Descriere - Prezenta - Intimitatea experientei. Volumul II (Rupert Spira)
Sensul acestei colectii este evident din insusi titlul sau. Pluralul NOI reflecta adunarea a cel putin doi autori intre copertele unei carti, autori care sa vorbeasca despre noi, oamenii acestui prezent al secolului XXI. Fie ca folosesc cuvantul sau imaginea, fie ca folosesc forme diferite de expresie a gandurilor lor, autorii isi aduna sufletul si mintea la un loc daruindu-le lui NOI.
Realism, lirism, spiritualism coexista aproape dramatic ȋntre copertele acestei carti. Caietul Dariei si Caietul Danielei, asa sunt intitulate capitolele acestui al doilea volum, respectand o alta "cerinta” a colectiei NOI ȋn secolul XXI. Caietul sau jurnalul fiecarui autor este independent de celelalte caiete si, totusi, ȋmpreuna alcatuiesc un ȋntreg.
Coperta si ilustratia grafica din Caietul Dariei sunt realizate de Irina Maria Ganescu. Ȋn Caietul Danielei regasim doua dintre desenele realizate de Uca Maria Iov pentru ilustratia volumului de versuri "Eternul exercitiu” al Danielei Marin.
Fiinte de cuvant
Alice Valeria Micu
Caietele aduse in fata ochilor nostri mustesc de un fel aparte de spiritualitate transreligioasa, grefata pe o suma de experiente personale, desi autoreferentialitatea nu este instrumentul predilect, ci, mai degraba aflat undeva, in substratul discursului. Desi cele doua caiete abunda in interogatii, de cele mai multe ori retorice, in exclamatii, impresia unui dialog cu un sine mai intelept, cu o constiinta de care uneori alegem sa nu tinem seama, dar care ne trage constant de maneca este uadeseori estompata de violenta catifelata cu care suntem treziti, cu care suntem somati sa renuntam la egoism, la bovarisme, la autocompatimire, la rutina si multe altele cu care convietuim si pe care nu le mai percepem ca obstacole in calea desavarsirii noastre umane. Trairile autoarelor nu sunt filtrate, sugestia este abolita, iar obiectul dialogului se identifica pana la final cu subiectul si cu sinele receptorului.
Desi primul simptom este constientizarea insucceselor, autoarele celor doua caiete nu se sfiiesc sa zguduie fiecare bucatica din noi, sa o despoaie de balastul greoi al lipsei de iubire, vazuta ca element nodal in viata fiecaruia si cu o lirica ce se cristalizeaza dincolo de forme, dincolo de cuvinte, undeva, adanc in germenii unei fiinte noi, ne indruma spre o recompunere pe alte coordonate, cu alte criterii si cu o finalitate diferita. Esteticul este aici ignorat in mod deliberat si consecvent, istoriile personale sunt zdrobite, iar faramele lor sunt mixate in mod aleatoriu cu ceea ce recunoastem a fi cioburi ale experientelor noastre personale.
Demersul este in mod evident si intentionat unul didactic, dar dincolo de corijarea functionarii noastre defectuoase si ineficiente, generatoare de esecuri in toate planurile, de frustrari si de nefericire, avem aici de-a face, pana la urma cu unul cathartic, caci fiecare intrebare pusa noua a fost pusa mai intai de autoare siesi, fiecare indemn adresat receptorului a fost, in primul rand strigat initiatorului.
Construite pe o platforma de atemporalitate, cele doua caiete au fiecare, in felul sau, un fir narativ coerent, desi adeseori intrerupt, precum drumurile lungi de rascruci, de numeroase dislocari din realul material si relocari in energiile universului, cu o admirabila si calculata ambiguitate, uneori, pentru ca in secunda urmatoare sa fii plonjat, printr-o interferenta de registre, in realul pulverizat si rearanjat dupa cu totul alte criterii decat stiai inainte.
Elementele concrete substituie simbolurile cu care se opereaza de multe ori in acest gen de scriitura motivationala si asta pentru ca "Noi in secolul XXI” nu e o reteta de succes, nu te invata cum sa castigi primul milion, ci te pune fata in fata cu tine insuti, cu cine esti, cu cine ai putea fi, cu cine ar fi bine sa fii, cu cine ar trebui sa fii, cu cine ai fi putut fi, totul intr-un carusel de oglinzi multiple, efectul fiind unul halucinatoriu, prin succesiunea de trairi si imagini, in care simti ca evoluezi cu fiecare pagina parcursa.
