Descriere - Poemul iubirii vesnice
In mijlocul padurii de argint cetatea straluceste ca un soare. Si n-ar fi stralucit asa niciodata daca nu ar fi avut chemare de dincolo de ea,o iubire atat de minunata cum numai Dumnezeu poate fi. Unii se intreaba daca cetatea exista,daca cetatea are vreun sens. Si cred ca exista,pentru ca Dumnezeu exista si are sens,fiindca in Dumnezeu totul are sens. Nu este vorba aici de vis,nici pe departe. Este Adevar,iar Adevarul este plin de iubire. Cetatea sta marturie a vietii,a Adevarului viu. Poate ca in cetate este moarte si atunci e tot mai greu de crezut ca exista Adevar,Adevar viu,pentru ca moartea cuprinde viata din noi cu o suma de adevaruri echivalente cu indoielile cele mai deznadajduitoare si viata moare in noi,se strecoara in afara,fiindca in noi nu mai gaseste liniste. Atata moarte sa fie? Cat vezi cu ochii... Teritoriul este pretutindeni,dar mai ales pentru cetate se da lupta cea apriga. Simti viata? O simt cu inima. Dar moartea? Moartea nu se simte,vine atat de incet,incat nu intelegi ca nu mai traiesti. Cand moartea a patruns intaia oara in cetate,nimeni n-a cunoscut-o. Ea a luat un chip ciudat. Parea ca-i viata,dar nu era,promitea ceea ce avea viata,dar nu oferea. In interior se poarta un razboi pe care putini,tot mai putini il inteleg,iar cetatea rezista doar datorita celor care se impotrivesc mortii,datorita celor care nu au cedat cuvintele vii in schimbul celor moarte. Pastram cuvintele,le tinem la piept si le inmuiem in lumina,apoi scriem cu ele ceea ce nu se mai scrie:Adevarul,Frumosul,Iubirea,Viata,asa cum le-am primit,ca daruri imparatesti. Prin cuvant am aflat ca Hristos este Viata,ca este un singur Adevar,Adevarul Hristos...,ca Iubirea - nu iubirile curtezane - este El. Caut prin cetate oameni a caror inima sa bata pentru Tine! Nu mai pot tine cuvantul fara sa-l daruiesc,dar el este pentru inima vie,pentru lumina din inima,asa cum inima este in lumina si in lumina isi descopera vorbirea. O singura tacere poarta mii de cuvinte. Cei din cetate,cei care aveti inima cu lumina,trebuie sa stiti cum se umple ea de cuvinte,atunci cand buzele au tacut. Privim,si din ochii nostri se revarsa acea tacere plina pe care moartea nu o poate niciodata atinge... si stim... si nu ne temem,noi toti,putini cati suntem,dar suntem. Cei multi nu sunt. Ei nu au taina asa cum noi avem,pentru ca vezi cum mergi si la fiecare pas se desprind din ochi raze de soare,un altfel de soare,pe care numai inimile vii le prind in bratele lor. Daca n-as avea taina,n-as putea fi. Totul ar fi schimonosit fara taina si ma mir ca unii pot suporta aceasta absenta fara sa strige,fara sa se vaite. Moartea este o boala. Ea se vindeca,daca prinzi o farama de raza de lumina si o mesteci pana cand,asa mestecata,intra in tine,in oase,in piele,in carne si insoreste toata valea intunecata a fiintei. Aceasta este taina:in Hristos,Cel ce citeste in fiecare zi pe foaia transparenta a inimilor cuvintele vii. Cetatea se innoieste. Ivit in pragul ei,copilul priveste. Are de ales:moartea invesmantata in haine scumpe,in mincinoasele haine regale,sau
viata al carei freamat de lumina este acoperit cu un strai nearatos. Copilul intinde mana...
Sergiu Ciocarlan
ISBN: 978-606-550-176-8
Nr pagini: 128
Format: 13x20 cm
Anul aparitiei: 2014
