Descriere - Pachet: Dumitru Tinu si Adevarul. Volumul I si Volumul al II-lea
Iesirea din transee - 1989-1995 si Spre statia Sperantei - 1996-2002
Pachetul contine:
1. Dumitru Tinu si Adevarul. Volumul I – Iesirea din transee - 1989-1995
Sunt un privilegiat. Am avut onoarea de a-l cunoaste bine pe Dumitru Tinu. Ca ziaristi, ne-am aflat deseori in disputa. Uneori, chiar am polemizat. Dar impreuna am reusit sa facem lucruri importante pentru breasla jurnalistilor romani. Asta s-a intamplat dupa ce am preluat intr-un anumit fel modelul clubului de presa din Germania. Si dupa ce, ajutati fiind de Adrian Sarbu, care la acea data conducea cel mai puternic trust media din Romania, am decis sa initiem Clubul Roman de Presa. Am fost impreuna cu Dumitru Tinu, membru in Consiliul de Onoare. Am atras alaturi de noi cei mai importanti ziaristi si aproape toate trusturile de presa. Din Bucuresti si din tara. Apoi, in interiorul Clubului Roman de Presa, am construit doua departamente. Unul, al redactorilor, care, intr-un fel, s-a transformat intr-un sindicat. Cel de-al doilea a fost un departament al patronilor de presa. Pe care am avut cinstea sa-l conduc.
Sedintele destul de frecvente ale Consiliului de Onoare si numeroasele actiuni pe care le-am initiat impreuna cu Dumitru Tinu si cu alti jurnalisti de marca mi-au dat posibilitatea sa-l cunosc pe acest om indeaproape. Iar ceea ce am admirat la el cel mai mult, pe langa fenomenala sa putere de munca, a fost dimensiunea sa de diplomat. De negociator. De ce spun asta? Pentru ca Dumitru Tinu si-a adus o contributie uriasa pe parcursul negocierilor pe care am fost siliti sa le purtam rand pe rand cu reprezentantii tuturor guvernelor. La capatul acestor negocieri, obtineam de fiecare data mai multa libertate, pentru ca ziaristii sa se poata exprima fara teama, si, gandindu-ma la departamentul proprietarilor, un mediu de afaceri de presa din ce in ce mai prietenos si mai puternic. Redactorii din presa romana au beneficiat si ei ani de zile de multe avantaje, inclusiv materiale, ca rezultat al demersurilor Consiliului de Onoare condus de Dumitru Tinu.
Au ramas in istoria recenta bataliile pe care Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa le-a dus, de fiecare data cand intr-un loc sau altul libertatea de expresie era amenintata sau cand exista pericolul instituirii unor masuri de cenzurare a presei. Extrem de importanta pentru climatul acelor ani a fost o initiativa a lui Dumitru Tinu, sustinuta de toate casele de presa, de a le oferi anual premii celor mai valorosi jurnalisti tineri, in urma unor concursuri in care acestia isi prezentau anchetele, reportajele sau comentariile politice.
Dar pe Dumitru Tinu l-am cunoscut si altfel. Intr-o ipostaza cu totul si cu totul diferita. In calitatea sa de reprezentant al presei romane in Organizatia Mondiala a Ziarelor. Unde l-am insotit cu ocazia mai multor congrese. Acolo Tinu se lupta si, din nou, isi punea in valoare insusirile sale diplomatice, pentru a obtine o pozitie din ce in ce mai buna pentru presa romana si pentru a apara interesele de libertate si interesele financiare ale jurnalistilor din aceasta tara.
Si pentru a-l convinge pe cititor ca nu este deloc o intamplare faptul ca insist asupra virtutilor de diplomat ale lui Tinu, ma vad obligat sa rememorez turneele pro-NATO pe care le-am organizat impreuna, sustinuti financiar de Adrian Sarbu. Ne-am aflat practic impreuna cu ceilalti colegi din Consiliul de Onoare al Clubului Roman de presa in aproape toate capitalele europene, unde am initiat diverse manifestatii, mese rotunde, intalniri, contacte cu personalitati de marca si cu reprezentanti locali ai presei, prin intermediul carora incercam sa convingem opinia publica din Europa de necesitatea afilierii Romaniei la structura NATO. Turneele pro-NATO au reprezentat un demers extrem de important si o contributie directa pe care Clubul Roman de Presa, condus de Dumitru Tinu, le-a avut in schimbarea fundamentala a paradigmei politice in care functioneaza Romania. Cred ca a fost cel mai important succes al lui Dumitru Tinu in calitatea sa de presedinte al Clubului Roman de Presa.
