Descriere - Realitatea Virtuala. Trecut, prezent si viitor
Lucrarea lui J. Vince reorienteaza software-ul nostru cerebral catre un obiectiv cert, transformarea realitatii virtuale intr-una foarte palpabila. Si omniprezenta. Negresit, trairea virtualitatii ne regleaza cursul catre progres. Tehnic vorbind, vom trai in cea mai buna din lumile in prezent realizabile numai in masura in care o vom selecta navigand in posibil. Caci realitatea virtuala inseamna crearea in timp real a unei inteligente perceptive multisenzoriale computerizate, multumita careia suntem complet imersati intr-o lume fictiva dar inteligibil sintetizabila si, ca atare, posibila. Mai mult, cu o asemenea lume putem interactiona ca si cu lumea reala, cu minimum de rabat senzo-motric. Departe de orice supralicitare science-fiction a conceptului realitatii virtuale, lucrarea ne dezvaluie principala virtute a acestei minirevolutii: aceea de a fi un factor de maturare miraculos al competentelor de conceptie-proiectare-actiune. Intr-un mod necostisitor si nondistructiv putem simula experiente reale, comprimand la maximum istoria performantei pentru a ne daltui realizarile fara reticenta timorata a sculptorului. Autorul gaseste acel ton de comunicare pragmatica si convingatoare specific britanica, pentru a ne instrui nedogmatic asupra a ceea ce a fost, ce este efectiv si ce promite sa fie in viitorul apropiat realitatea virtuala. Intr-o abordare ecumenic culturala, fara pasaport matematic, sunt atacate toate ramificatiile si articulatiile subiectului: notiuni si termeni, avantaje si posibilitati, grafica computerizata, efecte 3D si animatie in timp real, factori fiziologici umani, hardware specific, software inclusiv acces pe Internet, aplicatii. Totul este exemplificat si ilustrat la nivel de produs comercial, creand un expozeu veridic. Temperandu-ne emotional, dar inarmandu-ne cu concepte, instrumente si echipamente, lucrarea constituie atat o usa deschisa catre un prezent realizabil, cat si o fereastra catre un viitor care sta sa bata la usa.
Anul aparitiei: 2000
ISBN: 973-31-1498-7
Numar de pagini: 170
Dimensiuni: 170x240mm
Cartea "Realitatea Virtuala. Trecut, prezent si viitor ". face parte din
categoria carti >>
- - a catalogului LibrariaRomana.ro.
Cartea este scrisa de catre Vince, John si a fost publicata la Editura TEHNICA
Pentru orice solicitare apelati
departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.