Descriere - Setul Herald - 3 carti. Descopera practica si intelepciunea Cabalei
Selectia de titluri este pentru tine daca:
- Vrei sa intelegi ce inseamna cabala si traditia mistica iudaica
- Vrei sa stii cum se practica astazi cabala si cum te poate ajuta in evolutia personala
- Esti pasionat(a) de studierea textelor sacre cabalistice
- Doresti sa faci primii pasi catre cunoasterea radacinilor comportamentului uman si a legilor naturii
Pachetul te ajuta sa aplici intelepciunea cabalei in viata de zi cu zi. Vei afla:
- Cum sa te cunosti si sa evoluezi prin intermediul cabalei
- Cum sa intelegi semnificatia arborelui sefirot
- Ce este practica meditatiei in cabala
- Cum ne ajuta intelepciunea cabalei in viata de zi cu zi
- In ce consta doctrina spirituala a cabalei
1. Meditatia si Cabala - Aryeh Kaplan – 424 pagini
La momentul aparitiei sale, a fost prima lucrare, publicata in orice limba, care dezvaluia practicile meditative ale vechilor cabalisti, discret prezente in intreaga istorie a Cabalei, din vremurile profetice si pana in contemporanitate. Lucrarea contine extrase din texte meditative autoritare precum: Merka vah - Marele Hekhalot, scrierile rabinilor Abraham Abulafia, Yosef Gikatalia, Moshe Cordovero, Chaim Vital (principalul discipol al marelui Yitzchaq Luria) sau ale miscarii hasidice.
Aryeh Kaplan (1934-1983) a fost un rabin ortodox de origine americana, detinand, de asemenea, si o licenta in fizica. Traducator din Tora si exeget al Cabalei, el ne ofera in lucrarea de fata o prezentare a instrumentelor practice utilizate de acest sistem, intr-un stil care imbina traditia si modernitatea.
2. Zoharul - Cartea Splendorii - Cartea Misterului Pecetluit, Marea Adunare Sfanta si Mica Adunare Sfanta – 384 pagini
Cabala poate fi definita ca fiind doctrina ezoterica ebraica. S. L. MacGregor Mathers, cel care a tradus din latina textul prezentei lucrari, sustine ca "Biblia, care probabil a fost cea mai prost inteleasa dintre toate cartile scrise vreodata, contine nenumarate pasaje obscure si misterioase, care raman complet ininteligibile in lipsa unei chei cu ajutorul careia sa se limpezeasca semnificatia acestora. Acea cheie este data de Cabala.” Cabala interpreteaza deci Vechiul Testament in sens ocult, recurgand la simbolismul numerelor si al literelor, uneori si la practici magice. Se spune ca a fost predicata de insusi Dumnezeu unui grup ales de ingeri, care au transmis-o mai departe oamenilor, pana la noi. Zoharul este de fapt un corpus literar redactat in Evul Mediu (sec. XIII-XIV), o culegere de carti cuprinzand discutii, prelegeri sau comentarii pe marginea Pentateuh-ului.
3. Cabala Crestina - Aplicarea doctrinelor cabalistilor evrei la dogma Noului Testament - Franciscus Mercurius van Helmont – 200 pagini
Kabbala denudata, documentul cel mai important al intregii literaturi cabalistice crestine, incepe cu o expunere sistematica a doctrinelor din Zohar, carora Knorr von Rosenroth le adauga pasaje paralele din Noul Testament. Aceeasi tehnica este folosita si in Kabbala crestina (Adumbratio kabbalae christianae), ultimul tratat din Kabbala denudata, care a fost scris de van Helmont si publicat separat datorita importantei sale deosebite in actiunea de convertire a evreilor la crestinism.