Descriere - Romanian Gothic
Sinucigasa in bucla, devoratorul de pacate si oameni, mana moarta vie, cotoiul cu noua vieti si jumatate, solomonarii negri si moroii avizi de pamant si suflete va asteapta, cuminti si rabdatori, intre paginile unui volum "de groaza”.
Si, pentru ca in horror, la fel ca in viata, nu e bine sa te iei prea in serios, Romanian Gothic continua mostenirea din Vodca Rosie. Stilul neaos al povestilor, presarat cu umor negru si mituri urbane si rurale, demonstreaza ca moartea nu scapa de ironie, iar strigoii nu sunt nici ei o categorie privilegiata.
"Supranaturalul se intalneste cu comunismul si face un sejur in ceea ce numea un clasic meandrele concretului. Fara doar si poate, umorul romanesc de cea mai buna factura ne reaminteste ca fibra acestui popor este una care trece cu mult amuzament prin perioadele de criza, asa cum a fost marea majoritate a perioadei comuniste. (…) Acest melanj extraordinar face din volumul lui Bogdan Piticariu un must-read pentru fanii horrorului. Daca largim putin orizonturile, dincolo de literatura, putem gasi similitudini si cu corifeii cinematografiei, supranaturalul amintind de filmele unui Murnau sau mai recent ale unui John Carpenter.” (Paul Athes)
"Deloc impresionat de apelativele cu iz francofon aparute brusc in vocabularul stapanului, Fomita continua sa doarma, impasibil si netulburat. Incurajat oarecum de lipsa de reactie, nea Popa mai cobori o treapta pe scara politetii si striga, cu un tremolo de primadona:
– Mai! Ba!
Nimic. Din cate se parea, cotoiul doar iesise cateva clipe la aer din gropanul improvizat, dupa care isi adusese aminte ca e putin decedat. Popa intinse un picior incet, ca din reluare, ralantiul oprindu-se langa blana zburlita a motanului, pe care o atinse ca o adiere de primavara. Urma un ghiont, apoi un sut. Nicio scuipatura, niciun protest. Dar barbatul tot nu era convins. Intinse mana dupa cazma, tot cu discretie, ca si cum s-ar fi temut ca Fomita sa nu-l pandeasca cu coada ochiului. Apuca strans unealta si asupra motanului rebel pogorara o ploaie de lovituri, de confirmare, validare a decesului, dar si de fragezire sau fezandare in calea spre taramul fara intristare si suspin. Mort-mort, dar nu se stie. Nu se mai stie. Nea Popa dadea cu cazmaua cum nu daduse in viata lui intr-o campanie agricola de primavara, cand inca mai credea in minunile agrare ale socialismului. Era si o forma de eliberare dupa o spaima sora cu moartea, cam cum se elibereaza corporatistii japonezi de stres, spargand cu ciomagul oale Ming, in loc de capete de sefi.”
"Defunctul parca fusese ingropat ieri. In fine, cu usoare ajustari. Costumul negru la doua randuri era impecabil, ca pe manechin, cu dunga pantalonilor ce cadea perfect vertical peste pantofii de lac, ce luceau jucaus in razele razletite ale lunii. Pielea cam stacojie a mainilor se prelungea in niste unghii vinete enorme, incovoiate, coroiate. Parul, cu smocuri carunte, lins, crescuse intr-un breton gigantic, des, care-i acoperea in intregime fata. Prinsa oarecum firav in crucea de lemn de pe piept, una din mainile-gheare, eliberata din stransoarea capacului, porni brusc spre cei doi frati semiparalizati, balanganindu-se apoi, cu recul, la marginea cu dantela a cosciugului, ca intr-un salut cordial.”
"Dar asta fusese acum doua luni si ea-si luase gandul de mici de defilare pana pe 23 August. Deci acum trebuia doar sa-si faca loc prin multimea asta agitata si sa ajunga acasa. Trecu de grosul oamenilor si ajunse la o portiune a strazii suspect de libera, langa o cladire mare. Urletele intetite strapunsera inceputul ei de surzenie cand era prea tarziu. O umbra, o aratare falfaitoare se pogori din inaltul cerului fix in capul ei cu ochi bulbucati sub batic si gura cascata a mirare. Un soc, ca un trasnet si apoi, inainte ca negrul smolit, vascos sa-i cuprinda putinele ramasite de constienta, mai avu un ultim gand de om: ?Hartia!?”
