Descriere - Rime din instanta si din viata
Versurile din cartea pe care tocmai ati deschis-o au fost impartite arbitrar in doua categorii – epigrame si alte rime, rezultand astfel doua parti.
Prima – denumita EPIGRAME – cuprinde texte rimate prin care am incercat sa pun in lumina (uneori, poate, in intuneric) anumite cusururi sau virtuti umane ori sa surprind in forme neconventionale aspecte atipice din societate. In ce masura am reusit, va marturisesc ca habar n-am. Cert este ca versurile au fost inspirate fie de protagonisti ai pretoriului (ai salilor de judecata), fie de participanti ocazionali la infaptuirea justitiei ori de intamplari aflate in mai mare sau mai mica legatura cu fenomenul juridic. Dintre titlurile epigramelor, cu caracter de exemplu, mentionez: Justitia; Avocatul; Procurorul; Grefierul; Ciolanul puterii; Pantofii; Scuza si acuza; Tu ce faci pentru tara?; Democratia si dictatura etc.
A doua parte a cartii – denumita ALTE RIME – grupeaza versuri care nu au putut fi incadrate in categoria epigramelor. Inter alia, acestea se refera la chestiuni mai serioase, printre ele numarandu-se titluri precum: Importanta lucrurilor simple; Omul si cainele; Onoarea; Ce este viata?; Ce este moartea?; Ce-as vrea sa fiu; Muzica; Viata si frunza s.a. Textele grupate sub al doilea titlu sunt ganduri serioase pe care am dorit sa le consemnez spre neuitare prin intermediul rimelor.