Bestsellerul global al lui Tim Marshall Prizonierii geografiei ne-a aratat cum optiunile fiecarei natiuni sunt limitate de munti, rauri, mari si beton. De atunci, geografia nu s-a schimbat. Lumea insa, da.
In acest nou volum care ne lamureste multe intrebari, Marshall exploreaza zece regiuni care vor contura politica globala in noua epoca a rivalitatii dintre marile puteri: Australia, Iran, Arabia Saudita, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Sahel, Ethiopia, Spania si spatiul. Descopera de ce urmatoarea criza a refugiatilor din Europa este mai aproape decat credem, din moment ce Sahelul este extrem de agitat, de ce Orientul Mijlociu trebuie sa priveasca dincolo de petrol si nisip pentru a-si asigura viitorul, de ce Mediterana de Est este unul dintre punctele de interes cele mai volatile in secolul XXI si de ce atmosfera Pamantului este destinata a fi noul teren de lupta al lumii.
Scrisa cu inteligenta si puterea de patrundere specifice lui Marshall, aceasta carte este o explorare lucida si palpitanta a puterii geografiei de a da forma trecutului, prezentului si viitorului umanitatii.
"Un memento util privind importanta consultarii unui atlas inainte de a bajbai prin afacerile mondiale, mai ales in aceste vremuri de acutizare a tensiunilor geopolitice….extrem de interesant.” Financial Times
"O calatorie obligatorie in regiuni care ar putea defini geopolitica pentru generatiile viitoare. O carte care merita citita pentru a fi la curent cu evenimentele.” Prof. Brendan Simms
"Aceasta carte valoroasa este un studiu necesar si accesibil despre faptele si fortele care vor contura viitorul nostru pe pamant si nu numai.” Ed Husain, autor al volumului The House of Islam
"Cartile lui Marshall sunt excelente pentru oricine isi doreste satisfactia de a intelege lumea si priveste cu fascinatie schimbarea aliantelor…O evaluare exacta si concisa a geopoliticii actuale.” Geographical Magazine
TIM MARSHALL este o autoritate de frunte in politica externa, avand peste 25 de ani de experienta ca reporter. A fost editor de politica externa la televiziunea britanica Sky News, anterior lucrand la BBC si la postul de radio LBC/IRN. A transmis din 40 de tari si a acoperit conflicte din Libia, Croatia, Bosnia, Macedonia, Kosovo, Afghanistan, Irak, Liban, Siria si Israel. Este autorul bestsellerelor Prizonierii geografiei. Zece harti care iti spun tot ce trebuie sa stii despre politica globala si Epoca zidurilor. Cum schimba lumea barierele dintre natiuni, dar si al Shadowplay: Behind the Lines & Under Fire – the Inside Story of Europe's Last War, Worth Dying For: The Power and Politics of Flags si "Dirty Northern B*st*rds!” and Other Tales from the Terraces: The Story of Britain's Football Chants. A scris pentru diverse publicatii, precum The Times, Sunday Times, Guardian, Independent si Daily Telegraph.