Pentru Lila Reyes, sa-si petreaca vacanta de vara in Anglia nu a facut niciodata parte din plan. Planul ei era 1) sa preia rolul mult iubitei sale bunici de brutar-sef la panaderia familiei, 2) sa se mute cu cea mai buna prietena a ei dupa absolvirea liceului si 3) sa traiasca fericita pana la adanci batraneti cu iubitul ei. Dar apoi a venit Trifecta, tripla nenorocire, si totul, inclusiv Lila insasi, s-a prabusit.
Ingrijorati din pricina starii psihice precare a adolescentei, parintii acesteia pun la cale propriul plan: Lila isi va petrece urmatoarele trei luni alaturi de niste prieteni de familie in Winchester, Anglia, pentru a se relaxa si a putea sa o ia din nou de la capat. Vremea mohorata, lipsa soarelui, un bucatar de han morocanos si un orasel lipsit de aroma de Miami (in toate privintele, inclusiv cand vine vorba de mancare) transforma ceea ce ar fi, pentru unii, o calatorie de vis intr-un adevarat cosmar pentru Lila… Asta pana cand il intalneste pe Orion Maxwell.
Angajat al unei ceainarii si luptandu-se el insusi cu o multime de necazuri, Orion este hotarat sa o ajute pe Lila sa depaseasca momentele dificile, autopromovandu-se in functia de ghid personal al tinerei. De la scena muzicala plina de drame din Winchester si pana la peisajul rural englezesc, toate o fac pe Lila sa cada prada farmecelor lui Orion, dar si ale Angliei. Curand, in mintea fetei incepe sa se creioneze un nou viitor – unul care ar insemna sa lase in urma tot ce a planuit pana in clipa aceea.
"O incantare absoluta! Mai confortabila decat un cardigan gri tricotat de mana si mai savuroasa decat reteta de pastelito a bunicii, Namey te poarta de la Miami la Winchester si iti lasa inima fermecata de amandoua!” RACHAEL LIPPINCOTT, autoarea bestsellerului La cinci pasi de tine
"Acesta este Anna si sarutul frantuzesc al visurilor mele latino. Plin de dragoste pentru casa, familie si cultura, romanul Retete cubaneze pentru o inima franta este o lectura absolut fermecatoare, care iti ofera acelasi confort ca o reteta nepretuita, numai buna sa vindece si sa hraneasca un suflet ranit.” NINA MORENO, autoarea romanului Don't Date Rosa Santos
"O poveste atat de dulce, de savuroasa si de incantatoare, incat iti vei dori sa calatoresti, sa coci prajituri si sa crezi in iubire!” MARGARITA ENGLE, autoarea romanului in versuri The Surrender Tree
"Ce mai carte! CE MAI CARTE! Laura Taylor Namey a scris cea mai dulce poveste de dragoste pe care am avut placerea sa o citesc vreodata. Proza ei mi-a facut inima sa se transforme intr-un milion de crampeie luminate de stele, risipite intre Miami si Marea Britanie. De-a dreptul splendid!” ERIN HAHN, autoarea romanului Nu am stiut ca ma vei gasi