Descriere - Poveste dintr-o sticla de parfum
"Niciun mare scriitor nu a reusit sa isi imagineze o dragoste care sa dureze decenii. Dar o femeie stie ca ea poate trai la nesfarsit atunci cand se transforma intr-o mare si unica amintire.”
"Un tanar afla ca o comoara este ascunsa in catacombele orasului. Singura persoana care il poate ajuta sa o gaseasca este Gal, provenita dintr-o bogata familie de evrei, o femeie enigmatica si inteligenta ce refuzase sa plece in Israel impreuna cu parintii sai. In apartamentul ei magic, ascuns intr-unul dintre palatele cartierului vechi, incepe povestea unei iubiri si a unei aventuri in care tragediile si fericirea bunicilor sunt cheia destinului celor doi indragostiti. Un destin care se implineste tarziu, intr-un fel neasteptat, menit sa aduca pacea in Tara Sfanta.
Ca intr-una dintre povestile Seherezadei, Adrian Stepan te asaza in fotoliu si iti pune in mana un pahar. Scoate dopul, iti toarna licoarea si povesteste. Camera e inundata de lumina asfintitului, miroase a casa, a Timisoara, a Orient. Se aud valurile Mediteranei si curgerea Begai. Degusta! Acum stii: candva am iubit. Si mai iubesc.” (Adrian Christescu, scriitor)
"La varsta de acum stiu ca in aceste mahalale, sau faubourg-uri, cum le spun pretentios francezii, clocoteste viata, de aici pornesc destine stelare. Viitorul nu este scris doar in cartierele de zgarie nori sau cladiri trufase din alte secole, construite de printi ori industriasi; nimeni care isi aroga dreptul de a scrie despre sau de a conduce oameni nu ar trebui sa fuga de aceste locuri. Pacatele celor de aici ascund traume si sperante, sentimente pe care cei de pe bulevardele bogate le camufleaza dupa cuvinte, ges¬turi si placeri cautate atent. Povestile oamenilor de aici vorbesc despre o lume care nu se va impaca niciodata cu ea insasi, o lume care lasa lumina si intunericul sa o cuprinda si sa o seduca rand pe rand, fara remuscari sau dorinta de a le filtra prin ratiunea atat de draga tatei. Cand simt ca ma pierd in filosofie sau ca m am indepartat de toti cei cazuti, care m au facut cel ce sunt, caut cartierele marginase, strazile unde copiii se joaca in praf, acolo unde femeile frumoase spera ca intr o zi un print le va salva din falsele povesti de dragoste cu golanii locului, iar ba¬tranii vorbesc despre timpuri si aventuri care nu au existat decat in imaginatia tineretii lor. Atunci urasc dezgustul pe care il am fata de cei care refuza ratiunea, care se lasa purtati de vise, urasc lumea care nu e in stare sa se organizeze atat de mult, incat asemenea locuri si asemenea destine cazute sa nu existe, iar la urma imi reamintesc ca sunt si eu doar un visator care incearca sa reduca la tacere tocmai umanitatea pe care o iubeste.”(fragment)