Caietele sunt suprapuse unui registru acut al suferintei, fara o victimizare excesiva, cu un ton adeseori declamant, liric adeseori prin lipsa de sentimentalism, grevat pe o plasticitate a imaginilor, uneori transparenta, alteori opaca, dar plina de realismul de constructie. Operand cu tehnica decupajului, caietele evolueaza cu dezinvoltura pe terenul destelenit de orice intentie estetica si estetizanta, elementele de interes sunt micsorate constant, pana la identificarea unor cote de avarie si demontarea unor posibile virtualitati poetice. In locul lor sunt compartimentate, intr-un discurs organizat dintr-o suita de intensitati si revelatii, jumatatile disparute din intregul eu-lui fiecaruia dintre noi, carora suntem invitati sa le cautam perechile, punand binele si generozitatea comuna sa se integreze energiilor vitale, pentru ca astfel, sa avem puterea de a recunoaste cealalta jumatate si a ne putea prezenta in gradina Iubirii Supreme ca fiinte de lumina intregi.
Fragmente din "Caietul Dariei"
Daria Ganescu
<<"Exista un timp pentru toate: un timp pentru semanat, un timp pentru cules”. Ce e nostim, e ca nu le poti separa. Nu poti spune: azi se incheie semanantul, maine incepe culesul. Toate se intrepatrund si nici nu mai stii care din care a pornit.Vine un timp cand vrei sa intelegi care e cauza si care – efectul. O iei temeinic pe fir, din nod in nod, incercand sa ii dai de cap. Dupa multa stradanie, ajungi intr-un punct in care esti convins ca "ala e”, dar mult prea curand recunosti ca ceea ce considerai a fi cauza, e totodata si efectul altei cauze. Nu te dai batut. Treci din vina in vina, straduindu-te sa te ierti, descoperind noi si noi intelesuri. Uneori te suspectezi de prea multa ingaduinta fata de tine, alteori de prea aspra severitate.
Te plimbi prin viata ta ca un inspector care bifeaza bunele si gresitele, trage linie, aduna si imparte, socoteste si catalogheaza.>>
<<Nu aveti nevoie de curaj pentru a va onora viata in fiecare zi, pentru a va bucura de minunea asta de dar, numit "viata”! Trebuie doar sa recunoasteti divinitatea si sa nu va mai temeti de sfintenia din voi! Sa nu va mai temeti ca sunteti prea mult sau prea frumos! Aveti nevoie doar de o clipa in care sa va opriti si sa respirati.
Opriti-va din goana, dati-va putin timp sa va constientizati, sa va recunoasteti! Secolul vitezei s-a-ncheiat! Am intrat in secolul XXI. Din punct de vedere al Universului, omenirea e majora!
Pana acum a mai fost cum a mai fost. Am copilarit adolescentin. De acum trebuie sa ne asumam responsabilitatea libertatii, responsabilitatea creatorului.
Important este sa nu uitam nici o secunda ca atitudinea noastra, actiunile noastre, Il definesc pe Dumnezeu, asa cum Il vedem noi, sunt declaratia noastra despre ce credem despre Dumnzeu. Cu fiecare emotie, gand sau fapta, Il manifestam.>>
<<Ti se spune ca libertatea si fericirea sunt "in afara zonei de confort”. Iti schimbi modul de viata: faci miscare, mananci altfel, mergi la biserica, bati matanii, te infometezi, te pui in situatii inconfortabile, te mani de la spate ca pe vite! Nu-ti dai voie sa cazi! Faci cursuri, te duci la seminarii, iti schimbi modul de-a vorbi, incerci sa-ti controlezi fiecare gand! Iti fauresti hamuri psiho-emotionale, pe care le tii strans, ba chiar le ajustezi din cand in cand, strangand inca o gaura... Si inca una.... pana la anorexie! Ii tragi pe toti ai tai, in dansul asta! Se isca un vartej cu ritm de tarantela, care-i bucura si-i exalta pe toti si nici nu realizati cand incepeti sa obositi. Daca unul incetineste pasul, ii sariti toti "in ajutor”, facandu-l sa se simta vinovat de inconsecventa, cu maxima iubire, desigur! Daca altul incepe sa-si puna intrebari, gasesti instant raspunsuri si explicatii, de parca in mana ta se afla manivela care-nvarte Sistemul Solar. Daca unul spune "stop!”, pur si simplu, ii "respecti liberul arbitru”, petrecandu-l pe peronul pierzaniei, cu o privire plina de mila, de parca s-ar indrepta direct spre focurile iadului!
Multumesc lui Dumnezeu ca obosesti la un moment dat si te mai potolesti!
Surplusul incepe sa cada, ca zgura de pe otel si ramai cu "ideea de baza”, ramai cu ce si cat era nevoie.
Ma-ntreb doar daca nu cumva ne-am obisnuit sa complicam lucrurile de dragul "inteligentei”.
Suntem atat de inteligenti, incat am impartit pana si inteligenta in mai multe feluri: emotionala, tehnica, financiara s.a.m.d.
Adica cum? Unul e inteligent cu capul, altul e inteligent cu inima? Mie cam asa imi suna.
Voi tot asezati emotiile in creier. Eu simt si gandurile in piept, printre coaste...
