Descriere - Saga reginelor - Jean Des Cars
Cele paisprezece suverane ale caror vieti Jean des Cars a ales sa ni le povesteasca sunt tot atatea mituri care inflacareaza amintirile si vorbesc posteritatii prin destinul si contributia lor decisiva la istoria lumii: Caterina de Medici, Elisabeta I a Angliei, Cristina a Suediei, Maria Tereza a Austriei, Ecaterina a II-a a Rusiei, Maria Antoaneta a Frantei, Victoria a Marii Britanii, Eugenia a Frantei, Sissi a Austro-Ungariei, Maria a Romaniei, Zita a Austro-Ungariei, Astrid a Belgiei si Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Numele lor sunt adanc intiparite in memoria noastra. Vietile lor, lungi sau scurte, si acelea ale popoarelor pe care le-au condus au fost marcate de maretie si tragedie, intrigi de palat, fericiri si suferinte care explica fascinatia pe care ele o exercita pana azi.
Regine en titre aflate in fruntea statului, sotii de monarhi sau regente, ele si-au marcat epocile, au pus la cale intelegeri, au urzit comploturi, s-au confruntat cu lupte succesorale, au declansat razboaie, au urmarit sau au obtinut pacea, ajutate de inteligenta sau pur si simplu de farmecul lor. Casatorite sau nu, intelepte sau indragostite, cu legaturi cunoscute ori doar presupuse, unele au fost mai mult decat regine, in virtutea intinderii si diversitatii teritoriilor asupra carora coroana lor isi exercita puterea.
Fara ele, istoria noastra ar fi fost diferita si, indraznim sa spunem, mai putin pasionanta.
”Jean des Cars ne ajuta sa patrundem intr-o lume interesanta, plina de mister, atragatoare, unde personajele principale sunt capetele incoronate. Predilectia pentru infatisarea reginelor adauga un plus de gratie cartilor sale. […] Sunt 500 de ani de istorie europeana, jalonati de faptele unor femei. Insumarea lor duce, in cele din urma, la conturarea istoriei continentului nostru. Razboaie si revolutii sangeroase, care au schimbat cursul lumii, alternate cu rastimpuri de pace constructiva, reforma si legislatie salutara, dar si exil, insingurare, sacrificiu versus stralucire parelnica, fast, trufie nemasurata – toate acestea inseamna implicarea plenara a femeilor portretizate in cartea de fata. […]
Pentru editia in limba romana a volumului Saga reginelor, autorul, cu o politeta ce aminteste de secolul dantelelor, a cuprins-o si pe regina Maria a Romaniei. Anul acesta se implinesc 140 de ani de la nasterea acestei nepoate a reginei Victoria a Marii Britanii si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei.” Georgeta Filitti
Traducere : Diana Morarasu
Nr. de pagini : 296
Anul aparitiei : 2015
Cartea "Saga reginelor - Jean Des Cars ". face parte din
categoria carti >>
- a catalogului LibrariaRomana.ro.
Cartea este scrisa de catre Des Cars, Jean si a fost publicata la Editura CORINT
Pentru orice solicitare apelati
departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.