Descriere - Poveste de Craciun - Dickens Charles
[AUTORI_CLASICI]
CHARLES DICKENS (1812−1870) este unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii engleze. Primii sai ani de viata au fost unii foarte fericiti, petrecandu-si timpul liber in compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett si Henry Fielding. Familia sa facea parte din nobilimea de mijloc si i-a asigurat educatia la o scoala privata, dar totul avea sa se schimbe dupa ce tatal sau a pierdut o suma mare de bani la pariuri si la jocuri de noroc, sfarsind prin a fi trimis la inchisoarea datornicilor. La varsta de doisprezece ani, Dickens a devenit destul de matur ca sa munceasca zece ore pe zi intr-o fabrica de crema de ghete, pentru sase silingi pe saptamana. Cu acesti bani trebuia sa-si achite cazarea si sa incerce sa-si ajute familia. Cariera lui de romancier si de povestitor de succes a inceput in 1833, cand scrierile publicate in foileton, in diverse reviste, i-au adus faima si recunoastere peste noapte. Poveste de Craciun a fost publicata pentru prima data in 1843.
ROBERTO INNOCENTI s-a nascut in 1940, intr-un mic orasel italian, aproape de Florenta, si a invatat singur, de mic copil, meseria de ilustrator, devenind unul dintre cei mai faimosi ilustratori de carte pentru copii din intreaga lume.
Fragment din cartea "Poveste de Craciun" de Charles Dickens:
"- Craciun fericit si un An Nou fericit unchiului, indiferent ce-ar fi el! zise nepotul. Nu vrea sa primeasca urarea asta de la mine, dar fie ca ea sa se implineasca oricum. Traiasca unchiul Scrooge!
Unchiul Scrooge se facuse pe nesimtite atat de voios si cu inima atat de usoara, incat ar fi baut si el in sanatatea tuturor ca raspuns si le-ar fi multumit cu o cuvantare tacuta daca Duhul i-ar fi lasat timp. Dar intreaga scena se risipi odata cu ultimul cuvant rostit de nepotul sau, iar el si Duhul o pornira din nou in calatorie.
Vazura multe si umblara departe si vizitara multe camine, dar intotdeauna popasurile lor avura un sfarsit fericit.
Duhul statu la capataiul celor bolnavi, si ei se inveselira; haladui prin tinuturi straine, si cei de acolo fura mai aproape de casa; se opri langa oameni chinuiti, si ei avura speranta si rabdare sa indure; langa cei saraci, si ei se imbogatira. In aziluri, spitale, inchisori, in toate refugiile nefericirii, unde omul cel mandru in mica si scurta sa marire nu incuiase usa si nu ii impiedicase intrarea, el isi lasa binecuvantarea si il invata pe Scrooge preceptele sale.
Fu o noapte lunga, daca ar fi fost vorba numai de o singura noapte; dar Scrooge avea indoieli in privinta asta, pentru ca timpul pe care il petrecura impreuna paru sa cuprinda, pe scurt, toate sarbatorile de iarna. Ciudat era si faptul ca, in timp ce Scrooge ramase neschimbat in forma sa exterioara, Duhul devenise vizibil mai batran. Scrooge observase schimbarea, dar nu aduse vorba despre ea pana cand nu parasira o petrecere de Ajunul Bobotezei a unor copii si cand, uitandu-se la Duh in timp ce stateau alaturi intr-un loc deschis, observa ca parul ii incaruntise.
- Vietile duhurilor sunt asa de scurte? intreba el.
- Viata mea pe pamant dureaza foarte putin, raspunse Duhul. Se sfarseste in noaptea asta.
- In noaptea asta! striga Scrooge.
- La miezul noptii! Asculta! Se apropie clipa!
In acea clipa clopotele batura unsprezece si trei sferturi.
- Sa-mi ierti indrazneala intrebarii, zise Scrooge, privind cu atentie la mantia Duhului, dar vad ceva ciudat, care nu pare sa-ti apartina, iesindu-ti de sub haina. Un picior sau o laba!
- Ar putea fi o laba, judecand dupa trupul care o poarta, veni raspunsul indurerat al Duhului. Priveste!
Si scoase dintre faldurile mantiei doi copii - mizerabili, vrednici de plans, hazi, inspaimantatori, nefericiti. Ei ii ingenuncheara la picioare si i se agatara de haina.
- Ah, pamanteanule! Priveste! Uita-te, uita-te aici! exclama Duhul.
Erau o fata si un baiat. Galbejiti, costelivi, zdrentarosi, incruntati, cu o privire fioroasa; dar coplesiti de umilinta.”