Ii raman recunoscator lui Andrei Tinu, fiul lui Dumitru Tinu, pentru omagiul pe care i-l aduce tatalui sau prin publicarea celor doua volume, care cuprind cele mai interesante articole si interviuri ale marelui jurnalist. Si ii raman inca o data recunoscator pentru ca mi-a oferit onoarea de a scrie cateva randuri despre un coleg de presa care, din multe puncte de vedere, mi-a fost model.
Sorin Rosca Stanescu
2. Dumitru Tinu si Adevarul Volumul al II-lea – Spre statia Sperantei - 1996-2002
Sunt un privilegiat. Am avut onoarea de a-l cunoaste bine pe Dumitru Tinu. Ca ziaristi, ne-am aflat deseori in disputa. Uneori, chiar am polemizat. Dar impreuna am reusit sa facem lucruri importante pentru breasla jurnalistilor romani. Asta s-a intamplat dupa ce am preluat intr-un anumit fel modelul clubului de presa din Germania. Si dupa ce, ajutati fiind de Adrian Sarbu, care la acea data conducea cel mai puternic trust media din Romania, am decis sa initiem Clubul Roman de Presa. Am fost impreuna cu Dumitru Tinu, membru in Consiliul de Onoare. Am atras alaturi de noi cei mai importanti ziaristi si aproape toate trusturile de presa. Din Bucuresti si din tara. Apoi, in interiorul Clubului Roman de Presa, am construit doua departamente. Unul, al redactorilor, care, intr-un fel, s-a transformat intr-un sindicat. Cel de-al doilea a fost un departament al patronilor de presa. Pe care am avut cinstea sa-l conduc.
Sedintele destul de frecvente ale Consiliului de Onoare si numeroasele actiuni pe care le-am initiat impreuna cu Dumitru Tinu si cu alti jurnalisti de marca mi-au dat posibilitatea sa-l cunosc pe acest om indeaproape. Iar ceea ce am admirat la el cel mai mult, pe langa fenomenala sa putere de munca, a fost dimensiunea sa de diplomat. De negociator. De ce spun asta? Pentru ca Dumitru Tinu si-a adus o contributie uriasa pe parcursul negocierilor pe care am fost siliti sa le purtam rand pe rand cu reprezentantii tuturor guvernelor. La capatul acestor negocieri, obtineam de fiecare data mai multa libertate, pentru ca ziaristii sa se poata exprima fara teama, si, gandindu-ma la departamentul proprietarilor, un mediu de afaceri de presa din ce in ce mai prietenos si mai puternic. Redactorii din presa romana au beneficiat si ei ani de zile de multe avantaje, inclusiv materiale, ca rezultat al demersurilor Consiliului de Onoare condus de Dumitru Tinu.
Au ramas in istoria recenta bataliile pe care Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa le-a dus, de fiecare data cand intr-un loc sau altul libertatea de expresie era amenintata sau cand exista pericolul instituirii unor masuri de cenzurare a presei. Extrem de importanta pentru climatul acelor ani a fost o initiativa a lui Dumitru Tinu, sustinuta de toate casele de presa, de a le oferi anual premii celor mai valorosi jurnalisti tineri, in urma unor concursuri in care acestia isi prezentau anchetele, reportajele sau comentariile politice.
Dar pe Dumitru Tinu l-am cunoscut si altfel. Intr-o ipostaza cu totul si cu totul diferita. In calitatea sa de reprezentant al presei romane in Organizatia Mondiala a Ziarelor. Unde l-am insotit cu ocazia mai multor congrese. Acolo Tinu se lupta si, din nou, isi punea in valoare insusirile sale diplomatice, pentru a obtine o pozitie din ce in ce mai buna pentru presa romana si pentru a apara interesele de libertate si interesele financiare ale jurnalistilor din aceasta tara.
Si pentru a-l convinge pe cititor ca nu este deloc o intamplare faptul ca insist asupra virtutilor de diplomat ale lui Tinu, ma vad obligat sa rememorez turneele pro-NATO pe care le-am organizat impreuna, sustinuti financiar de Adrian Sarbu. Ne-am aflat practic impreuna cu ceilalti colegi din Consiliul de Onoare al Clubului Roman de presa in aproape toate capitalele europene, unde am initiat diverse manifestatii, mese rotunde, intalniri, contacte cu personalitati de marca si cu reprezentanti locali ai presei, prin intermediul carora incercam sa convingem opinia publica din Europa de necesitatea afilierii Romaniei la structura NATO. Turneele pro-NATO au reprezentat un demers extrem de important si o contributie directa pe care Clubul Roman de Presa, condus de Dumitru Tinu, le-a avut in schimbarea fundamentala a paradigmei politice in care functioneaza Romania. Cred ca a fost cel mai important succes al lui Dumitru Tinu in calitatea sa de presedinte al Clubului Roman de Presa.
