Descriere - Regatul Pernelor Incalcite
Printesa si Creatura Paroasa
A fost odata ca niciodata un regat care era atat de departe de celelalte regate, incat primea vizitatori doar atunci cand niciodata se intalnea cu odata. Acest regat se numea Regatul Pernelor Incalcite. Aici traia o printesa cum nu se mai afla alta nici pe lume, nici in cartile de basme: isi petrecea timpul pe la grajduri, cu caii cu sase picioare ai Regelui, sau pe la bucatarie, unde gatea mai ceva ca un chef. Si, fiindca rochiile lungi mai mult o incurcau, prefera sa umble in armura si cu bascheti. O chema Printesa Eca si era frumoasa, desteapta si curajoasa. Cu toate acestea, dupa atatea calitati cu care o inzestrasera, ursitoarele ii harazisera sa spuna intotdeauna adevarul si numai adevarul, asa incat printesa noastra nu se pricepea deloc nici la relatii externe, nici la diplomatie. Imaginati-va, asadar, ce s-a intamplat cand in Regat a poposit o creatura neobisnuita, iar Eca i-a iesit in intampinare. Nu puteti? Nu va faceti griji, cronica evenimentelor e consemnata in aceasta carte.