Descriere - Povestea vietii mele
La varsta de un an si jumatate, in urma unei boli a copilariei, Helen Keller, autoarea cartii pe care o tineti in mana, si-a pierdut, pentru totdeauna, si vazul, si auzul! Imaginati-va un copil care nu mai poate avea o legatura fireasca cu nimeni si nimic din jurul lui, incepand cu parintii. Imaginati-va un copil invaluit in vesnica noapte si tacere. Imaginati-va, pentru o clipa, macar, ca ati trai dumneavoastra, ca adult, in aceste conditii. Ce ati simti? Teama, imensa teama, singuratate, neputinta, revolta, poate chiar ura... Daramite un copil?! N-ar fi el indreptatit sa simta toate acestea?
Si totusi, cartea aceasta, autobiografica, a Doamnei Helen Keller, abunda de iubire si bucurie. E o carte luminoasa si plina de speranta. O carte daruitoare de nadejde si de resurse de multumire. O oda inchinata CUVANTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, pana la cuvantul cel scris, care a fost, pana la urma, unul dintre putinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!
Helen Keller este cea dintai persoana cu dublu handicap (surda si oarba) care a obtinut o diploma de licenta, in Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a calatorit in lume pentru a-si promova cauza, iar Fundatia ei continua sa sustina oamenii nevazatori, de pe glob, pana in prezent.