Descriere - Plec, poate ma ratacesc
Intr-un colt de lume, chiar in acest moment, cineva spune o poveste. Un parinte ii citeste dintr-o carte unui copil cu ochi mari si curiosi sau un bunic deapana firul unor amintiri de-altadata, mangaindu-si pe cap nepotul. Si mai e si domnul François Cuferescu, cel care ii povesteste istorioare lui Jean Pierre Trombon. Dar acest act narativ nu ramane la statut de complicitate intre emitatorul François si receptorul Jean Pierre; autorul Matteo Rizzini si ilustratoarea Sonia Maria Luce Possentini au surprins verva celor doi si au cuprins-o in cartea "Plec, poate ma ratacesc”.
Neobisnuitele personaje locuiau intr-o mansarda calatoare secreta, veche si prafuita, printre cufere, valize si sipete. Domnul Cuferescu era si cautator de obiecte invechite si aduna toate lucrurile la care alti oameni renuntau, convins ca ele au o poveste demna de a fi spusa. In acest context, nu era de mirare ca spatiul devenise cam… aglomerat! Insa François tinea haosul sub control: intr-o zi din an, decretata ca "zi a curateniei”, acesta stergea praful din incapere si alegea un obiect pentru a-i istorisi aventurile.
In acest rastimp, Jean Pierre colinda strazile, cantand la trombon din toate puterile, dar si avand grija sa se intoarca la mansarda inainte ca aceasta sa isi mute locatia. Aici, domnul Cuferescu il astepta deja rabdator si pregatit sa-si inceapa povestea.
Istorisirea de azi are loc in regatul Calcea, unde domnea regele Ferdinand de Damasc, alaturi de regina Elisabetta de Cracovia si de sfatuitorul regal, marele duce de Socus. Inconjurat de nobili si supusi pantofi, regele era mahnit din pricina sosetelor sale gaurite si astepta cu emotie nasterea Printilor Soseti regali, mostenitorii picioarelor sale. Ziua mult asteptata a sosit, insa pe lume a venit doar printul Ciorapel.
Regele era consternat, iar regina nu intelegea cum s-a putut intampla o asa grozavenie. Pe de alta parte, marele duce de Socus a poruncit crearea unei sosii, pentru ca soseta sa nu fie desperecheata. Dar printul nu-si dorea o sosie, asa ca le scrisese parintilor sai un bilet laconic, incepand chiar asa: "Plec, poate ma ratacesc…”. Incotro a luat-o Ciorapel si pana unde a ajuns? Iar ratacindu-se cu adevarat, a reusit sa se si regaseasca? Lectura integrala a cartii "Plec, poate ma ratacesc” ii va dezvalui cititorului deznodamantul surprinzator al istorioarei cu iz nobil, sistand totodata si manifestarile creative ale celor doi locuitori ai mansardei calatoare.
Insa, odata ajuns la final, acesta nu va fi descoperit numai o poveste fascinanta, ci si o structura narativa aparte, esentiala pentruevidentierea sensurilor tesute in urzeala textuala. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o povestire in rama:istorisirea depre printul Ciorapel este inserata in naratiunea despre François Cuferescu si Jean Pierre Trombon.
Ca artificiu de constructie al lumii epice, povestirea in rama aduce in prim-planul receptor situatia neobisnuita relatata, nu contextul-cadru. Acesta din urma reprezinta liantul dintre lumea exterioara/reala si miezul narativ, familiarizand cititorul cu atmosfera operei si pregatindu-l totodata pentru parasirea spatiului fictional. Din acest punct de vedere, domnul Cuferescu si domnul Trombon intermediaza accesul lectorului la o povestire care problematizeaza in subsidiar chestiuni legate de identitate, respectiv despre menirea individului in lume.
Astfel, desi nascut in sanul unei familii regale, Ciorapel poarta pecetea "pacatului”… desperecherii. Iar raportarea familiei la aceasta intamplare reduce statutul printului la utilitate: sosetele se nasc intotdeauna doua si Ciorapel nu isi poate implini rolul pentru care a fost creat. In acest context, printul intelege ca nu poate exista pentru ceilalti decat in masura in care le este de folos, dar le refuza coercitia de a fi imbunatatit si pleaca. Reactia familiei reitereaza aceasta receptare, deoarece odata plecat, acestia refuza sa il caute.
Pe de alta parte, soseta regala se implineste ca individ tocmai prin faptul de a fi unic. Staruinta lui in pastarea valorilor sale nealterate ii asigura reusita, in timp ce drumul parcurs de la plecarea de acasa ii prilejuieste regasirea sinelui in raport cu sine, dar si cu ceilalti. Devenirea sa este incununata de intelegerea menirii sale pe pamant, dar este,in acelasi timp, si un cumul de experiente faste si nefaste. Intalnirea cu incaltarile murdare sau intrarea in Padurea Acelor cu Gamalie metaforizeaza inraurirea deformatoare a lumii exterioare asupra individului.
Ca anticipare a finalitatii in cheie pozitiva, Ciorapel intalneste balonul de sapun, cel care ii aminteste ca desavarsirea individului se fundamenteaza pe efortul de a iesi din zona de confort, pe hotararea de a nu renunta si pe respectul de sine inchegat in jurul valorilor personale. In fond, aflarea rostului in viata nu este legata de aspectul fizic, ci de felul in care ne raportam la noi insine, pentru a fi vazuti de ceilalti. Copilul este cucerit de printul Ciorapel nu datorita infatisarii sale regale, ci datorita faptului de a fi vazut in el ceea ce restul nu izbutira – esenta.
Asadar, totul se termina cu bine in mansarda calatoare secreta, veche si prafuita. François Cuferescu si Jean Pierre Trombon se pot bucura acum de odihna senina pe care o merita cu prisosinta. Dar nu pentru multa vreme, caci mansarda isi va lua iar zborul, aparand in cine stie ce colt de lume. Dar poate ca Matteo Rizzini si Sonia Maria Luce Possentini vor fi martori si urmatoarei zile de curatenie si vor mai consemna o poveste pentru noi, cititorii.