Ii raman recunoscator lui Andrei Tinu, fiul lui Dumitru Tinu, pentru omagiul pe care i-l aduce tatalui sau prin publicarea celor doua volume, care cuprind cele mai interesante articole si interviuri ale marelui jurnalist. Si ii raman inca o data recunoscator pentru ca mi-a oferit onoarea de a scrie cateva randuri despre un coleg de presa care, din multe puncte de vedere, mi-a fost model.
Sorin Rosca Stanescu
De la "Inceput de drum” la "Statia Sperantei”, Dumitru Tinu a condus, cu pricepere si daruire, echipa celui mai important cotidian de dupa Revolutie, punandu-l in slujba Adevarului si a cetateanului, ghidandu-se dupa principiul constitutional ca "nimeni nu este mai presus de lege”.
Un ziar traieste o zi, un om traieste o viata, o carte, pentru eternitate. Odata cu ea, si omul care a semnat-o. Cu toate ca pe timpul vietii a scris neobosit, moartea fulgeratoare i-a furat sansa lui Dumitru Tinu de a-si aduna lucrarile intr-o carte. De aceea, in aceasta lupta a autorului cu umbra uitarii, am simtit ca imi revine misiunea de fiu de a strange cea mai insemnata opera editoriala a tatalui meu intre copertile a doua volume. Aceasta opera omnia este, de fapt, mostenirea lui Dumitru Tinu, iar interviurile si analizele care au aparut in ziarul Adevarul din 1989 pana in 2003 vad lumina tiparului inca o data, la 80 de ani de la nasterea autorului. De aceasta data nu intr-un ziar efemer, ci pe paginile unei carti, pentru a avea certitudinea ca nu vor disparea pentru totdeauna in negura timpului.
Cele doua volume ale cartii insumeaza totalitatea materialelor de presa purtand semnatura tatalui meu. Sunt editoriale si articole care au surprins cele mai importante momente ale nasterii Democratiei pe malurile Dambovitei si, mai apoi, parcursul european al Romaniei, de la desfiintarea lagarului socialist si pana la intrarea Bucurestilor in NATO. Sunt, de asemenea, interviuri cu liderii politici din tara noastra si din lume, printre care Jacques Chirac, primar al Parisului si presedinte al Republicii Franceze, Ion Iliescu, prim-ministri, ambasadori romani sau ambasadori straini acreditati la Bucuresti s.a. Citindu-le, il veti regasi, in si printre randuri, pe omul, ziaristul si managerul Tinu asa cum a fost el, cu bune si cu rele... Un om al timpului sau, care si-a depasit, prin munca si tenacitate, conditia de copil sarac plecat odinioara descult din comuna natala sa invete carte, mai intai la Slatina si apoi la Bucuresti. Aceste doua volume sunt dovada faptului ca Dumitru Tinu nu a murit, ci este viu prin urmasii sai si prin opera, datorita careia Ana Maria, Eva si Mihai isi vor cunoaste bunicul, cinstindu-i asa cum se cuvine memoria.
O carte nu se scrie singura, ci este rodul efortului conjugat al mai multor oameni. De aceea, imi revine deosebita onoare sa ii amintesc si sa le multumesc celor care au contribuit la publicarea ei: jurnalistul Sorin Rosca Stanescu, coleg de presa si prieten al tatalui meu, profesorul Dumitru M. Tinu de la Coteana, varul sau, care ii pastreaza vie amintirea prin intermediul publicatiilor din judetul Olt; Minodora Anane, cea care s-a ocupat de adunarea materialului cuprins in cartea de fata; Catalin Boboc, care m-a sprijinit si ma sprijina in toate proiectele editoriale; jurnalistul Octavian Andronic, care si-a dat acordul pentru a folosi fotografia de pe coperta; Florin Carata, care a realizat conceptul grafic al cartii; Evelin Ceciu, cel care s-a ocupat de culegerea textului si de corectura; reprezentantii Bibliotecii Academiei Romane, care mi-au acordat sprijinul in identificarea si fotocopierea articolelor purtand semnatura Dumitru Tinu; si, nu in ultimul rand, Nicolae Cirstea, fondatorul Grupului editorial Universul Juridic si cel care a crezut in acest proiect.
Dar, inaintea tuturor, se cuvine sa ii multumesc Emiliei Iucinu, mama mea, cea care se face "vinovata” de aparitia acestei carti si cea care s-a sacrificat pentru ca eu sa pot duce mai departe, cu demnitate, numele lui Dumitru Tinu.
Andrei Tinu
