Descriere - Palatul povestilor. Pentru copiii mari si mici (Contine ilustratii color)
Primul text este adaptarea unei povesti pe care fiul meu a scris-o cand avea opt ani – Cand povestile dispar. Am adaptat povestea lui, pentru a fi mai usor de receptat de o categorie cat mai larga de cititori. Si asta pentru ca, intr-adevar, povestile din aceasta carte se adreseaza copiilor mici, de varsta gradinitei, dar si celor mari, care au devenit parinti sau chiar bunici.
Povestile graviteaza in jurul ideii de iubire – iubire de parinti, de frati, de prieteni, de aproapele, de Dumnezeu. O parte din ele au fost deja tiparite ca o anexa a volumului meu Taina iubirii, si ecourile primite de la educatoare, invatatoare, profesori si preoti au fost extrem de incurajatoare.
Am scris aceste povesti incercand sa ofer copiilor mei o alternativa fata de povestile care fura copilaria. Daca am reusit sau nu, veti constata singuri. Poate ca nu aveti copii carora sa o daruiti. Puteti achizitiona cateva exemplare pe care sa le daruiti copiilor de la o scoala, in apropierea locuintei dvs., sau la o biserica.
Cartea apare cu frumoasele ilustratii facute de Rodica Vieru.
Este tiparita in conditii deosebite, hard cover, carton dublu cretat de 130 g/m2, 80 de pagini full color.
Anul aparitiei: 2012
Cartea "Palatul povestilor. Pentru copiii mari si mici (Contine ilustratii color) ". face parte din
categoria carti >>
- - a catalogului LibrariaRomana.ro.
Cartea este scrisa de catre *** si a fost publicata la Editura AREOPAG MET
Pentru orice solicitare apelati
departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.