Descriere - Perspectiva din abis
Iosif este o profetie, o imagine a lui Hristos, o imagine a multora dintre noi. Asemenea lui Iosif si lui Hristos, li s-a intamplat si altora in istorie si unora din cercul nostru de prieteni si chiar noua insine, sa fim vanduti, tradati de cei pe care ii consideram frati. Drama umanitatii este coruperea naturii umane, orbirea spirituala, minciuna, invidia, omul care se indeparteaza de Dumnezeu. In cazul istoriei lui Iosif, sunt fratii care se indeparteaza de tatal lor si mint.
Ne regasim, de asemenea, in figura lui Iosif cand ne aflam in groapa vietii si a mortii si incercam in disperare sa gasim raspunsuri rapide si consolatoare la cele mai profunde si provocatoare intrebari ale vietii. La fel ca si Iosif, dupa ce trecem prin experiente vitrege, ajungem la maturizarea spirituala si umana.
Unul dintre cuvintele care il definesc pe Iosif este Yasaf, adica "adaugat”. Prin alegerile pe care le facem, fiecare adaugam vietii noastre un sens, o experienta, un element care ne maturizeaza. ne defineste.
(text preluat din prefata cartii Perspectiva din abis, scrisa de Excelenta Sa, dr. George Bologan, Ambasadorul Romaniei in Italia)