Descriere - Outlander. Partea IV. Volumul 1. Tobele toamnei
A patra parte din seria OUTLANDER.
Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER
O poveste fara rival. Personaje de neuitat. Detalii istorice savuroase.
Dupa doua decenii de framantare, Claire s-a intors iar in timp si s-a reintalnit cu Jamie, de data aceasta pe continentul american. Dar pretul pe care l-a platit e unul imens: a lasat-o in urma pe fiica lor, Brianna.
America perioadei coloniale trece prin tulburarile de dinainte de razboi, iar daca Jamie si Claire vor sa-si faca un camin aici, vor fi nevoiti sa navigheze cu mare atentie apele clocotite ale societatii divizate intre scanteia autonomiei si fidelitatea fata de Coroana.
"Stilul Dianei Gabaldon este impresionant, fie ca evoca salbaticia Americii coloniale, zarva familiara dintr-o casa parohiala scotiana din prezent, poftele trupesti sau dorurile sufletesti. Legiunile ei de fani adora sa se arunce in acest ocean de romantism." Publishers Weekly
"Cum se simtea Jamie care, pe langa pericolul in care se punea pe sine si pe mine, purta si raspunderea fata de vietile celorlalti? Ian, Fergus, Marsali, Duncan, cei de la Lallybroch – pana si acea pacoste ticaloasa numita Laoghaire. Nu stiam daca era cazul sa rad sau sa plang, gandindu-ma la banii pe care Jamie i-i trimisese; creatura aceea razbunatoare o ducea acum mult mai bine decat noi.
La gandul razbunarii, am simtit o noua impunsatura, care mi-a alungat toate celelalte temeri mai marunte. Desi, ca scotian, Jamie nu avea o fire foarte razbunatoare, niciun om din Highlands nu ar fi primit o asemenea pierdere cu o resemnare muta; o lovitura nu doar din punctul de vedere al banilor, ci si al onoarei. Ce se simtea silit sa faca acum? Cu falcile inclestate, Jamie statea cu ochii atintiti la apa intunecata; oare revedea cimitirul in care, influentat de sentimentalismul lui Duncan, ametit de bautura, se lasase convins sa il ajute pe Bonnet sa scape cu viata?"