Descriere - Povestea unui balbait
<<Un roman autobiografic, scris dintr-o suflare. O poveste vindecatoare, scrisa cu umor, care va inspira, speram, milioane de oameni, sa-si depaseasca blocajele emotionale. Da, este o poveste cu final fericit.>>
-Editura Letras
<<Multumesc celor care mi-au dat o voce atunci cand nu aveam una. >>
-Ionut Croitoru
Povestea unui balbait - O carte despre "cum sa iti construiesti succesul, esec dupa esec”
<<Aceasta carte este dovada vie ca discipolul isi poate depasi cu maiestrie maestrul. Da, este un joc de cuvinte specific logopedic - logopedia fiind stiinta care se ocupa cu tratarea balbismului sau a balbaielii, cum se spune in limbaj popular.
Ca specialist, sunt surprinsa uneori sa observ capacitatea de vindecare sau mai bine spus de autovindecare a fiecarui om.
Insotindu-l in demersul terapeutic, asemeni unui parinte hranitor care il tine de mana pe copilul sau interior, sustinandu-i maturizarea emotionala, adultul de astazi retraieste povestea de altadata cu inima si mintea inteleptului. El se impaca cu trecutul sau si isi imbratisaza fiecare experienta ca fiind pilon in evolutia sa personala.
Uneori este nevoie sa daramam ziduri. Sunt zidurile din mintea omului ce se constituie ca blocaje in exprimare, obstacole imaginate sau date de experiente traumatizante neintegrate.
Uneori este nevoie pur si simplu sa invatam sa respiram, ca si cand am lua viata de la capat, cu un nou inceput.
In aceasta carte veti asista, prin ochii autorului, la povestea sa reala de viata, asa cum este relatata uneori in terapie, cu lux de amanunte ce condimenteaza in mod surprinzator traiectoria sa unica de viata.
Ca sa parafrazez numele autorului, iata, croitorul isi croieste singur haina cu materialele primite mostenire de la parinti, apoi o poarta cu mandrie prin lume.
Fiecare persoana devine personaj de poveste, are propria lui poveste si, mai mult decat atat, devine regizorul propriei sale vieti.
Nu este usor insa, cand rolul pe care l-ai primit la nastere este cel al unui pitic din Alba ca Zapada. V-ati intrebat vreodata ce s-a intamplat cu cel mai mic dintre piticii din poveste, cel pe care atarnau hainele, inocent si de la care nu scoteai o vorba? V-ati intrebat vreodata "cum a trait el fericit pana la adanci batraneti”? Ei bine, sa stiti ca evolutia lui a fost una spectaculoasa si nu a mai ramas nimic din copilul de altadata.
Ma vad in fata unei istorii de viata uimitoare, a unei povesti de viata fascinante despre "cum sa iti construiesti succesul, esec dupa esec” si sunt onorata sa observ o personalitate evoluata si complexa, impachetata in aura modestiei a unui personaj de film.
Aceasta carte este despre metamorfoza sufletului uman, despre procesul de transformare a micutei omizi dintr-un cocon intr-un frumos fluture liber sa zboare incotro doreste.
Aceasta carte este menita sa te ajute pe tine, cel care nu ai crezut in tine!>>
-Psiholog Logoped Mihaela Tone
(…) Cartea Povestea unui balbait ofera, in esenta, un traseu existential al unui personaj exceptional, traind parca la limita unui comportament ostil, un bullying, dar care se dovedeste, in orice situatie, ca iese din tiparul normalitatii prin calitati care il situeaza deasupra tuturor, in ciuda asa-numitelor blocaje emotionale.
Autorul acestei carti inedite ca scriitura isi va gasi, indiscutabil, drumul in literatura, un drum pe care-l merita din plin, daca va avea sansa de a fi descoperit de vocile literare din centrul fiintarii literaturii.>>
-Elena Netcu (recenzie: Perspectiva subiectiva in proza de introspectie)