Descriere - Puncte cardinale in haos
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unitatii de credinta si de neam si Anul comemorativ al fauritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Romane. Implinirea Centenarului Unirii Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Regatul Romaniei in 1918, am considerat ca este un bun prilej pentru reeditarea acestor ,,fermecatoare eseuri" ale academicianului Nichifor Crainic, dupa cum le caracteriza unul dintre ucenicii si prietenii sai, Parintele Dumitru Staniloae (1903-1993).
,,Bunul Dumnezeu ne-a invrednicit pe noi Romanii, ca la marile raspantii si cotituri ale vietii istorice sa ne trimita barbati alesi si plini de har, care prin energia intelepciunii lor sa ne arate calea mantuirii. Credem ca din rasa acestora face parte si maestrul Nichifor Crainic [...] Punctele Cardinale sunt intr-adevar directivele unui vazator, care dau orientarea sigura si optima in valmasagul ideologiilor contemporane [...] Punctele Cardinale pe care dl. Nichifor Crainic le fixeaza in haosul cugetarii moderne, sunt farurile care lumineaza mersul normal al Romaniei in drumul ei spre glorie si nemurire. Ele sunt catehismul generatiei tinere si au menirea de a deveni <> [...] Poporul roman in clipa de fata nu-si cunoaste de-ajuns, nu-si intelege si nu-si asculta trimisii lui Dumnezeu."
Pr. Mucenic Ilarion V. FELEA (1903-1961, Aiud)
,,Cartea lui Nichifor Crainic, Puncte cardinale in haos, e o rafuiala cu toate ereziile ideologice, politice si artistice importate la noi de europenizantii cu orice pret, erezii care tin in amortire latentele noastre creatoare si in confuzie jalnica viata noastra publica [...] Sunt in aceasta scriere a lui Nichifor Crainic atatea pagini nepieritoare despre fiinta Ortodoxiei, topita in sufletul romanesc. Ele trebuie privite ca un punct cardinal pentru orientarile noastre teologice si misionare, caci si pe acest teren prea e mare dorinta de-a imita Occidentul."
Pr. Dumitru STANILOAE (1903-1993)
,,Prin profunditatea gandirii, prin puritatea simtirii idealiste si prin nestapanita sa pasiune misionara, D-sa a intrat de tanar in randurile marilor dascali ai neamului romanesc [...] Sunt discutate si lamurite aici toate problemele mari ale vietii noastre nationale si ale culturii moderne peste tot [...] toate aceste importante probleme sunt analizate cu puterea unei judecati de o rara luciditate si cu un robust simt al realitatii."
Episcopul Clujului Nicolae COLAN
,,Dupa razboi, nationalismul lui Nichifor Crainic s-a dovedit a fi cel mai efectiv si cel mai vitalizant. Nationalismul sau a raspuns la atatea arzatoare intrebari."
Emil CIORAN