Descriere - Principii: Jurnalul tau calauzitor
Principii: Jurnalul tau calauzitor / Principles: Your Guided Journal (Create Your Own Principles to Get the Work and Life You Want) de Ray Dalio este cartea care te va ajuta sa iti formulezi propriile principii dupa care sa te ghidezi in viata pentru a te bucura de succes.
Dupa ce ne-a oferit in bestsellerul sau, "Principii”, toate argumentele pentru a ne convinge de valoarea unei gandiri bazate pe principii, intrucat aceasta ne poate garanta atat succesul in plan personal, cat si in plan profesional, in cartea de fata, Dalio reia o parte din ideile prezentate in aceasta carte cu scopul de a ne ajuta sa ne formulam un sistem propriu de principii, in concordanta cu propriile noastre valori.
Obiectivele acestui jurnal sunt, dupa cum declara autorul:
1. Sa te ajute sa iti transformi experientele in reflectii despre cum functioneaza realitatea si in principii pentru buna gestionare a realitatilor tale, astfel incat sa obtii ce iti doresti.
2. Sa te determine sa iti notezi propriile principii, pentru a le putea consulta atunci cand apar situatii similare, sa le poti comunica altora si sa le poti modifica in timp.
3. Sa deprinzi gandirea principala. (Gandirea principiala inseamna sa te gandesti, atunci cand trebuie sa iei o hotarare, ce tip de hotarare este si care sunt cele mai relevante principii care te-ar putea ajuta sa o iei).
Cele trei cai de atingere a acestor obiective sunt:
1. Sa incepi sa tii un jurnal referitor la principiile tale;
2. Sa rezolvi exercitiile optionale din prima parte a acestui jurnal.
3. Sa folosesti jurnalul impreuna cu aplicatia Principles in Action (Principii in actiune).
RAY DALIO este co-CIO, fondator si co-presedinte al companiei Bridgewater Associates, care administreaza active la nivel global, fiind lider in gestionarea portofoliilor institutionale si totodata cel mai mare fond de hedging din lume.
Dalio este de asemenea autorul cartilor: "Principii”, "Principii pentru Succes”, "Principii de adaptare la ordinea mondiala in schimbare” (aparute in limba romana la Editura ap!) si "Principles for Navigating Big Debt Crises”, dar si al mai multor studii pe teme economice.
Puteti afla mai multe informatii despre Ray Dalio si ideile sale de pe site-ul www.principles.com sau urmarindu-l (@raydalio) pe retelele sociale Twitter, Facebook, Linkedln si Instagram.
Autorul ne prezinta inca de la inceputul acestei carti definitia principiilor:
"Principiile sunt modalitati de a-ti gestiona viata astfel incat sa obtii tot ce iti doresti. Ele pot fi aplicate la nesfarsit in situatii similare, pentru a te ajuta sa iti atingi obiectivele. Fiecare dintre noi ne confruntam zilnic cu o sumedenie de situatii la care trebuie sa reactionam. Fara principii, am fi nevoiti sa reactionam in toate aceste situatii diferite in mod individual si spontan, ca si cum am avea de-a face cu fiecare dintre ele pentru prima data. Daca, in schimb, ne dam seama ca putem aplica aceleasi principii la mai multe situatii similare, vom lua decizii mai bune mai rapid si, drept urmare, viata noastra va fi mai buna.”
Iar daca te intrebi de ce ai nevoie de un set de principii, raspunsul autorului vine foarte prompt:
"Sa ai un set bun de principii este ca si cum ai avea o colectie buna de retete pentru succes.”
Pe masura ce te ghideaza sa iti descoperi propriile principii de viata si de munca, autorul te invita sa meditezi la o serie de principii descoperite de el si care au dovedit in timp ca functioneaza de fiecare data. Acestea au fost enuntate de Ray Dalio in bestsellerul sau intitulat "Principii”:
PRINCIPIU: GANDESTE PE CONT PROPRIU PENTRU A DECIDE:
1) ce vrei,
2) ce este adevarat si
3) ce ar trebui sa faci pentru a obtine nr. 1 in baza nr. 2...
... si fa-o cu smerenie si cu mintea deschisa, ca sa poti lua in considerare cele mai bune opinii care iti sunt disponibile.
