Descriere - Numar matricol 709
Cu Liliana Coman am trait Revolutia din 1989, la Constanta. In zilele acelea, cand sufletele ne-au fost larg deschise, ea s-a nimerit langa mine. Si chiar daca sufletele ni s-au inchis apoi la loc, a ramas acolo, inauntru: martorul meu, memoria mea de rezerva pentru clipa de gratie. Asa ca, trei luni mai tarziu, cand pur si simplu a disparut, ca luata de valul care ne-a zburatacit cumva pe toti in cele patru vanturi, am simtit intens pierderea ei. Dupa zece ani, inainte de a-i recunoaste eu vocea la telefon, tresarirea din acel adanc de suflet a recunoscut-o. Era in Franta. Facuse detectivism ca sa ma gaseasca. Si eu ii lipsisem ei.
Doctor ès lettres, Liliana are, in timpul liber, o ocupatie "de romancier”: traduce pentru oamenii legii depozitiile infractorilor romani ajunsi in fata justitiei.
Am auzit-o pe o colega a ei – olandeza, cred – comparand numarul de "clienti” ai fiecareia dintre ele si invidiind-o: "Tu mereu ai de lucru!”.
De mii de ori am rugat-o sa scrie. Si nu intelegeam ce asteapta. Acum stiu: acest roman pe care, exigenta, il tinea in sertar, de pe vremea intalnirii noastre, o impiedica sa se gandeasca la urmatorul. Citindu-l, sunt sigura ca trebuie neaparat sa o faca. - Doina Jela