Descriere - Sfantul Sfintit Mucenic Pangratie. Viata, acatistul si canonul
Sfantul Sfintit Mucenic Pangratie Viata acatist canonParintii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trait pe vremea in care Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a pogorat la neamul omenesc si Iubitorul de oameni S-a facut om pentru oameni. Si auzind ei de minunile cele prea luminate pe care le facea in Ierusalim Stapanul Hristos, s-au dus acolo impreuna cu fiul lor, Pangratie, si auzind invatatura preadulce a Mantuitorului, au crezut in El si s-au botezat in numele Preasfintei Treimi, apoi s-au intors la casa lor, laudand pe Domnul. Si au trait multa vreme cu cinstire de Dumnezeu si apoi s-au savarsit, iar Pangratie a ramas in casa lor, sporind in intelepciune si pricepere, in cugetarea si citirea dumnezeiestilor Scripturi.
Dupa Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, apostolul Petru, propovaduind cuvantul lui Dumnezeu in cetati si in laturi, a venit si in partile Pontului. Si afland acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mantuitorului Hristos, si l-a odihnit de ajuns cu toti ai casei lui. Si spunandu-le Petru cuvant de invatatura, multi au crezut si i-a botezat impreuna cu toti robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un barbat preaintelept si ucenic, cu numele Maximin.
Iar Pangratie si-a dat toata averea sa ca milostenie saracilor si ce ii mai ramasese a daruit-o robilor sai, zicand:
"Iata, va dau libertate si toate lucrurile ce se afla in casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine si toate averile mele, vii si tarini. Deci Stapanul nostru Hristos sa va intareasca in frica Sa, ca eu ma duc cu apostolul, sa propovaduiesc Sfanta Evanghelie”. Acestea asezandu-le bine preainteleptul Pangratie, a cazut la picioarele Sfantului
Petru, zicand: "Ma dau in mainile lui Dumnezeu si sufletului tau, apostole al lui Hristos”