Cartea este impartita in doua parti care te vor ajuta sa te cunosti mai bine, sa iti dai seama cum esti cu adevarat si care sunt principalele tale valori in viata, si, in final, sa iti formulezi principiile pe care le vei aplica de nenumarate ori in functie de situatiile cu care te vei confrunta:
PARTEA I: CUM ESTI CONFIGURAT?
Procesul de descoperire a propriilor principii consta in rezolvarea a 5 exercitii pe care Ray Dalio le considera obligatorii in acest proces:
EXERCITIUL 1: Reflecteaza asupra felului tau de a fi
Acest exercitiu te va ajuta sa iti dai seama ca nu toate principiile sunt potrivite pentru toti oamenii si de aceea este important sa te cunosti pe tine insuti si sa fii tu insuti. Primul exercitiu, din cele cinci, te va incuraja sa te gandesti la cum esti configurat.
In acest sens, autorul te indruma sa faci testul PrinciplesYou foarte eficient pentru a-ti intelege propria fire, pe cea a celor cu care interactionezi si natura relatiilor dintre voi, precum si modul in care sa le faci fata ambelor. In cazul in care conduci o organizatie, ti se recomanda sa faci si testul PrinciplesUs, care te va ajuta sa descoperi dinamica echipei tale. Rezultatele testului trece-le in jurnal!
PRINCIPIU: Gandeste-te la esecurile celor mai mareti oameni.
Toata lumea esueaza in majoritatea lucrurilor si nimeni nu este bun la toate.
PRINCIPIU: Daca esti suficient de deschis la minte si de hotarat, practic, poti obtine orice iti doresti.
Calitatea vietii tale va depinde in primul rand de calitatea deciziilor pe care le iei.
PARTEA A II-A: CARE SUNT VALORILE TALE?
Exercitiul din aceasta sectiune te va ajuta sa afli care sunt valorile tale, stabilind cu precizie care sunt cele mai importante, si cele mai putin importante, dar si sa iti dai seama care sunt principiile care iti ghideaza actiunile si deciziile.
Daca ai facut testul PrinciplesYou, compara aceste valori cu cele trei arhetipuri pe care le-ai obtinut in urma testului.
EXERCITIUL 2: Cum sa treci de la cazuri iminente la cele mai bune principii de gestionare a lor
Acest exercitiu te va ajuta sa incadrezi situatiile cu care te confrunti intr-o anumita categorie si apoi sa asociezi situatiilor respective principiile corespunzatoare care ar trebui aplicate.
PRINCIPIU: Durere Reflectie = Progres.
EXERCITIUL 3: Invata Procesul in 5 Pasi pentru a obtine ce iti doresti de la viata
OBIECTIVE - PROBLEME – DIAGNOSTIC – PLANIFICARE - ACTIUNE
Acest proces este cat se poate de simplu, teoretic vorbind, iar daca vei reusi sa il transpui in practica, mai mult ca sigur vei obtine de la viata tot ce iti doresti. Iata ce trebuie sa faci:
1. Stabileste-ti obiective clare.
2. Identifica si nu tolera problemele care stau in calea atingerii acestor obiective.
3. Diagnosticheaza cu acuratete problemele pentru a ajunge la cauzele lor fundamentale.
4. Concepe planuri care sa iti permita sa le eviti
5. Fa tot ce este necesar pentru a duce la bun sfarsit aceste proiecte.
Autorul te provoaca in aceasta sectiune la un alt exercitiu cat se poate de util. Provocarea consta in a lua un obiectiv de-ale tale si a-i aplica toti cei cinci pasi. Pentru a simplifica si mai mult aceasta etapa, Ray Dalio iti pune la dispozitie in carte un sablon pentru aplicarea Procesului in 5 Pasi.
EXERCITIUL 4: Invata cum sa depasesti cele mai mari doua bariere ale tale si sa profiti la maximum de pe urma greselilor
"Din experienta mea, cei mai buni elevi la invatatura tind sa fie cei mai slabi la a invata din propriile greseli, deoarece au fost conditionati sa asocieze greselile cu esecul si nu cu oportunitatile. Acesta este un impediment major in calea progresului lor.”
