam fiori de soare”(Emergent)
O alta latura a acestui splendid volum este ingemanarea sublimului cu inocenta si candoarea. Exista o nevoie acuta de soteriologic, de inzeiere, o nevoie de a-si converti gandul in zambet de prunc/ proaspat trezit/ Adolescent acum si sufletul meu,/ Te zboara spre visul/ Dar visul face posibila metamorfoza in aripi in zbor si situarea in nemarginire, zborul in cerul generos, daruitor de stele cu raze in asteptare, cu o nevoie intrinseca de iluminare, sugerand ca lumea inseamna pentru poeta botezul in lumina, pentru a se elibera de pacatul ancestral in care inflorirea pare a fi o rana. Este ideea din poemul Toba mare. Pana si norul se converteste in lumina prin agatarea de stele.
Versul alb curge gatuit de emotie, dar si de incongruenta semantica, o trasatura a liricii moderne despre care vorbea Hugo Friedrich in Structura liricii moderne. Cuvintele se rostogolesc intr-un camp magnetic unde se pare ca se pregateste Inceputul de lume, asupra caruia poeta, ca un magician, dirijeaza totul spre zorii argintii de zi, spre alb, spre curgerea albastra, spre smarald, spre cascada de verde, construind ca intr-un joc de puzzle coloane atingand infinitul: Visele,/ acolade inaltate pe schele,/Acolo si vraja de maine,/ Ocheada pe stea…/.limanul privirii strapunse/ invie ochii sclipirii (Weekend)
Exista o continua nevoie de a privi de dincolo de ochi, cu cel ascuns, incarcat fosforescent de /stralucirea surcelei,/ naste putere,/ orbeste in joc, /Mandria convertind,/ Valorante pacate (Casino)
Prin excelentul volum Sui-Generis, poeta Paula Barsan mai parcurge o treapta pe drumul anevoios al travaliului poetic, oferind cititorilor o poezie elitista.