Suntem atat de inteligenti, incat am uitat sa lasam inteligenta la usa, cand ne vedem cu cei dragi. Suntem atat de inteligenti, incat nu ne mai putem bucura de nimic daca nu e complex si sofisticat. Nu ne putem bucura pentru ca suntem prea ocupati cu analiza.
Suntem atat de inteligenti, incat nu suntem destepti. Adica desteptati. Uitam ca inteligenta e buna daca ne desteapta, ne trezeste.
Daca ne trezeste ca oameni, daca trezeste in noi frumusetea, bunatatea, compasiunea si daruirea.
Inteligenta, cunoasterea si toate acele atribute folosite pentru a caracteriza o persoana, sunt fum in vant, daca nu trezesc si nu imbogatesc inima omului si a celor din jur, daca nu il fac bun pentru el si pentru altii.
In goana dupa cunoastere si inteligenta, am uitat sa ne oprim si sa iubim bobocul florii, zambetul copilului si mangaierea batranilor. Am uitat ca marile minti ale acestei lumi au cautat, de fapt esenta si in ea au gasit iubirea.>>
Daria Ganescu
Fragmente din "Caietul Danielei"
Daniela Marin
<<A fi onest si autentic este un lux. Luxul celor "speciali”, al eroilor nebuni ce isi permit chiar sa fie "autisti”. By the way, adica, daca tot veni vorba. Cuvantul provine din grecescul "autos” care inseamna "sine-siesi”. Un fel de infasurare in jurul sinelui, fara de grija restului lumii, nu ignorand-o neaparat pe ea, lumea. Ci, mai degraba, dovedind importanta individualitatii in existenta socialului. Accentul nu este pe "eu si restul lumii”, ci pe "eu sunt! Dar voi?…”>>
<<Oamenii nu asculta nici atunci cand le vorbesti fata-n fata. Se plictisesc repede, isi pierd atentia, cu-atat mai mult daca le dai prea multe explicatii. Oamenii s-au obisnuit cu porunci. Daca le poruncesti, ori se supun, ori se opun. Dar daca incerci sa le explici, se plictisesc si te considera prea lent ori prea inapoiat pentru ritmul secolului XXI, ori prea savant. Si daca tot veni vorba de secolul asta, care ar trebui sa fie un secol al maestrilor, ar trebui sa-nfatiseze-o omenire inaltata, trezita si inteleptita, ma-ntreb si eu, pastrandu-mi o ureche inca atenta la sunetele din aer: chiar nu se poate fara de dureri si suferinte, fara de distrugeri si de pierderi?... >>
<<Suferinta este nenaturala. Este dovada erorii de conexiune. Procesul acesta, aceasta traducere ȋn cuvinte a nesfarsitei energii care ne ȋnconjoara si ne contine, purtatoare de expresii si calitati, de informatii si legi de organizare intrinseca, este ȋnsasi gandirea noastra.
Esenta este iubirea. Singura Putere care exista, este, fiinteaza. Dumnezeu adevarat si viu.
Uneori trebuie sa ne desfacem ȋn bucati pana ȋn punctul ȋn care putem vedea sensul dupa care erau adunate la un loc toate aceste bucati. Si-apoi sa ne recompunem. Poate dupa un alt sens, dupa un alt principiu de organizare. Ma gandesc ca tot ceea ce avem de facut este simplu: sa permitem sufletului nostru sa traiasca experientele vietii, asa cum vin ele, nu neaparat asa cum ne dorim noi. Pentru ca noi ne dorim asa cum am invatat sa ne dorim. Sufletul insa, nu invata sa-si doreasca. Nici inima.
Sa treci prin orice experienta fara sa vrei s-o schimbi, e foarte greu. Dar aceasta este totala acceptare. Nu sa ȋngenunchezi in fata ei, ci s-o traiesti, sa mergi prin ea. In loc sa ne opunem sufletului si bucuriei sale de a iubi, sa-i dam voie sa-si duca experientele pana la capat. Gandirea noastra sa-l lase sa fie.>>
<<Nu stiu de unde s-a cuibarit pescarusul in mintea mea, poate de la Cehov, poate de la Richard Bach, poate era acolo firesc odata cu marea. Iubesc marea.
Iubirea n-are sex, nu se schimba, nu se pierde, nu se castiga. Ceea ce se poate pierde se numeste dragoste. Iubirea este sau nu este. Cand nu este, tot este, dar a inchis ferestrele prin care nu doreste sa vada. Iubirea nu cere voie sa iubeasca, nu cere permisiunea sa tina in palmele inimii vreun suflet. Daca ii apare in cale, il ia si-l incalzeste. Daca lui i se face prea cald si pleaca, iubirea nu se supara pe suflet, nici nu-ncearca sa-l opreasca. Se bucura pentru c-a avut sansa de a-l tine aproape chiar si pentru o clipa. Il priveste cum zboara mai departe. Ca un pescarus.
Iubirea este puterea sufletului oricarui om.>>