Cele mai mari doua bariere in calea invatarii si evolutiei tale sunt egoul si punctele tale moarte. Aceste doua defecte ii impiedica pe oamenii inteligenti si muncitori sa isi atinga potentialul maxim. Egoul ii impiedica sa isi accepte greselile si slabiciunile, in timp ce punctele moarte ii impiedica sa vada cum sunt lucrurile cu adevarat, pentru ca sunt orbiti de propriile impresii subiective.
Tot aici ne familiarizam cu cele doua euri ale noastre (logic si emotional) care se lupta intre ele pentru a ne controla. In aceasta ordine de idei, autorul iti ofera la finalul acestui exercitiu cateva indrumari si un instrument care sa te ajute sa treci peste egoul tau si sa maximizezi invatarea din greseli.
In aceasta sectiune vei descoperi mai multe principii foarte valoroase, testate anterior de Ray Dalio, care te vor ajuta sa depasesti cele doua mari bariere ale tale. Iata cateva dintre ele:
1. Practica o deschidere radicala a mintii.
2. Recunoaste ca greselile sunt o parte naturala a procesului de evolutie.
3. Adevarul – sau, mai bine zis, o intelegere exacta a realitatii – este baza esentiala pentru orice rezultat bun.
4. Visuri Realitate Hotarare = O viata de succes
5. Nu te crampona de parerile tale despre cum ar "trebui” sa fie lucrurile, pentru ca vei pierde ocazia de a afla cum sunt ele cu adevarat.
6. Este o lege fundamentala a naturii care spune ca, pentru a capata putere, trebuie sa iti depasesti limitele, ceea ce este dureros.
7. Durere Reflectie = Progres.
8. Indreapta-te spre durere in loc sa o eviti.
9. Foloseste in mod regulat suferinta ca ghid pentru o reflectie de calitate.
10. Nu te simti prost din cauza greselilor tale sau ale altora, ci dimpotriva, arata simpatie pentru ele!
11. Asuma-ti rezultatele.
12. Asuma-ti raspunderea si apreciaza faptul ca si alti oameni te trag la raspundere.
13. Tine minte ca, de obicei, exista mai multe cai pentru a-ti atinge obiectivele.
14. Nu exclude niciodata un obiectiv pentru ca il consideri de neatins.
15. Nu confunda semnele exterioare ale succesului cu succesul in sine.
16. Orice persoana se confrunta cu un obstacol major care il impiedica sa aiba succes; gaseste-l pe al tau si ocupa-te de el.
17. Fii un im-perfectionist.
18. Sa stii cum sa faci fata piedicilor este la fel de important ca a sti cum sa mergi inainte.
19. Fii integru si cere-le si celorlalti acelasi lucru.
20. 1 1 = 3.
21. Fereste-te de oamenii care cred ca este jenant sa nu stii.
22. Recunoaste ca conflictele sunt esentiale pentru relatii excelente, deoarece prin ele oamenii afla daca principiile lor concorda si ajung sa isi rezolve divergentele.
23. Nu lasa conflictele importante nerezolvate.
24. Odata ce ai identificat o problema, nu o tolera.
25. Nu te teme sa indrepti lucrurile dificile.
EXERCITIUL 5: Intelege unde va aflati tu si oamenii dragi tie in calatoria vietii
Pentru a intelege acest lucru, autorul iti prezinta detaliat cele trei arcuri ale vietii si te invita sa faci un exercitiu pentru a determina cu exactitate unde te afli tu cu precizie pe acest arc si locul in care se afla persoanele care conteaza cel mai mult pentru tine. In functie de locul pe care il ocupati tu si ai tai pe acest arc, vei putea vedea ce optiuni ai in etapa vietii in care te afli si cum ii poti ajuta pe cei dragi ai tai, in etapele vietii in care se afla.
***
Cartea aceasta are darul de a te face sa te gandesti la modul cel mai serios la viata ta, la realizarile tale, la directia in care se indreapta si la directia in care ar trebui sa te indrepti tu de fapt. Dar acest jurnal face mai mult decat sa te puna pe ganduri. El te poate ajuta si sa iti gasesti directia corecta in viata si astfel sa iti regasesti bucuria si exuberanta de a trai.
Te invit sa citesti intreaga carte, sa rezolvi exercitiile propuse pas cu pas si sa iei cele mai bune decizii pentru tine!