Descriere - Sfantul Gherman de Alaska. Viata. Slujba. Paraclisul. Acatistul
Sfantul Gherman de Alaska (1756-1836) a fost unul din marii isihasti si misionari ai Bisericii. Din frageda varsta fiind inzestrat cu intelepciune dumnezeiasca, s-a nevoit vreme de saisprezece ani in faimoasa Manastire Valaam de pe Lacul Ladoga. De acolo a pornit, cu binecuvantarea Staretului Nazarie, sa-l propovaduiasca pe Hristos in indepartata Alaska, care in acele vremuri apartinea Rusiei.
In cei patruzeci de ani petrecuti aici Sfantul Gherman s-a aratat a fi luminatorul si apostolul triburilor aleute pagane, ridicandu-se nepartinitor impotriva abuzurilor guvernatorilor rusi care le asupreau cumplit pentru interesele lor financiare. Pentru jertfelnicia lui mai presus de fire si pentru marea sa smerenie, Dumnezeu i-a daruit daruri precum stravederea si savarsirea de minuni care i-au intarit pe aleuti pe calea cea stramta a Adevarului.
La optzeci si unu de ani, Cuviosul a plecat din aceasta viata, chipul sau scaldat de lumina dumnezeiasca si buna-mireasma care i-au insotit adormirea vadindu-i marea sfintenie.
La proslavirea lui, savarsita in anul 1970, a contribuit si Arhiepiscopul Ioan Maximovici, iar ucenicul acestuia, Ieromonahul Serafim Rose, a intemeiat prima manastire misionara inchinata Sfantului Gherman in pustia Platina, California. Astazi moastele Cuviosului Gherman odihnesc in Catedrala Invierii din Insula Kodiak, fiind socotit primul sfant al Bisericii Ortodoxe Americane.