Descriere - Stiinta administratiei. Curs universitar. Editia a III-a
Insasi filosofia functionarii administratiei europene ca mecanism ce leaga structurile administrative proprii ale institutiilor comunitare de cele ale
statelor membre ale Uniunii Europene, dincolo de conservarea specificitatilor acestora din urma, unanim respectate, are drept fundament ideea de
eficacitate sau eficienta administrativa in aplicarea dreptului european, concepte materializate prin urmarirea si realizarea cu celeritate a
comandamentelor europene, folosind un minim de resurse si obtinand un maximum de rezultate. Unui asemenea imperativ, un autentic leit-motiv al
organizarii si functionarii administratiilor nationale integrate spatiului european, corelat organic cu nevoia de rationalizare, simplificare si
adaptabilitate a structurilor administrative, nu-i poate raspunde decat stiinta administratiei, prin principiile, metodele, tehnicile si instrumentele
concrete de ordin stiintific, pe care aceasta le furnizeaza administratorului, a omului de administratie, pe coordonatele misiunii sale esentiale de
satisfacere a interesului general, public.
Aparitia asadar, a unei noi editii a cursului universitar dedicat studiului disciplinei stiinta administratiei, intr-o formula revizuita si adaugita,
racordata realitatilor social-politice, dar si nevoilor stringente ale administratiei romanesti din perioada actuala, o apreciem ca extrem de necesara
si, indeosebi, utila, atat studentilor de la Facultatile de Administratie Publica si respectiv, celor de la Facultatile de Drept, in calitatea lor de
viitori functionari publici, cat si practicienilor din cadrul administratiei publice centrale si locale din Romania, in contextul formarii si
perfectionarii lor continue, din perspectiva asigurarii unei mai prompte, calitative si eficiente serviri a intereselor cetateanului roman, de ieri,
a cetateanului european, de astazi.
Nr. pagini: 352
Format: Academic 17x24