Descriere - Portretul lui Dorian Gray. Editia a III-a
[AUTORI_CLASICI]
Romanul Portretul lui Dorian Gray, scriere estetizata al carei hedonism va stirni vii polemici, constiuie una dintre capodoperele literaturii secolului XX.
"Portretul lui Dorian Gray este, de fapt, o pledoarie pentru principiul parnasian al personalitatii artei. Opera lui Basil Hallward se detaseaza de propriul model, il paraseste, s-ar spune, isi pastreaza nestirbita frumusetea, in vreme ce Dorian isi recapata pieritoarea conditie umana..." Dan Grigorescu
5
Prefata
Artistul este un creator de lucruri frumoase.
Tinta artei este sa se dezvaluie in lumina, lasand in umbra mana artistului.
Criticul este cel care traduce in alt chip, ori imbraca in alt material impresia pe care i-o fac lucrurile frumoase.
Critica cea mai inalta ca si cea mai modesta este autobiografie, de un fel sau altul.
Cei care gasesc intelesuri urate in lucrurile frumoase cultiva viciul lipsit de placere. Greseala.
Acei care descopera sensuri frumoase in lucruri frumoase sunt spirite elevate. Pentru acestia mai exista speranta.
Ei sunt cei alesi pentru care lucrurile frumoase isi gasesc rostul in insasi frumusetea lor.
Nu exista carti morale sau imorale.
Sunt carti bine scrise si carti prost scrise; atat si nimic mai mult. Aversiunea fata de realism a secolului nouasprezece e furia lui Caliban, recunoscandu-si chipul in oglinda.
Aversiunea secolului nouasprezece fata de romantism e furia lui Caliban, care nu se regaseste in oglinda. Viata morala
6
a omului constituie unul dintre subiectele tratate de artist, dar moralitatea artei consta in utilizarea perfecta a unui medium imperfect.
Artistul nu tine sa dovedeasca oarece. Dovezi se pot aduce chiar si pentru lucrurile evidente.
Artistul nu are preferinte etice. Inclinatia catre simpatii morale, la un artist, inseamna un manierism stilistic impardonabil.
Nu exista artist morbid. Artistul poate exprima orice.
Gandirea si limbajul sunt instrumentele artei sale. Materialele artei sale sunt viciul si virtutea. Din punctul de vedere al formei, modelul tuturor artelor este arta muzicianului. Din punctul de vedere al sentimentului, modelul este maiestria actoriceasca.
Toate artele sunt deopotriva suprafata si simbol.
Acei care cauta dincolo de suprafata o fac pe propriul risc.
Acei care tin sa desluseasca simbolul trebuie sa se teama.
Ceea ce oglindeste arta de fapt este spectatorul si nu viata.
Diversitatea opiniilor privitoare la opera de arta arata ca ea este noua, complexa si plina de viata.
Pe cand criticii se pot contrazice, artistul se afla in acord cu sine.
Putem ierta pe cel care a facut un lucru folositor, atata timp cat se abtine in a-l lauda. Singura scuza a celui care realizeaza un lucru inutil este o admiratie fara margini.
Arta, in orice forma, este lipsita de utilitate.
Oscar Wilde7
Capitolul I
Atelierul era impregnat de mirosul puternic al trandafirilor, iar atunci cand vantul usor, varatic, se zbenguia printre pomii din gradina, aducea prin usa deschisa aroma grea de liliac sau mai delicatul parfum al florii roz de maces.
Din coltul canapelei din perne de piele persane, pe care era intins, fumand ca de obicei tigara de la tigara, lordul Henry Wotton prindea transparenta luminos-galbuie si aroma de miere a buchetelor de bobitel, ale carui ramuri tremurande pareau ca abia pot duce povara acestei frumuseti aprinse. In rastimpuri, umbre fantastice de pasari in zbor fulgerau pe draperia lunga din matase indiana, trasa peste imensa fereas-tra, producand scurte efecte de arta japoneza, ce-l duceau cu gandul la pictorii cu fete palide, de jad, din Tokio, care cautau sa transmita ideea de miscare si de iuteala cu mijloacele unei arte necesarmente statice. Zumzetul apasator al albinelor, croindu-si calea printre ierburile inalte si salbaticite sau rotindu-se monoton in jurul tepilor poleiti cu praf ai tufelor razlete de caprifoi, impovara si mai mult linistea. Zgomotele confuze ale Londrei pareau notele surde ale unei orgi indepartate.8
In centrul camerei, prins pe un sevalet inalt, se afla portretul in marime naturala al unui tanar de o frumusete extraordinara. In fata lui, la mica distanta, sedea artistul insusi, Basil Hallward, a carui disparitie fulgeratoare, acum cativa ani, a cauzat la vremea aceea atata agitatie, dand nastere la presupuneri dintre cele mai stranii.
