Descriere - Principiul contradictorialitatii in procesul penal
In contextul transformarilor prin care trece Republica Moldova si, mai cu seama, din perspectiva demararii procesului de asociere cu Uniunea Europeana, un rol deosebit il are alinierea cadrului legislativ la standardele si principiile acceptate si unanim recunoscute pe plan international.
Un rol deosebit in sirul pilonilor dreptului procesual penal il are principiul contradictorialitatii. Cu siguranta, intr-o societate democratica, protectia persoanei in cadrul procesului penal trebuie sa constituie o preocupare permanenta a reprezentantilor statului, fiind totusi respectat echilibrul necesar dintre drepturile fundamentale ale omului si realizarea scopului major de interes public, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala si condamnata.
Astfel, in aceasta monografie este analizata contradictorialitatea in calitate de forma a procesului penal. Autorii prezinta pe larg contradictorialitatea, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata, continuand cu esenta si importanta principiului contradictorialitatii. In privinta contradictorialitatii si a corelatiei acesteia cu unele principii ale procesului penal, autorii fac referiri la legatura acestui principiu cu principiul legalitatii, publicitatea sedintei de judecata, oralitatea judecarii cauzei, principiul nemijlocirii judecarii cauzei, principiul oficialitatii, principiul asigurarii dreptului la aparare, prezumtiei de nevinovatiei, principiul egalitatii armelor.
Lucrarea contine interpretari si analize complexe si de sistem in privinta contradictorialitatii procesului penal. Este analizata practica interna si internationala, creandu-se premisele necesare pentru identificarea si respectarea reglementarilor uniforme necesare realizarii corespunzatoare a prevederilor principiului contradictorialitatii in procesul penal. Tot aici se gasesc si solutii pentru cazurile in care prevederile legii procesual-penale de pe acest segment sunt ambigue. Sunt, de asemenea, supuse discutiei si imperfectiunile unor reglementari in materia caracterului contradictorial al procesului penal.
Cercetarea stiintifica a acestui subiect, a viziunilor doctrinare in materie, sustinute cu practica judiciara, inclusiv cea europeana, pune in evidenta un veritabil suport stiintifico-practic pentru solutionarea unor probleme ce tin de domeniul principiului contradictorialitatii in procesul penal.