Sufletul omului. Intre geniul binelui si al raului - Fromm, Erich

Descriere - Sufletul omului. Intre geniul binelui si al raului

In volumul de fata Fromm dezvolta ideile sale despre iubirea de viata si iubirea de moarte, face diferenta intre diferite feluri de agresivitate aflate direct sau indirect in serviciul vietii si formele maligne ale distructivitatii, descriind doua tipuri de personalitate: biofilul si necrofilul. Pe baza experientei sale clinice si a cercetarii proceselor sociale, el arata ca iubirea de viata, independenta si depasirea narcisismului formeaza un "sindrom de crestere", opus "sindromului de descompunere", format de iubirea de moarte, simbioza incestuoasa si narcisismul malign. Omul are libertatea de a alege intre bine si rau, dar alegerile au si consecinte – cu cat face mai multe alegeri in detrimentul vietii, cu atat mai greu ii este sa evite impietrirea sufletului. Salvarea nu poate veni decat alegand sa iubeasca viata – sa fie miscat de durerea altei fiinte umane, de privirea prietenoasa a altei persoane, de cantecul unei pasari, de verdele ierbii.
Erich Fromm (1900–1980), sociolog si psihanalist, s-a format in cadrul Scolii de la Frankfurt, pentru ca in 1933 sa emigreze in SUA. Din cartile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen si psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivitatii umane, Omul pentru sine.
Cea mai importanta conditie pentru dezvoltarea iubirii de viata la copil este ca acesta sa fie inconjurat de oameni care iubesc viata. Iubirea de viata este la fel de contagioasa precum iubirea de moarte. Aceasta este comunicata fara cuvinte, explicatii si, cu certitudine, fara prelegeri despre cum ar trebui sa iubim viata. Este exprimata mai mult prin gesturi decat prin idei, mai mult prin tonul vocii decat prin cuvinte. Poate fi observata in intreaga atmosfera pe care o suscita un om sau un grup, mai degraba decat prin regulile si principiile explicite conform carora isi organizeaza acesta viata.
- Autorul
Influenta unor oameni ca Hitler sau ca Stalin consta exact in capacitatea si placerea nelimitate ale acestora de a ucide. Pentru acest fapt, au fost iubiti de necrofili. Dintre ceilalti, multora le era teama de ei si preferau sa ii admire, mai degraba decat sa-si constientizeze teama; multi altii nu percepeau aspectul necrofil al acestor conducatori si vedeau in ei fauritorii, salvatorii, tatii cei buni. Daca acesti conducatori necrofili nu s-ar fi prefacut in fauritori si protectori, numarul de oameni pe care i-ar fi atras nu ar fi avut cum sa fie unul suficient pentru a-i ajuta sa preia puterea, iar numarul celor carora le-ar fi repugnat ar fi condus probabil, curand, la caderea lor.
- Autorul