Descriere - Sfanta si Dumnezeiasca Evanghelie - format mic
"Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia. Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament. Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Sau" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos. Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei. Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire. Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul ca Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica. Implinirea vechii fagaduinte a inceput chiar din momentul Intruparii Mantuitorului, desavarsindu-se insa prin Jertfa, Invierea si Inaltarea Sa intru slava si trimiterea Sfantului Duh peste ucenicii Sai. Exista un sens restrans al termenului "evanghelie", aceasta referindu-se la Persoana lui Hristos, dar si un sens general, care face trimitere la intreaga invatatura a Mantuitorului Hristos si la faptele Sale[...].
Actuala editie ilustrata iconic a Sfintei Evanghelii este o premiera editoriala, textul evanghelic fiind reflectat in frumoasele icoane realizate la solicitarea noastra in cadrul atelierului de pictura bisericeasca ortodoxa "Panselinos" din Iasi. Fericita intalnire dintre text si imaginea pictata subliniaza astfel legatura profunda dintre cuvant si icoana in binevestirea Evangheliei de catre Biserica Ortodoxa. Ca si precedenta editie din anul 2010, actuala Sfanta Evanghelie urmeaza textul ultimei editii a Sfintei Scripturi (2008) si este imbogatita cu textele Evangheliilor consacrate Sfintilor romani care au slujba aprobata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Sinaxarul de la sfarsitul Sfintei Evanghelii a fost, la randul sau, actualizat cu mentionarea tuturor sfintilor romani."
Din Cuvantul inainte
al Preafericitului Parinte Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane