Descriere - Omul devine ceea ce gandeste (Include cartea bonus De la saracie la putere)
Ca bonus special, in aceasta editie a cartii Omul devine ceea ce gandeste este inserata si editia actualizata a primei carti a lui Allen, De la saracie la putere. Aceasta carte este una dintre cele mai bine vandute si cele mai indragite lucrari din literatura inspirationala, intr-o editie revizuita si adaugita
Cartea Omul devine ceea ce gandeste este una dintre cele mai bine vandute si cele mai indragite lucrari din literatura inspirationala, intr-o editie revizuita si adaugita.
Cartea Proverbelor (23:7) afirma raspicat: "Omul devine ceea ce gandeste in inima sa.” Acest aforism se aplica tuturor conditiilor si circumstantelor in care traieste omul. Noi devenim literalmente ceea ce gandim, caracterul nostru nefiind altceva decat suma totala a gandurilor noastre.
James Allan
Milioane de cititori au trait experienta puterii descrise de James Allen in cartea Omul devine ceea ce gandeste. Ideile simple, dar geniale din aceasta carte au atins multe inimi si au schimbat multe vieti timp de mai bine de un secol, fiind la fel de actuale in zilele noastre, caci ele prezinta calea catre o viata plenara, mai prospera si traita in compasiune.
Aceasta capodopera a literaturii inspirationale a fost revizuita acum si adaptata pentru secolul XXI. Termenii invechiti au fost inlocuiti cu altii, moderni, astfel incat mesajul lui Allen sa poata fi citit cu aceeasi placere ca pe vremea generatiilor anterioare.
De-a lungul vremii s-au scris multe carti care ii inspira pe cititori sa actioneze in sensul imbunatatirii vietii lor. In secolul XX, zeci de astfel de carti au devenit bestselleruri si i-au facut faimosi la nivel international pe autorii lor. De pilda, cartile lui Dale Carnegie, Norman Vincent Peale, Joshua Piebman, Tony Robbins si altii au imbunatatit viata a milioane de oameni.
Unul din primii autori motivationali, care a deschis calea catre ceea ce avea sa devina miscarea potentialului uman (dupa cum este numita la ora actuala) prin scrierile sale ce au inspirat filozofia noii miscari, a fost James Allen.
James Allen s-a nascut la Leicester, Marea Britanie, in anul 1864. Copil orfan, s-a vazut nevoit sa lucreze si sa se educe singur. Cand a ajuns adult, si-a castigat traiul lucrand pentru cler si in administratie. A fost un cititor avid si a studiat lucrarile marelui autor rus Lev Tolstoi, noile studii stiintifice ale lui Charles Darwin si alti autori ai generatiei sale. A citit foarte mult si in domeniul religiei, fara sa se limiteze la studiul Bibliei, ci incluzand in studiile sale si religiile orientale: budismul, hinduismul si confucianismul.
In anul 1902 a renuntat la slujba si si-a consacrat intregul timp scrisului. Din pacate, a murit la varsta de doar 48 de ani, in anul 1912.
Si-a dezvoltat ideile pornind de la credinta sa ferma in invataturile biblice, dar si in marile religii asiatice. Spre exemplu, titlul faimoasei sale lucrari Omul devine ceea ce gandeste este inspirat din cartea biblica a Proverbelor, dar Buddha are un aforism similar: "Tot ce suntem noi este rezultatul gandurilor noastre anterioare.”
Principala tema a tuturor lucrarilor lui Allen este ca noi avem puterea de a ne forma caracterul si de a ne crea propria fericire. Circumstantele vietii noastre sunt strans legate de starea noastra de spirit. Allen isi incurajeaza cititorii sa emita in permanenta ganduri pozitive, care ii vor conduce inevitabil la actiuni pozitive.
In volumul de fata sunt incluse doua din cartile scrise de Allen. Omul devine ceea ce gandestee este de departe lucrarea sa cea mai cunoscuta. Este o carte inspirationala, usor de citit, in care Allen prezinta formula prin care putem ajunge la o viata mai buna si pasii prin care o putem implementa.
Cea de-a doua carte, De la saracie la putere, preia aceeasi tema, dar o duce mai departe, insistand asupra importantei acceptarii filozofiei potrivit careia niciun om nu este condamnat sa traiasca o viata pe care nu si-o doreste, ci are puterea interioara de a si-o schimba in bine.
Citeste aceasta carte cu mintea deschisa. Chiar daca nu esti de acord cu toate ideile sale (intr-adevar, unele din idealurile prezentate in ea nu au fost realizate de nimeni in epoca moderna), multe din aceste concepte sunt la fel de semnificative astazi cum au fost acum o suta de ani.
Nu te limita insa sa citesti aceasta carte, iar apoi sa o asezi pe un raft, astfel incat sa se aseze praful pe ea. Aceasta carte trebuie recitita periodic. In acest fel, ea va continua sa te inspire, iar daca vei aplica principiile citite in ea, iti vei putea imbogati enorm viata.
Arthur R. Pell, Ph.D.
Traducerea din limba engleza: Cristian HANU
Titlul original: As a Man Thinketh & from Poverty to Power