In timp ce privea gratioasa si atragatoarea forma, atat de maiestru oglindita in arta sa, un irepresibil zambet de placere ii aluneca pe fata. Dar deodata a tresarit, a inchis ochii si si-a dus degetele la pleoape ca si cand ar fi vrut sa nu se lase trezit din cine stie ce vis al mintii.
- Este cea mai buna lucrare a ta, Basil, cel mai bun tablou pe care l-ai pictat, a rostit apatic lordul Henry. La anul, trimite-l neaparat la Grosvenor. Academia este prea mare si banala. De fiecare data cand merg acolo, fie este atata lume, incat nu vad tablourile, ceea ce este ingrozitor, fie atatea tablouri din pricina carora nu apuc sa vad lumea, iar asta-i si mai rau. Grosvenor e singurul loc potrivit.
- Nu cred ca o sa-l trimit undeva, a raspuns celalalt, aruncandu-si capul pe spate – acel tic bizar de care se amuzau mereu prietenii de la Oxford. Nu, n-o sa-l trimit nicaieri.
Lordul Henry a ridicat sprancenele si l-a privit mirat prin finele rotocoale de fum albastrui, ce se incolaceau capricios, ale tigarii cu tutunul amestecat din belsug cu opiu.
- Nu-l trimiti nicaieri? Dar pentru ce, dragul meu prieten? Ce motiv ai avea? Voi, pictorii, sunteti o fauna bizara! Ati face orice pentru faima; de indata ce o aveti, nu stiti cum sa va debarasati de ea. E o nerozie – exista un singur lucru pe 9
lumea asta mai rau decat sa se vorbeasca de tine; e sa nu se vorbeasca. Un asemenea portret te-ar situa mai presus decat toti tinerii din Anglia, iar pe batrani i-ar umple de invidie, daca cei batrani mai sunt capabili de emotii.
- Stiu ca ai sa razi de mine, i s-a replicat, insa chiar nu il pot expune. Am pus prea mult din mine in el.
Lordul Henry s-a intins pe divan si a ras.
- Ti-am spus ca o sa razi; dar asta nu inseamna ca nu e adevarat.
- Prea mult din tine! Pe cuvant, Basil, nu te stiam asa de vanitos. Si nici nu vad vreo asemanare intre tine, cu fata ta colturoasa si parul de carbune, si acest Adonis, ce pare a fi facut din ivoriu si petale de roze. Zau, dragul meu Basil, acesta este un Narcis, iar tu – sigur, ai o expresie intelectuala si asa mai departe. Dar frumusetea, adevarata frumusete, se sfarseste acolo unde incepe expresia intelectuala. Intelectul are tendinta intrinseca de a exagera si a distruge armonia fetei. Din clipa in care cineva se pune pe gandit, devine imediat tot numai un nas sau o frunte sau alta hidosenie. Priveste la oamenii de succes din oricare dintre profesiile elevate. Sunt dezgustatori la culme. Desigur, cu exceptia clerului. Dar in Biserica nu se gandeste. Un episcop va repeta si la optzeci de ani ce a fost invatat sa zica atunci cand era un fecior de optsprezece si faptul ca arata mereu incantator e o consecinta fireasca. Misteriosul tau tanar prieten, al carui nume nu mi l-ai destainuit vreodata, dar al carui portret ma fascineaza cu adevarat, nu gandeste. Sunt cat se poate de sigur. E o creatura frumoasa, lipsita de creier, care ar trebui sa se afle mereu aici
